Abonare la postări!

joi, 28 mai 2009

Mâncăruri alese la Palatul Parlamentului

Nu, nu vreau să vă povestesc despre mâncărurile servite la restaurantul parlamentarilor, super ieftine şi bune ca la mama acasă, ci despre cele servite cu ocazia deschiderii centenarului Consiliului Superior al Magistraturii.

Asadar, dupa o zi luuunga si chinuitoare, m-am refugiat într-una din sălile Palatului, alături de magistraţi, colegi din presă etc. La intrare am fost serviţi cu şampanie, de care nu m-am atins :( că eram cu ochii după mesele pline cu mâncăruri alese!

Aş vrea să pot numi ce am văzut pe acolo, dar zău că nu prea mi-am dat seama! Erau tot felul de creme şi sosuri în castronele minuscule, din care am încercat ceva ce semăna a salată de vinete ornată cu felii de ridiche. Surprise! Sub stratul verde închis era alt strat de pastă verde brotăcel, iar ridichea nu era ridiche, părea brânză ??? Deci nu ştiu ce era acolo! Dar am nimerit icrele ;) Aaaa, şi am mai încercat roşii cherry cu bulete de brânză (altceva nu putea fi, cred!) tăvălite prin seminţe de mac!!! Nu am fost impresionată de gust, dar ruladele pe bază de brânză au fost delicioase.

De fapt, brânza a fost aproape nelipsită, sub diverse forme. Au avut până şi sos de brânză, numai bun pentru frigăruile de tot felul: cu fructe de mare pane, cu legume (cartofi, morcovi, ciuperci, varză de Bruxelles), cartofi fierţi înveliţi în prosciutto crudo, sparanghel în foietaj.....asta am recunoscut eu, dar ce era pe acolo.....

Desertul m-a cam dezamăgit. Deşi arăta foarte bine, gustul a lipsit cu desăvârşire.....şi credeţi-mă, chiar nu am ratat nimic din desert: tarte cu fructe, jeleu cu fructe şi alte chestii siropoase cu ciocolată.

Totul a mers de minune cu Campari şi nişte gin tonic, care m-au făcut să mai uit de ziua luuungă şi chinuitoare!

Offff...cât pe ce să uit că atmosfera a fost întreţinută de patru tinere care au interpretat arii cunoscute ale unor compozitori celebri!

vineri, 22 mai 2009

Exces de autoritate

Pe 6 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti a judecat recursul lui Gigi Becali împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 1, care i-a dat mandat de arestare pentru 29 de zile.

Evenimentul a adunat, laolaltă, toată presa din Bucureşti, toţi "susţinătorii" lui Becali din Pipera şi toţi jandarmii, atât cât s-a putut.

Spaţiul din faţa tribunalului devenise neîncăpător, la fel şi sala de judecată. Şi s-au strâns rudele bodyguarzilor lui Gigi, fanii lui Gigi, curioşii care voiau să-l vadă pe Gigi în carne şi oase....şi presa... şi jandarmii, presăraţi pe alocuri, pentru buna desfăşurare a şedinţei de judecată.

Tot pentru buna desfăşurare a procesului, presa a avut accesul restricţionat, schema fiind ziarul/televiziunea/agenţia şi omul. Cu toate acestea, aerul în sală era insuportabil, mirosurile individuale se amestecaseră, iar acul aruncat, cum se zice, nu avea unde să cadă.

Mulţi au rămas pe dinafară, eu de asemenea. Am încercat, fără succes, să intru, pentru a o mai ajuta pe colega mea exilată într-un colţ, fără succes. Aşa că am ţinut legătura cu ea prin mesaje. La un moment dat, mi-a transmis că are nevoie de apă şi calciu. Credeţi că am intrat după aceea? Nici vorbă, m-am milogit de jandarmi să i le dea.....a acceptat unul dintre ei, doar pentru că ma cunoştea, ceilalţi ma priveau ca pe infractor.

Şi am mai patrulat pe holurile tribunalului pentru încă 2 ore... În cele din urmă, colega mea a cedat şi m-a rugat să-i iau locul. A ieşit din sală, am anunţat jandarmii că s-a eliberat un loc, pe care îl voi ocupa eu şi am intrat în saună. În fine, în sala de judecată, tot aia era.....dar o saună împuţită rău!

Ocup un loc în picioare, dau telefonul pe silent, pregătesc agenda şi încep să scriu. Mă sună şefă'mea. Simt vibraţiile, văd că e ea, şi, din reflex, răspund....în şoaptă, bineînţeles. "Da". Ea îmi spune nu ştiu ce şi mă trezesc, deodata, apucată strâns de umărul dreapt...înşfăcată, mai bine zis. Mă uit şi văd un jandarm blond, fioros, care se zburleşte la mine: "Ieşi afară...ieşi acum" şi mă împinge. Eu dau să scap din strânsoarea lui, mă zbat, nimic. Apuc să-i spun şefei că am o problemă, când ăsta mă îmbrânceşte din nou. "Stai măh, lasă-mă", îi spun, puţin speriată de reacţia lui violentă. Ăsta...nimic. Continuă să mă ţină strâns şi să mă împingă. "Închide telefonuuul, ieşi afarăăăăă" repetă obsesiv, în timp ce eu mă chinui să mă uit pe unde merg, gata să mă împiedic printre picioarele colegilor de breaslă, aşezaţi pe o bancă, în drumul spre ieşire. Mă doare umărul, dar nu-l pot convinge pe nebun să-mi dea drumul. Îi spun că n-am făcut nimic, că sunt de la presă. "Ieşi afarăăăăă", e răspunsul lui.

Ajung, în sfârşit, la uşă. Idiotul continuă să mă împingă, să se asigure că mă trece pragul, probabil. Un coleg îl întreabă ce s-a întâmplat, blondul îi spune că am filmat cu telefonul mobil. Să înnebunesc!...Da, am filmat la greu cu un Nokia 1110! (pentru neştiutori, cea mai avansată funcţie a telefonului este...radio, cred)

Ajunsă în afara sălii, mă apucă plânsul....de nervi. Colega pe care o înlocuisem vine repede la mine, îi povestesc ce s-a întâmplat şi mă retrag să-mi ling rănile, departe de ochii curioşilor. După 5 minute, fata mă sună şi-mi spune că a discutat cu şeful jandarmilor, care vrea să vorbească cu mine.

Mă întorc şi dau ochii cu şeful, care-l avea alături pe idiot, identificat după descrierea făcută colegei mele. Eu, însă, aproape că nu l-am mai recunoscut. Blondul transfigurat de furie şi potenţat de atâta autoritate era calm, spăşit şi mă privea de parcă nu m-ar fi văzut niciodată.

Îi povestesc şefului ce s-a întâmplat, accetuând partea cu îmbrâncitul, pentru care puteam să-i fac reclamaţie. Blondul neagă, accetuând partea cu insistenţa mea de a intra în sală şi cu faptul că am vorbit la telefonul.

Eu: "Nu am vorbit, doar am răspuns."
Şeful: "Ştiaţi că nu aveţi voie să vorbiţi la telefon?"
Eu: "Normal că da, dar nu am vorbit, am răspuns, în şoaptă. Putea să-mi atragă atenţia, nu trebuia să ma împingă în halul ăla, că ieşeam oricum"
Jandarmul blond: "Dar nu am împins-o, i-am spus să iasă afară".

Şi tot aşa am ţinut-o, până când jandarmul blond a început să se agite din nou. Văzând că mieluşelul inocent este pe cale să-şi dea iar în petec, şeful l-a dat deoparte şi i-a spus să "dispară". Apoi m-a luat pe cale diplomatică, că îşi cere scuze, că şi eu am greşit bla bla bla.

Am vrut să-i fac reclamaţie, dar am renunţat. Nici acum nu ştiu de ce. Excesul ăla de autoritate poate depăşi noi limite, într-o zi.


Am mai avut şi alte incidente, care dovedesc că jandarmii nu gândesc prea mult înainte să acţioneze.

Unul dintre incidente...cu un jandarm de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Judecătorii de la această instanţă s-au gândit să facă o conferinţă de presă, în care să-şi spună offf-urile. Am ajuns mai devreme, m-am instalat cu laptop, reportofon....cele trebuincioase, aşadar. În timp au mai apărut reportofoane, camerele de filmat...eu cu laptopul. Şi vine un jandarm, cu care mă cunoşteam, de altfel (de la un incident de acum 2 ani!).


"Închide laptopul!", îmi spune.
"Poftim? Păi de ce?"
"Păi n-ai voie!"
"Nu zău!" Am crezut că glumeşte. Mi-am dat seama că vorbeşte serios când s-a apropiat de laptopul meu.
"Pe bune, închide-l, nu ai voie"
"Ai înnebunit????? E conferinţă de presă!!!! Normal că am voie"
"Nu, nu ai voie cu laptopul"
"Omule, e conferinţă, putem să înregistrăm şi să filmăm....iar eu scriu direct pe laptop"
"Pai e voie cu camerele de filmat, dar nu cu laptopul"

(cum???????????? what???????? ce???????????)

Aproape în pragul unei crize, l-am chemat pe purtătorul de cuvânt care, abţinându-se să nu râdă, i-a explicat că totul este în regulă şi că am voie să folosesc laptopul la conferinţa de presă.

PS: Auzi, şefu'?....cum rămâne cu protecţia muncii? Nu de alta, dar nenea de la etajul 4 mi-a spus că, în meseria mea, nu există riscuri, deoarece doar mă plimb pe stradă şi fac interviuri. Nici nu sunt asigurată pentru astfel de incidente. Hmmm

Ce face omul de dragul job-ului !!!!

(şi asta a fost publicată pe fostul blog, am uitat să o transfer aici!!!)

Astăzi am bântuit prin zona Lipscani (este vorba despre un bântuit din 18 mai 2009!)....vreo 4 ore. La un moment dat, am ajuns în dreptul unui magazin cu aspect învechit şi cu vitrina ticsită cu tuburi, sticluţe cu diverse soluţii. Eeee.....şi mi-am adus aminte de ce făceam acum 3-4 ani.

"Cotidianul" îşi lansa campania "Citeşte o carte" (parcă aşa era). Şi oamenii aveau nevoie de un promo. Aşa că a angajat casa de producţie la care lucram să facă un spot de promovare. Aveam nevoie de un chioşc de ziare, pentru filmare. După 2 zile de negocieri, am reuşit să-l conving pe nenea de la firma distribuitoare de presă să ne lase să ne facem de cap în chişcul situat la Universitate, pe trotuarul de lângă spitalul Colţea (chioşcul nu mai este, în prezent).

Bun....ideea era ca Ioan T. Morar (known as Biju') să stea în chioşc şi să ofere trecătorilor (figuraţie) cărţi. Ulterior, aceştia se aşezau, fascinaţi, pe băncile (închiriate de la terasa "La motoare") de lângă chioşc şi începeau să citească

Exista o problemă: chioşcul era decorat cu afişe şi ambalaje de ţigări, lipite de geamuri cu scotch. Mie mi-a revenit, aşadar, o nouă misiune importantă: să curăţ geamurile!!!

În dimineaţa stabilită pentru filmare, subsemnata, înarmată cu soluţii şi lavete, m-am prezentat pe trotuarul cu pricina....la 7 dimineaţa. Şi, cu ajutorul fetelor de la chioşc, am început marea debarasare: dezlipit chestiile lipicioase, frecat geamuri cu lavete, râcâit scotch-ul cu unchiile, cu perii.....timp în care mă rugam să nu treacă cineva cunoscut

După vreo două ore de muncă asiduă, nu se cunoştea nimic! Scăpasem de afişe şi ambalaje, dar rămăseseră super dâre. Văzând că ustensilele cu care mă înarmasem erau ineficiente, am plecat disperată să caut noi soluţii de curăţat. Aşa am ajuns pe Lipscani, la magazinul mai sus pomenit. Am cumpărat, la recomandarea vânzătorului, tot felul de substanţe şi soluţii şi m-am întors la râcâit!

Pe scurt.....am prestat vreo 4 ore pe trotuarul de la Universitate (sună aiurea, ştiu), pentru ca Morar să dea bine încadrat de geamurile chioşcului din care urma să covingă lumea că e timpul să pună mâna pe carte!

Atât de mult mi-a plăcut experienţa, încât o dădusem uitării, până azi, când am revăzut magazinul cu pricina şi mi-a revenit memoria.

Cine s-a umilit de "dragul" job-ului, să ridice mâna!

Ghinion în pat !

Însemnarea trebuia să se numească, mai degrabă, "Nu a mai apucat să facă sex cu iubitul din cauză că mama acestuia a murit"....dar, cum lucrez într-un loc respectabil...:)

În seara asta mi-a povestit cineva o întâmplare foarte funny, pe care nu aveam cum s-o ţin numai pentru mine. Este vorba despre o EA, cuplată cu un EL, amândoi "deosebiţi". EL este o matahală de om, muncitor, dintr-o bucată, cu care e bine să nu-ţi pui mintea. EA ar fi în stare să-şi petreacă toată viaţa urmărind telenovele, cu ţigara într-o mână şi pila de unghii în cealaltă. "Eşti un nenorocit"/ "Eşti o proastă", "Te omor"/"Ba eu pe tine", "Bădăranule"/"Proasto"sunt câteva dintre alinturile pe care şi le adresează zilnic. Dar sunt de vreo 3 ani împreună.

Într-o zi, EA a primit un sms....de la fostul iubit. Acesta o anunţă că vrea să o vadă, că nu a uitat-o şi că sentimentele lui sunt la fel de puternice. EA îşi dă seama că nu l-a uitat şi că relaţia cu EL nu are niciun sens. Decide să se întâlnească cu fostul.....căruia o să-i spunem EX. Numai că EX locuia în alt oraş, de unde era şi EA. Cum să procedeze cu EL?

EA: "Mă duc la nişte prietene, organizăm o petrecere în pijamale, o să rămân peste noapte!". EL nu se opune.

Zis şi făcut. EA pleacă în oraşul respectiv, EX o aşteaptă şi pleacă împreună la EX acasă, într-un sat (de unde erau şi părinţii ei). Urmează momente de pasiune sălbatică, cu sărutări şi smuls haine, după care rămân într-o dulce şi romantică contemplare reciprocă (aşa mi-a spus cineva, aşa vă spun!!!!).

Eh...în timpul contemplării, care se petrecea pe la 12-1 noaptea, tatăl lui EX bate la geam: "Scoală, băh, că a murit mă'ta"

EX sare din pat, se îmbracă şi se duce după tac'su, nu înainte să o încuie pe EA în cameră, să n-o vadă careva.

Şi aleargă EX după lumânări, după sicriu, după tot ce trebuie pentru înmormântare. Precizez că se aşteptau să moară, deoarece femeia era foarte bolnavă.

În acest timp, bocitoarele au început să vină, după cum e la ţară....se adună tot satul. Şi babele boceau, EA tremura în cameră: "Aoleu, ce mă fac, dacă vine şi mama la bocit? Aoleu, dacă mă prinde cineva pe aici?". Şi se tot învârtea săraca prin camera ai cărei pereţi erau decoraţi cu pozele moartei...mama lui EX când era copil, mama lui EX adolescentă, mama lui EX la nuntă şi tot aşa. Şi s-a tot învârtit EA şi a tremurat şi s-a uitat la poze....vreo 3-4 ore.

În sfârşit, apare EX, pe la 5 dimineaţa. "Trebuie să plec de aici, nu mai pot să stau închisă, vreau să plec", se agită EA. "Păi hai în maşină, te duc în sat". "Nu, că acum pleacă tata la serviciu şi poate mă vede, nu merg în sat". Dar a mers în maşină. Unde a mai rămas o oră, căci EX s-a dus iar după lumânări şi alte treburi. Şi oamenii din sat continuau să vină la priveghi, iar EA se făcuse mică pe un scaun, de frică să nu o vadă mă'sa ori vreo vecină.

Într-un final, EX a reuşit să o ducă în oraş şi a lăsat-o acolo. EA a rămas singură, în frig, în aşteptarea unui autobuz. A ajuns acasă ruptă de somn şi oboseală. Tandreţurile cu EL au reînceput: "Mori, nenorocitule, mori odată, să scap de tine"/ "Fă, taci, că te bat".

După două zile, EA a primit un sms de la EX: "Nu te-ai schimbat, ai rămas aceeaşi. Adio"

joi, 21 mai 2009

"Blogger" ghinionist

La ora asta nu am chef să scriu nimic funny. De abia am reuşit să-mi "transfer" pe blogspot ce am scris până acum.

În urmă cu două zile, cineva mi-a spus să trec pe altă platformă, căci blogul pe care eram nu-i în regulă. Am căutat pe forumuri şi am găsit numai "de bine" de platforma respectivă. Bun, este timpul să mă mut. Şi am încercat să mă transfer, nu m-au lăsat. Am ales, în consecinţă, lucrul manual: da-i şi salvează toate însemnările, dezactivează blogul, fă altul!

Nu m-am descurcat nici acolo.....greu pentru mine, mult prea greu. La câteva ore după crearea unui nou blog, am ales să-l şterg! Consecinţa? nu îmi mai pot folosi ca referinţa adresa de mail pe care o am de ani de zile :)

Aşa că am ajuns să-mi fac cont pe blogspot şi....o nouă adresă de e-mail, ca să mă pot activa:) Nici aici nu am scăpat de probleme......timpul afişat pentru postare a setat complet aiurea, deşi ţin minte că am făcut nişte modificări, la început. Ei bine, operez manual, acum (opţiuni de publicare). Dar aştept ajutor...cineva să-mi spună cum naiba fac încât blogul să-mi citească ora de pe computer.

Mulţumesc!

PS: am mai bântuit puţin, cred că am reuşit.....dacă apare chestia asta curând pe blog!

miercuri, 20 mai 2009

I'm in love.... with a fairytale....



(postare iniţială: 18 Mai 2009)


Alexander Rybak, din Norvegia, în vârstă de 23 de ani, a urcat sâmbătă seara pe scena Eurovision din Moscova, a cântat despre iubirea lui pentru o zână şi....a câştigat.

Sâmbătă am ratat ocazia de a-l asculta, deoarece colindam muzeele capitalei! Când m-am întors, pe la 3 dimineaţa, întreb într-o doară "ce a făcut Elena".
Coleguţa mea: "eeee, locul 19"
"Aha. Şi cine a câştigat?"
"Harry Potter cu vioară!!!!"

Răspunsul ei m-a făcut ca duminică, când am muncit iar, să-l caut pe youtube - http://www.youtube.com/watch?v=jKIojjlidxM&NR=1

M-am îndrăgostit...de zâmbetul lui, de pasiunea din privire...

Years ago when I was younger
I kinda liked a girl I knew.
She was mine, and we were sweethearts,
That was then, but then its true

I'm in love with a fairytale
Even though it hurts.
Cause I dont care if I lose my mind;
I'm already cursed

Every day we started fighting,
Every night we fell in love.
No one else could make me sadder,
But no one else could lift me high above

I dont know what I was doing
But suddenly we fell apart.
Nowadays I cannot find her.
But when I do well get a brand new start

I'm in love with a fairytale
Even though it hurts.
Cause I dont care if I lose my mind;
I'm already cursed

She's a fairytale
Yeah
Even though it hurts.
Cause I don't care if I lose my mind;
I'm already cursed

Noaptea muzeelor


(postare iniţială 18 mai 2009)


Noaptea muzeelor mi-a adus aminte că există....muzee! Aşa că, pătrunsă de apetit pentru artă, cultură etc ieşit din comun, am plecat la "colindat" direct de la serviciu (mda, am lucrat sâmbătă). Companie mi-au ţinut hombrele şi vărul.

Am bifat pe listă vreo 5 muzee. Prima dată, Muzeul de Geologie. Eu mânată de apetitul mai sus amintit, companionii mei de promisiunea organizatorilor că te lasă să deguşti preparate culinare made in Dobrogea Am stat 5 minute la coadă, am intrat şi....eu încercam să citesc istoriile pietrelor, minereurilor şi a ce mai era pe acolo expus, hombrele se auzea în spate: "pietre, am venit să vedem pietre. uite, alea zici că sunt borduri"

După 10 minute am abandonat şi am trecut la raionul de degustat. Pentru 1 leu paharul, am încercat un vin roşu, foarte bun şi....tare. Care s-a combinat atât de bine cu berea băută înainte, încât nu mi s-a părut ciudat să mă plimb cu paharul prin faţa Guvernului!

A urmat Muzeul Naţional de Artă al României. Coada începea de la poartă. Hombrele: "cred că aţi înnebunit! cum să stăm la coada asta. eu nu pot să stau o oră aşa, în picioare". S-a tot smiorcăit cele 20 de minute (că atât ne-a luat) până am intrat. Mie, una, mi-a plăcut mult, mai ales expoziţia cu tablouri. Hombrele şi vărul comentau, însă, de mama focului.

"Ce femeie urâtăăă....moartea pasiunii"
"Uite ce grasă era aia, uite ce sprâncene împreunate, uite ce freză avea ăla" bla bla.

Toate bune şi frumoase până când i-a venit cuiva ideea să facă poze. Imediat, una dintre supraveghetoare a sărit ca arsă: "cine a făcut poză să o şteargă imediat! . hai că am văzut bliţul declanşându-se, cineva a făcut poză". Normal că nimeni nu a recunoscut, vizitatorii având grijă să ocolească nebuna.
Altă galerie, altă nebună. Cuiva i-a sunat telefonul; şi a mai avut tupeul şi să răspundă!!! Supraveghetoarea (alta) nu a pierdut ocazia: "nu vorbiţi la telefon, închideţi-l imediat!"
Altă galerie, altă nebună. Mi s-a făcut sete şi am scos sticluţa cu apă. Supraveghetoarea m-a reperat imediat. "Vă rog să băgaţi sticla în geantă, aici nu aveţi voie să beţi apă". M-am conformat Vărul, inspirat, a comentat: "deci n-ai şanse să scoţi şniţelul sau murăturile din geantă". Aia a zâmbit. De unde să ştie, draga de ea, că eu chiar aveam şniţel şi murături în geantă, luate la pachet de la restaurantul unde mâncasem până să purcedem la drum
Normal că, după atâtea nebune, nu am mai avut tupeul să ma ţin cu hombrele de mână, că poate era interzis!!!

În fine...pe la ora 12 noaptea îmi satisfăcusem o mică parte din apetitul ăla de mai sus şi am părăsit MNAR-ul, cu promisiunea că voi reveni curând, când nu va fi ziua lui.

Pe listă mai aveam 3 muzee, dar am abandonat ideea, ca şi soluţia de a circula cu autobuzul marca "Noaptea muzeelor". Şi, de unde plecasem pe jos din Piaţa Victoriei, tot pe jos am ţinut-o până la Parcul Carol I, unde am vizitat Muzeul tehnic "D. Leonida". De data asta. băieţii s-au purtat civilizat, că doar erau în mediul lor: motoraşe, turbine, şuruburi, piuliţe.....vorba vine, fier să fie!!!


Aici a fost bine, am putut face poze, n-au existat probleme. Bine, nu am putut să nu remarc plăcuţa pe care scria: "atenţie, nu atingeţi prizele, pericol de electrocutare"...

Could be different?.....

(postare iniţială: 04 Apr 2008)

Summit-ul NATO de la Bucureşti se anunţa a fi o grea încercare pentru nervii locuitorilor din Capitală şi, de ce nu, ai autorităţilor. Se vorbea numai despre blocajele din trafic, despre suplimente de garnituri la RATB şi metrou, despre măsuri de siguranţă, poliţişti aduşi din alte oraşe, despre restricţii de circulaţie atât pentru maşini, cât şi pentru pietoni etc.

Spre surprinderea mea, în cele 3 zile de summit am avut imaginea unui altfel de Bucureşti.....aşa cum şi-l doresc mulţi, o capitală care ne este promisă de ani de zile.....un "Romanian dream", ca să zic aşa!

În primul rând, au apărut peste noapte flori de toate culorile, copaci înfloriţi (magnolii!!!), iarbă (gazon); capitala s-a transformat peste noapte într-un oraş plin de verdeaţă, cel puţin în zonele apropiate "culoarului unic". Fântânile arteziene au început din nou să funcţioneze, chiar şi când a plouat. Deci am văzut cum arată un Bucureşti "viu".

În al doilea rând, multe instituţii au fost nevoite să le acorde angajaţilor câteva zile libere. Odată cu aceştia, din Bucureşti au dispărut multe maşini. În loc de o capitală sugrumată de cozi la semafoare şi de restricţiile impuse de summit, am circulat printr-un Bucureşti aerisit, cum rar mai prinzi, seara. La metrou a fost aproape pustiu, chiar şi la orele de vârf. Mijloacele de transport de la suprafaţă au circulat, e drept, pe rute ocolitoare, dar mai bine decât de obicei.

În al treilea rând, firmele care trebuie să asigure, în general, curăţenia oraşului, au ales summit-ul pentru a-şi scoate toţi oamenii în stradă. Pentru prima oară am vazut măturătorii curăţând trotuarul de 2-3 ori în aceeaşi zi!!!! Deci am trăit să văd şi un Bucureşti curat....Nu pot să nu mă întreb: unde sunt oamenii ăştia în zilele obişnuite?

În al patrulea rând...........au fost postate forţe de ordine peste tot: nu mă refer numai la cei care au păzit imobilele populate cu demnitari străini...........mă refer la staţii de metrou, la posturile de termopan din parcuri, la străzi....E prima dată, în doi ani de stat în Bucureşti, când m-am simţit cu adevărat în siguranţă. Nu că în general aş trăi cu vreo teamă, dar am avut aşa, un sentiment de bine, când am văzut agenţii de pază patrulând pe străzi, la metrou, atenţi la orice se întâmplă......adică aşa cum ar trebui să fie mereu.

Una peste alta, summit-ul ăsta m-a făcut să văd că Bucureştiul poate arăta şi altfel. A fost un fel de materializare, în timp record, a multor proiecte urbanistice propuse de primarii care se tot succed, fără ca vreunul să reuşească să îşi materializeze schiţele de pe coli.

Faci compromisuri într-o relaţie, când e vorba de sex?

(postare iniţială: 14 Nov 2007)

Specialiştii spun: "Compromisul este cheia unei relaţii de succes"; aşa povestesc şi oamenii care filozofeză despre iubire, dragoste, relaţii de durată. Omenirea încearcă să gasească combinaţia exactă a "cifrului" unei relaţii, pentru ca odată uşa deschisă, să se poată "bucura" de dragoste necondiţionată, încredere, sprijin, înţelegere, satisfacţie şi....ce s-o mai afla prin "seiful" relaţiei aproape perfecte.

Dar cine vorbeşte despre compromisurile care se fac atunci când vine vorba despre latura sexuală a relaţiei? Câţi dintre noi ne manifestăm oare aşa cum ne dorim? Câţi primim ce vrem? Şi, în cazul în care lucrurile nu merg aşa cum ne dorim., câţi facem compromisuri şi câţi căutăm.....un alt "seif"?

Noi, femeile, considerăm că facem cele mai multe compromisuri, mai ales de când cu transformarea în "de trei ori femeie"; problemele de serviciu sau cele legate de îndeletnicirile cotidiene trebuie date uitării, dacă vrem să ne păstrăm bărbaţii. Aceştia sunt în continuare priviţi ca nişte copii care trebuie să aibă mereu o "jucărie" de care să nu se plictisească. În consecinţă, nu contează că ne doare capul, că suntem obosite, că nu avem chef.....trebuie să fim mereu proaspete, pline de imaginaţie, sexualitate şi feminitate pentru bărbaţii noştri. Considerăm că facem compromisuri şi când e vorba de "amănuntele" unei relaţii sexuale; bărbaţii au nevoi diverse şi femeile, din motive ca evitarea rutinei în pat, a "migrării" bărbatului în patul alteia etc, acceptă propuneri mai mult sau mai puţin "confortabile".Şi mă refer, bineînţeles, la poziţiile sexuale, la acceptarea şi folosirea unui limbaj aproape obscen, la folosirea jucăriilor erotice şi a unor practici ce ţin de diversitatea sexuală. În anul 2007 nu pare nimic deosebit ceea ce spun, dar să nu uităm că sunt destule femei urmărite de prejudecăţi implementate de părinţi ("trebuie să fii fată cuminte"), de grupul social ("dacă faci nu ştiu ce, eşti prostituată"), de percepţia asupra propriei persoane ("sunt urâtă, grasă, neatrăgătoare"), de schimbarea statutului social ("sunt deja căsătorită, sunt mamă"). Sunt femei care se simt libere în privinţa sexualităţii şi consideră că acceptarea oricărei propuneri, într-o relaţie, nu presupune compromis; sunt femei care acceptă o propunere doar de frica de a nu pierde persoana iubită; sunt femei care refuză de la bun început orice compromis ce implică oferirea de plăcere sexuală, considerând nedemn sau nepotrivit acest lucru.

Bărbaţii....despre ei ştim că nu se dau în lături de la nimic. Nu cred că vei auzi vreodată vreun bărbat spunând: "nu face asta, nu e demn de tine". Şi ei au prejudecăţi, dar legate de lipsa de prejudecăţi la o femeie.

Dacă stăm bine să ne gândim...unii bărbaţi chiar fac compromisuri când e vorba de sex, şi anume atunci când sunt interesaţi cu adevărat. Nu de puţine ori am auzit de bărbaţi care apreciază mai mult personalitatea unei femei, ceea ce însemnă ea în viaţa lor, şi au lăsat pe plan secund instinctele care li se trezesc în urma vizionării unui film porno, de exemplu. Există încă bărbaţi care înţeleg oboseala partenerei, lipsa de chef, timiditatea (nu neapărat frigiditatea) de a încerca mereu ceva nou şi divers. Sunt bărbaţi care, oricât de mult ar dori o femeie, dacă sunt interesaţi de ea cu adevărat, acceptă "nu sunt pregătită încă să ma culc cu tine" şi aşteaptă, fără a se consola între timp cu altcineva. Sunt bărbaţi care aşteaptă 9 luni până să poata avea iar o relaţie sexuală (da, mă refer la cei ale căror soţii/prietene care aşteaptă un copil). Sunt bărbaţi care respectă fidelitatea într-o relaţie la distanţă. Eu consider că tot compromisuri legate de sex sunt şi acestea.

Recunosc că în prima parte a articolului am tratat femeile ca pe nişte victime ale plăcerilor necontrolate ale bărbaţilor. Ideea e că aşa se văd unele din ele. Asta nu înseamnă că nu sunt femei care, dacă nu sunt satisfăcute sexual, nu se orientează către altcineva, indiferent de atu-urile persoanei de alături. Nu înseamnă că nu sunt femei care au o gândire aproape masculină când e vorba de cerere şi ofertă în pat.

Dar deh, tot specialştii spun că sexul reprezintă mai mult de 80% într-o relaţie.

DE CE FUG BĂRBAŢII???

(postare iniţială: 12 Nov 2007)


Nu l-ai obligat să se căsătorească cu tine (nici măcar să-ţi ia un inel), nu i-ai cerut să fie romantic, să te urmeze ore în şir prin magazine, să renunţe la prietenii sau tabieturile lui…şi totusi el s-a “speriat” şi a dispărut. În astfel de situaţii, prietenele iţi spun că i-ai arătat prea repede ce simţi pentru el şi că asta l-a speriat. Mama te acuză, ca de obicei, că ai ajuns prea repede în patul lui. Alţii sunt mai mult decât siguri că te înşeală şi că s-a plictisit de tine. Şi tu stai şi te întrebi cine a fost de vină…

Nu se pune problema de vină. Este doar o dificulatate de interpretare a mesajelor , mai ales dacă ele sunt false ( barbaţii îţi lasă doar impresia că au transmis ceva, când de fapt nu transmit nimic) sau lipsesc cu desăvârşire (adică totul se întamplă în imaginaţia ta).

N-AI AVUT NICIO ŞANSĂ

V-aţi întâlnit într-un club, v-aţi “simţit” reciproc, el ţi-a spus ca arăţi incredibil de sexi şi că ar face orice cu (atenţie! CU, nu PENTRU ) tine, spiritele s-au încins rapid şi ai ajuns în patul lui fără a şti cum îl cheamă, câţi ani are sau cu ce se ocupă. A doua zi dispare. Totul a fost la superlativ şi tu ai fost ca o zeiţă în pat (ţi-a şi zis-o), iar acum stai şi te întrebi disperată “de ce s-a terminat totul”. Pentru că mesajul a fost cât se poate de clar : “just sex”.

TOT N-AI AVUT NICIO ŞANSĂ

Îl întâlneşti tot în club, numai că de data asta ai de-a face cu o combinaţie periculoasă gen “Don Juan”+”Romeo”; tipul nu încetează să-ţi spună cât eşti frumoasă, ce ochi deosebiţi ai, e tandru, ai impresia că se simte vulnerabil în preajma ta şi asta te înduioşează. Şi vorbiţi ore în şir despre nimicuri. Şi apoi ajungi în patul lui. A doua zi dispare (stupoare!) şi odată cu el speranţa ta că ar fi putut fi altfel de data asta. Sorry! N-ai avut nicio şansă pentru că el te-a “vrajit” pur şi simplu iar tu ţi-ai închipuit că-ţi transmite ceva….musai romantic.

ŞANSA GEN “6/49”

Nu mai contează cum v-aţi cunoscut, ideea e că aţi depăşit pragul de “o noapte”. Sexul este grozav, ieşiţi în oras cu prietenii lui (da, da i-ai cunoscut prietenii! ce “fericire”) sau cu ai tăi …când realizezi într-o bună zi că eşti, de fapt, la dispoziţia lui, că faceţi sex când vrea el, ieşiţi în oraş când vrea el…el dirijează tot. Încerci să-i vorbeşti şi să echilibrezi cât de cât situaţia. Când colo, el dispare, fără prea multe explicaţii. Ce s-a întâmplat? Păi…. nu ţi-a dat niciodată de înţeles că ar vrea ceva serios; de aceea nu a contat niciodată părerea ta pentru el. Mesajul a fost explicit: faci cum vreau eu, dacă nu…..
Ce şanse ai fi avut? Să fi rămas în continuare la dispoziţia lui…..dar ce rost are, dacă tot te-ai “trezit”???

CEVA MAI MULTE ŞANSE

Ieşiţi împreună de ceva timp, totul e minunat, comunicaţi, sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. Te iubeşte, ţi-a şi spus-o. Şi totuşi vrei mai mult. Începi să-i vorbeşti de viitor, să baţi apropouri mai mult sau mai putin subtile… Brusc tipul bombăne că nu e pregătit şi dispare (şi ăsta!).
Nu dispera…iar ai încurcat mesajele. Nu ţi-a transmis deocamdată că ar vrea ceva serios, şi tu ai riscat, doar doar îl prinzi. Dar uite că s-a speriat. Nu e totul pierdut: lasă-i puţin timp; dacă te iubeşte şi vă e scris să rămâneţi împreună, se va întoarce la tine.

Şi călugării cad în ispită şi....ajung la PRO TV!!!

(postare iniţială: 08 Nov 2007)


Vara asta m-am decis să mă spovedesc...ideea mi-a venit în condiţiile în care eram în vizita la o prietenă din Braşov. Într-o zi, mi-a propus să vizităm nu ştiu ce mânăstire. Am fost de acord şi m-a gândit că nu ar fi rău să mai mărturisesc câte ceva....la cât se adunase!

Am plecat, noi două, spre mânăstirea cu pricina....al cărei nume îmi scapă. Odată ajunse acolo, m-am înscris prima la cuvânt. Stareţul mânăstirii, călugăr de profesie (şofer, de fapt, dar am aflat puţin mai târziu), m-a întrebat cum mă cheamă şi de ce vreau să mă spovedesc. Am făcut cunoştinţă şi i-am spus că nu-mi merge nimic bine (really???) şi că cei din jur îmi spun că e posibil ca cineva să-mi fi făcut farmece.

Acum....eu venisem să ma spovedesc, să dau detalii despre tot ce-am făcut prin încălcarea celor 10 porunci. Dar călugărul a considerat că este mai bine să îmi citească din cele sfinte.

Bun!...am îngenunchiat sub patrafir, iar respectivul a luat o carte şi a început să-mi citească (cunoscătorii ştiu că aceasta este procedura). Doar că după 5-10 minute de stat în genunchi, cu cartea pe cap (că era sprijinită pe capul meu, am uitat să menţionez)....am obosit. I-am spus că nu mai pot sta aşa şi m-am ridicat.

"Nu-i nimic, îţi citesc altceva", spune călugărul. Eu rămân în picioare, tot sub patrafir, el caută altă carte...nici urmă de spovedit

A început să bolborosească diverse, din care nu-mi înţelegeam decât prenumele. Şi tot gesticula cu mâinile, pe care le simţeam pe cap, pe urechi, pe umeri şi pe spate. Urma faza îmbrăţişării.

Pun pariu că această procedură nu este aşa de cunoscută

Pipăielile în stil duhovnicesc au durat câteva minute, dar mie mi s-au părut ore, mai ales că năduşeam de zor ...sub patrafir!!! E de la sine de înţeles că, în loc să mă rog şi să mă relaxez, eram super crispată şi mă gândeam : "ce naiba face??? e cu capu sau mi se pare???"

Reamintesc că eram în faza de citit, da????? sub patrafir, da???

M-a pus iar în genunchi şi.....pe cuvânt dacă exagerez cu ceva în cele ce urmează: (offf) (bleah) îmi pusese nâinile pe cap şi mă trăgea cu capul spre acea zonă....nu e greu de imaginat, dacă eu eram în genunchi, cam pe unde ajungeam, nu???? Eu mă ţineam dârză şi dădeam în retragere (adică mă târam, în genunchi, mai în spate). Şi el se ţinea dârz, nu-şi lua mâinile de pe capul meu....f************

Brusc am devenit conştientă că sunt într-o biserică şi că-l înjur, în gând, pe cel la care intenţionam să mă spovedesc. Aşa că m-am ridicat instantaneu (de sub patrafir) şi i-am spus: "Mă scuzaţi, trebuie să mă duc să-mi iau pastilele pentru rinichi, tocmai am o criză şi nu mai pot sta nici în picioare, nici în genunchi"

Ăsta a rămas cam aşa.... ...şi mi-a atras atenţia să nu plec până nu mă miruie. M-am conformat, din respect pentru ceva în care cred de mică. A venit cu.....o sticlă de 1 litru plină cu mir. Cunoscătorii ştiu că ia una bucată beţişor cu vată sau altceva, se înmoaie puţin în mir şi se fac cruci mici pe încheieturi, la mâini. Nenea l-a turnat pur şi simplu....parcă voiam să mă spăl Mi-am făcut eu singură nişte cruci, mai aveam o groază de mir pe palme şi idiotul a turnat iar....am intrat în panică, mirul îmi curgea printre degete.

"Părinte, nu mai turnaţi, ce să fac cu atâta mir?"
"Dă-ţi aşa, pe mâini...", m-a sfătuit el. Şi mi-am dat până la cot.

Şi miruită, şi crizată, dau să ies.

M-a oprit iar. "Stai să-ţi dau numărul meu de telefon, să mă suni când vrei să-ţi citesc ceva". (no comment)

Bun!!! mi-a dat numărul de mobil (lol), o carte şi.....MEMORABIL...mi-a spus: "Sigur ai ceva făcut, merge greu rugăciunea cu tine".

f********************

Ipocritul naibii

Am ieşit alergând din clădire. Prietena mă aştepta nerăbdătoare. "Hai, fată, ce ai făcut atâta? M-am săturat să te aştept". Eu i-a spus doar "nu te spovedi" şi am continuat să alerg. Asta după mine.

"Ce ai păţit??? Doamneee, ce albă eşti la faţă! Eşti bine? Ce s-a întâmplat?"

Când am ajuns la maşină, i-am spus ce se întâmplase. Nu se mai putea opri din râs

Pe scurt: fata a relatat povestea unor oameni din sat, care i-au spus că stareţul era de profesie şofer. Seara am făcut un grătar şi toţi miroseau a fum şi mici, eu......a mir

Asta era atunci. În urmă cu o lună (suntem în 17 mai 2009) am aflat că nenea şi-a văzut de practicile neortodoxe până când a picat în plasa reporterilor PRO TV, care l-au filmat cu camera ascunsă şi...atât i-a fost: a zburat de la mânăstire.

Blow job!!!!!

(postare iniţială: 07 Nov 2007)


2006 : o străduţă care dă spre B-dul Aviatorilor; pe străduţă, o maşină în care un el şi o ea vorbesc; ea la volan, el în dreapta; geamurile lăsate în jos; eu vizavi, la parterul unei case (acolo era amenajată firma pentru care lucram), mă uit pe geam....aiurea.
Şi cum ma uit eu aiurea, din când în când îmi mai arunc privirea spre cei doi. Şi observ că ei tot vorbesc, îşi zâmbesc, iar mâna ei dreaptă se mişcă întruna între picioarele lui. Normal că mă uit mai bine ...Tipa, fără nici un stres, îl tot mângâie, îl tot masează, eu mă uit în continuare, mâna ei dreaptă se mişcă tot mai repde.....capul tipei se coboară brusc .

Eu rămân perplexă. Ce fac ăştia??? la ora 5 după-amiaza??? cu geamurile date în jos??? pe strada asta care de obicei e foarte circulată dar acum, ca un făcut, nu trece nici o maşină, nici un om....???
Bun. Mă pun pe aşteptat. Nu mai văd mare lucru: el stă ţeapăn, ea culcată.....e sau nu blow job??
Trec vreo 2-3-4-5 minute.......cine mai ştie? tipa îşi ridică brusc capul, deschide portiera maşinii, scuipă (nu mai e cazul să spun ce), scoate un şerveţel, se şterge la gură, îşi sărută iubitul ....şi încep iar să vorbească. Bun....deci a fost blow job/ sex oral/ felaţie...cum preferaţi.



Finalul: tipul coboară din maşină şi pleacă pe picioare, ea cu maşina.....THE END

2007: aveam în firmă camere de filmat; de ce naiba n-am pus mâna pe una să filmez???????? ....aţi fi avut şi video

Cugetare...


(postare iniţială: 07 Nov 2007)


Prietenul meu a spus, acum două zile, ceva numai bun de pus la status pe mess când ai probleme cu inima şi vrei ca oamenii să te bage în seamă: "Şantier sentimental. Atenţie, se lucrează!"

Trei luni de sămânţă şi două de mucegai!

(postare iniţială: 31 Oct 2007)

Acum două luni am schimbat, pentru a nu ştiu câta oară, locuinţa. Şi a trebuit să iau după mine lucrurile "risipite" prin vreo 3 case: maşina de spălat, frigiderul, calculatorul, vasele, 4-5 valize cu haine plus 20 de punguţe (nu exagerez) cu tot felul de nimicuri. Am făcut rost de o dubiţă, de 4 băieţi şi am demarat operaţiunea "monstru". M-am mutat.

Interesant este cum a decurs trecerea pe la una din cele trei case, unde se afla majoritatea obiectelor mai sus menţionate. Plecasem din locuinţa respectivă (garsonieră) cu 3 luni înainte să decid să-mi iau lucrurile. Din motive diverse, mi-am lăsat acolo maşina de spălat, frigiderul şi altele. Când m-am hotărât să le iau, mi-am anunţat fosta colegă cu o săptămână înainte: "Vin să-mi iau lucrurile!". Cu două zile înainte de momentul crucial (urma s-o las fără obiecte "must have" în zilele noastre), i-am spus, într-o discuţie pe mess, că am făcut rost de o dubă şi că vin fără nici un dubiu.

- Dubă??? pentru ce dubă???" (a fost prima ei reacţie)
- Păi cum altfel să car tot ce am adunat aici?
- Cum, îmi iei şi maşina de spălat? şi frigiderul???
- Dăaaa
- Nu mi-ai zis
- Cum?...nu ţi-am zis eu că vin să-mi iau lucrurile?
- Ba da, dar......nu că iei tot.
- Tu ce credeai că voi lua? ("după ce le-ai folosit trei luni", mă gândeam eu, "lăsând cele 9 în care am locuit împreună")
- Păi.....hainele şi nişte cărţi.

Hmmm....n-am mai zis mare lucru, nu prea găseam replici pentru logica ei. În fine.....vine partea a doua, tot pe mess:

- Auzi.....nu vrei să-ţi dau nişte bani pe maşina de spălat şi pe frigider?
- Cum să-mi dai bani? (menţionez că nu ştia că mă mut altundeva, credea că le voi duce acasă - my reasons )
- Păi tu nu mai ai nevoie de ele...decât să te chinui să le duci acasă.....Tu poţi să-ţi iei modele mai noi
Nu zău! De parcă le luasem de la second! nici nu adusesem maşina în ţiplă cu câteva luni în urmă.... Răspunsul meu a fost ceva de genul "nu vreau".

A venit ziua!

(În mod normal, când îi spui cuiva că îi iei lucrurile, care de altfel îţi aparţin, şi pe care le-a folosit moca destul timp, te aştepţi să le găseşti gata de "expediere")

Când am ajuns în garsonieră, situaţia era următoare: frigiderul în priză ocupat cu resturi de te miri ce, calculatorul funcţiona, vasele mele erau peste tot, inclusiv în chiuvetă, murdare. Am început să-mi împachetez ce aveam pe acolo, grăbită de băiatul cu duba, care mai avea şi alte treburi. Ex - colega a mea a intervenit....nu, nu să mă ajute, cum vă imaginaţi (în sensul ăsta "n-a mişcat un deget"), ci să mă întrebe: "Auzi, tu ştii cum se face un DVD cu muzică? N-am reuşit să-mi iau muzica de pe calculatorul tău".

Reacţia mea (mută)

Şi am continuat să împachetez. Şi am luat genţile cu haine, şi am luat cărţile, şi am umplut cele 20 de punguţe cu nimicuri, şi am eliberat frigiderul, şi mi-am scos vasele soioase din chiuvetă şi le-am băgat în alte punguţe şi tot aşa.....şi ea l-a rugat pe unul din baieţii care mă ajuta la cărat: "Mie nu-mi merge...mă ajuţi tu cu DVD-ul ăsta?"

Reacţia mea (mută)

Dăm pe rapid desfăşurarea acţiunii, întrerupem puţin pentru a preciza că fata s-a nevrozat că am făcut dezordine, după ce ea se străduise să facă ordine în casă (1. era "greu" să aştepte până plecam eu; 2. a pus în ordine tot, mai puţin lucrurile mele), reluăm (tot pe rapid) şi ajungem la "pa, pa, mai vorbim".

Derulăm tot pe rapid instalarea în noua casă, punerea pe pauză a frigiderului meu (am dat de unul mai încăpător ) şi ajungem la seara trecută, când m-am încumetat să deschid uşa de la frigider şi................................. mucegaiiiii...... miros.

M-am înarmat cu Oust, mănuşi de cauciuc, apă, oţet, detergent, burete, perie şi....am trecut la dezmembrat frigiderul (se întinsese mucegaiul, nu glumă), la îndepărtat sporii ăia maronii şi verzi şi dă-i...spălat, frecat, limpezit şi tot aşa.

Deh, aşa-mi trebuie dacă n-am verificat la timp ce substanţe s-au scurs prin frigiderul meu, ce resturi s-au lipit prin colţişoarele lui şi au "procreat" un mediu propice de extras ampicilina!

Dream catcher / paznicul de noapte


(postare iniţială: 30 Oct 2007)

Iniţial, dream catcher-ul amerindienilor era ţesut din nuiele de răchită, folosind fibre de la diferite plante, cel mai adesea tulpini de urzică. După ce era topită la fel ca inul, rămăşiţele putrezite ale tulpinilor erau separate de fibrele care dădeau putere tulpinilor. Aceasta se făcea probabil prin lovirea de o piatră sau de un buştean.

Aceste obiecte din nuiele, tendoane şi pene au fost ţesute încă din timpuri străvechi de triburile de nativi americani. Ele erau ţesute de bunici şi bunice pentru noi-născuţi şi atârnate deasupra leagănelor pentru a le aduce vise frumoase şi calme copiilor.




Aerul nopţii este plin de vise. Cele bune sunt clare şi îşi cunosc drumul către cel care le visează, coborând prin pene. Cea mai uşoară mişcare a penelor indica trecerea unui vis frumos. În schimb, visele urâte sunt confuze şi îl zăpăcesc pe destinatar. Ele nu-şi pot face drum prin plasă şi sunt prinse în ea până când rasare soarele şi le evaporă, odată cu roua dimineţii.


Mda....ar fi minunat să nu-ţi mai fie teamă niciodată, să nu mai ai îndoieli, griji, temeri, coşmaruri, să nu mai plângi, să nu mai oftezi, să nu-ţi mai încreţeşti fruntea.....
Oare bunicii sunt un fel de dream catcher atunci când suntem mici şi ne temem de zmei, de bau-bau, de fantome şi ei ne citesc poveşti, şi stau cu noi până adormim? Asta căutăm de cele mai multe ori? un dream catcher? care în zilele noastre nu mai e un obiect ci....a prins suflet, a devenit acel suflet pereche în căutarea căruia tot rătăcim? Oare nu atunci ne simţim în siguranţă, nu atunci dormim "pufos" şi ne trezim cu zambetul pe buze?, când deschidem ochii şi vedem alături dream catcher-ul?

"Background-ul", bată-l vina!

(postare iniţială : 30 Oct 2007)

Se zice că nu poţi înţelege prezentul unui popor fără să-i cunoşti trecutul, istoria.
Aşa mă gândesc că este şi cu un om: nu-i poţi înţelege trăirile, reacţiile, privirile sau gesturile, fără să ai cunoştinţă despre acele experienţe personale prin care a trecut, care l-au făcut să deschidă ochii, să se maturizeze, să se transforme şi să ajungă în prezentul în care l-ai întâlnit. Nu poţi ignora "background-ul".

"Background-ul" e greu de dus...Din păcate, nu stă zăvorât într-un sertăraş din creier sau din inimă, ci se reactivează la fiecare întâmplare care te face să retrăieşti o emoţie. Şi nu te copleşeste doar cu emoţia respectivă, ci cu o serie de stări corelate ei, de asemenea trăite în trecut. De exemplu, ai suferit odată pentru că iubitul te-a minţit, apoi ai suferit din cauza altuia, că te-a înşelat.....pai când vine al treilea şi te minte, implicit te aştepţi să te înşele că na, nu-i degeaba vorba aia: "cine s-a ars cu ciorbă suflă şi-n iaurt".

Rareori "background-ul" reactivează emoţiile pozitive......iar cele negative, declanşate în prezent, nu vin niciodată singure, ci vin amplificate de trăirile din trecut....asta o fi explicaţia pentru "faci din ţânţar armăsar"???

Nu vreau să mai filozofez....e târziu, am baut şi o bere şi gândurile nu-mi mai sunt aşa de limpezi ca acum câteva ore, când mi-a venit ideea acestei însemnări!

Nu ignoraţi "background-ul", n-aveţi cum! încercaţi să-l înţelegeţi, să-l acceptaţi şi, cel mai important, încercaţi să evitaţi reactivarea lui (adică evitaţi aflarea în situaţii care să vă trezească emoţii din trecut) - aviz celor urmăriţi de "background" şi celor din imediata apropiere (proxemica, zona intimă)!

Blondă sub acoperire!

(postare iniţială: 30 Oct 2007)


Nu sunt blondă. N-am fost niciodată. Nici nu am prejudecăţi legate de blonde, mai ales că am cunoscut multe cu un IQ mai mult decât oki.

Sunt brunetă (s-a cam dus vopseaua dar nu se pune!) şi..."vâjâită" rău uneori.

Dilema: urc în lift, vreau să ajung la etajul 4; apăs pe buton, liftul nu porneşte; şi apăs iar...insist!, degeaba. Soluţie: dacă vreţi să urcaţi la 4, nu apăsaţi pe P

Dilemă: va continua...(acum sunt prea vâjâită ca să-mi mai aduc aminte )

Azi m-am întâlnit cu un fluture!

(postare iniţială: 30 Oct 2007)

Nu mai vreau ploaie, frig şi noroi, vreau o zi de-a dreptul minunată: cu mult soare, neuroni relaxaţi şi cu mama care să nu mă mai întrebe din prima "unde eşti???", ci "ai zambit azi?!"......o zi ca cea de 30.10.2007

Am zambit azi de câteva ori...pentru că m-a trezit soarele, pentru că am ajuns repede la serviciu, pentru că pe o alee m-am întâlnit cu un fluture

Nu prea ştia încotro să se îndrepte....în sus sau lateral...foarte dezorientat fluturele ăsta; săracu...avea şi o aripă beteagă....era un fluture confuz, dar frumos! I-am oferit un deget....mi-a ocupat toată palma! Probabil a crezut că sunt floare, că imediat şi-a desfăşurat trompiţa! M-a cercetat puţin şi.....a zburat, nu eram ce voia el

Informaţie de ultimă oră: zâmbesc pentru că tocmai am primit 2 biluţe de gumă....cică poţi face baloooaaaaneeeee uriaşe; eu încerc....de 3 minute deja

De ce se stresează oamenii?

(postare iniţială: 29 Oct 2007)

Nu m-am gândit să răspund eu la întrebarea asta......mi se întâmplă adesea şi mie să mă stresez şi să nu ştiu exact de ce!

Azi dimineaţă am asistat la o "mostră" de stres inutil: vecina aleasă să aibă grijă de apartamentul în care stau cu chirie, de proprietarul acestuia, se stresează din cauză că eu nu vreau să plătesc abonamentul pentru telefonul fix al proprietarului, telefon pe care nu-l folosesc.

Mai exact...proprietarul apartamentului este un domn care călătoreşte foarte mult în interes de afaceri. Pentru orice situaţie (gen inundaţie de la vecini), i-a lăsat cheie de la apartament unei vecine....doar CHEIE!...şi implicit responsabilitatea de a plăti "dările" către stat. În fine, nu ştiu exact "clauzele contractului verbal", ideea e că atunci când m-am mutat în apartament, m-am "trezit" cu o groază de reguli, indicaţii, dădăceli, cum n-am mai auzit în cei patru ani de când tot schimb chiriile. Cum reuşeam să spun şi eu ceva contra, cum vecina argumenta că aşa a făcut şi cu cei care au stat înainte acolo (exemple: eu citesc contoarele, index-urile, eu plătesc, voi îmi daţi apoi banii, eu am făcut nu ştiu ce contract, am procură dar e expirată etc). Una din regulile minunate este: chiar dacă nu folosesc telefonul fix, trebuie să plătesc eu abonamentul, deoarece proprietarul vrea să-şi păstreze numărul; la întrebarea mea firească: dar de ce nu-l plăteşte proprietarul?, răspunsul a fost ceva de genul: aşa au făcut şi cei dinaintea voastră Nu am văzut logica explicaţiei, care oricum nu exista!

Bun! De precizat că timp de o lună jumate nu am luat legătura cu proprietarul şi, neştiind concret tipul de legătură dintre el şi vecină, nu prea ştiam cum să procedez.

Şi a sosit şi ziua izbăvirii: luni!
Primesc telefon de la vecina cea stresată (azi mai mult ca oricând), că vine proprietarul şi vrea să vorbească cu mine, că vrea să vada apartamentul, că eu sunt plecată şi ea trebuie iar să fie intermediar...bla bla bla. Şi mă pune păcatul s-o rog să-i spună proprietarului că eu am o problemă cu plata abonamentului pentru telefonul fix. Uauuuu.....criză isterie şi punctul culminat : fată, dacă nu-ţi convine aşa, ia-ţi lucrurile şi pleacă!

Uauuuu m-am trezit şi eu stresată, certându-mă cu ea: ea mă tot lua cu precedentele instaurate de nu ştiu cine (de ea, sunt mai mult decât sigură), eu mă chinuiam să-i explic pe un ton încă decent că nu-i normal ce-mi pretinde proprietarul (sau ea)....apoi l-am auzit şi pe soţul ei urlând în telefon: "Las-o dragă (pe mine adică), nu trebuie să-i dai explicaţii". El urla, nevastă'sa îmi transmitea....ca la nebuni Am cedat după 10 minute, mi-era să nu pleznească oamenii de atâta stres (până acum nu plezniseră de la dulciurile cu care i-am tot servit, pe care le-am dat la pachet...)

Peste 2 ore, iar telefon de la vecina: proprietarul voia să vorbim; perfect Mi l-a dat la telefon şi am simţit că ne vom înţelege....vorbea ca un om inteligent. Ne-am şi întâlnit....pentru un "bonjour". N-a durat mult, amândoi aveam treabă. După ce mi-a pupat foarte galant mâna, mi-a zis să nu-mi fac probleme în legătură cu doamna Mia (vecina!) că deh!, e cam dusăăăăă...orice nelămurire am, să-l contactez şi.....vom proceda aşa cum vreau eu
Aşa m-am lămurit în legătură cu toate nelămuririle mele: adică el e şeful, iar ea........e pensionară şi se plictiseşte îngrozitor.

N-o să plătesc abonamentul....normal