Treceți la conținutul principal

De ce se stresează oamenii?

(postare iniţială: 29 Oct 2007)

Nu m-am gândit să răspund eu la întrebarea asta......mi se întâmplă adesea şi mie să mă stresez şi să nu ştiu exact de ce!

Azi dimineaţă am asistat la o "mostră" de stres inutil: vecina aleasă să aibă grijă de apartamentul în care stau cu chirie, de proprietarul acestuia, se stresează din cauză că eu nu vreau să plătesc abonamentul pentru telefonul fix al proprietarului, telefon pe care nu-l folosesc.

Mai exact...proprietarul apartamentului este un domn care călătoreşte foarte mult în interes de afaceri. Pentru orice situaţie (gen inundaţie de la vecini), i-a lăsat cheie de la apartament unei vecine....doar CHEIE!...şi implicit responsabilitatea de a plăti "dările" către stat. În fine, nu ştiu exact "clauzele contractului verbal", ideea e că atunci când m-am mutat în apartament, m-am "trezit" cu o groază de reguli, indicaţii, dădăceli, cum n-am mai auzit în cei patru ani de când tot schimb chiriile. Cum reuşeam să spun şi eu ceva contra, cum vecina argumenta că aşa a făcut şi cu cei care au stat înainte acolo (exemple: eu citesc contoarele, index-urile, eu plătesc, voi îmi daţi apoi banii, eu am făcut nu ştiu ce contract, am procură dar e expirată etc). Una din regulile minunate este: chiar dacă nu folosesc telefonul fix, trebuie să plătesc eu abonamentul, deoarece proprietarul vrea să-şi păstreze numărul; la întrebarea mea firească: dar de ce nu-l plăteşte proprietarul?, răspunsul a fost ceva de genul: aşa au făcut şi cei dinaintea voastră Nu am văzut logica explicaţiei, care oricum nu exista!

Bun! De precizat că timp de o lună jumate nu am luat legătura cu proprietarul şi, neştiind concret tipul de legătură dintre el şi vecină, nu prea ştiam cum să procedez.

Şi a sosit şi ziua izbăvirii: luni!
Primesc telefon de la vecina cea stresată (azi mai mult ca oricând), că vine proprietarul şi vrea să vorbească cu mine, că vrea să vada apartamentul, că eu sunt plecată şi ea trebuie iar să fie intermediar...bla bla bla. Şi mă pune păcatul s-o rog să-i spună proprietarului că eu am o problemă cu plata abonamentului pentru telefonul fix. Uauuuu.....criză isterie şi punctul culminat : fată, dacă nu-ţi convine aşa, ia-ţi lucrurile şi pleacă!

Uauuuu m-am trezit şi eu stresată, certându-mă cu ea: ea mă tot lua cu precedentele instaurate de nu ştiu cine (de ea, sunt mai mult decât sigură), eu mă chinuiam să-i explic pe un ton încă decent că nu-i normal ce-mi pretinde proprietarul (sau ea)....apoi l-am auzit şi pe soţul ei urlând în telefon: "Las-o dragă (pe mine adică), nu trebuie să-i dai explicaţii". El urla, nevastă'sa îmi transmitea....ca la nebuni Am cedat după 10 minute, mi-era să nu pleznească oamenii de atâta stres (până acum nu plezniseră de la dulciurile cu care i-am tot servit, pe care le-am dat la pachet...)

Peste 2 ore, iar telefon de la vecina: proprietarul voia să vorbim; perfect Mi l-a dat la telefon şi am simţit că ne vom înţelege....vorbea ca un om inteligent. Ne-am şi întâlnit....pentru un "bonjour". N-a durat mult, amândoi aveam treabă. După ce mi-a pupat foarte galant mâna, mi-a zis să nu-mi fac probleme în legătură cu doamna Mia (vecina!) că deh!, e cam dusăăăăă...orice nelămurire am, să-l contactez şi.....vom proceda aşa cum vreau eu
Aşa m-am lămurit în legătură cu toate nelămuririle mele: adică el e şeful, iar ea........e pensionară şi se plictiseşte îngrozitor.

N-o să plătesc abonamentul....normal

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai