Aseară mă întorceam acasă, cu tramvaiul. Eram puţin obosită, aşa că ultima chestie pe care mi-o doream era repertoriul unui cerşetor. Cerşetorul a urcat la cap de linie, s-a aşezat frumos în genunchi, cu paharul lui pentru mărunţiş, şi a început....dar nu cu "sunt sărac, am zece fraţi, părinţii ne-au murit", nici cu "Tatăl nostru care ne eşti în ceruri", ci cu "A fost odată ca-n poveşti/A fost ca niciodată/Din rude mari, împărăteşti/O preafrumoasă fată"! Exact, omul s-a apucat să recite "Luceafărul"! Am rămas cu gura căscată la propriu. Nu cred că am ştiu vreodată toată poezia pe de rost, dar cerşetorul a stat în genunchi trei staţii şi a tot recitat, merita să-l auziţi. "Această poezie a fost scrisă de Mihai Eminescu", a marcat cerşetorul la final. Mi s-a părut genială ideea, oricum! L-am recompensat aşa, mai mult simbolic, merita mult mai mult pentru ingeniozitate şi efort. Sunt curioasă de unde a învăţat poezia...
să zâmbim, să povestim, să ne aducem aminte...cam asta-i ideea