Abonare la postări!

sâmbătă, 12 martie 2016

Cochetăria, de purtat oriunde

,,Doctorul i-a spus că o așteaptă peste o săptămână. Nu era o intervenție grea, dar îi dădea emoții. Trebuia să se interneze într-un spital de stat, era pentru prima dată, așa că a întrebat despre ,,condiții,,. I s-a spus să nu își aibă așteptări, secția de ginecologie nu era pe lista pentru renovări.

Pasul următor a fost să-și facă programare la epilat! A ales seara dinaintea intervenției, voia să arate bine, să nu aibă vreo jenă. Și nici teamă.

Pe drum spre spital s-a machiat, așa cum făcea în fiecare dimineață. Doar că acum nu mergea la serviciu, ci la spital. Nu conta, voia să arate bine atunci când se va privi în oglindă.

Spitalul nu arăta așa de rău precum își imaginase. Condițiile erau acceptabile, i-a mai venit inima la loc! Când a fost dusă în blocul operator, s-a văzut înconjurată de mai multe persoane. Îi puneau întrebări, răspundea mecanic, știa că va adormi în câteva clipe de la anestezie. Se felicita în sinea ei că s-a epilat, a fost ultimul gând conștient!

Când s-a trezit, s-a privit în oglindă și a zâmbit. Încă arăta bine!"

Am expus pe scurt o istorioară tare haioasă și adevărată. Umorul întotdeauna a învins frica, cred că și cochetăria ridică un moral căzut.

Pe aceeași linie, o altă prietenă mi-a povestit că s-a machiat înainte să plece la spital, să nască. Era pregătită să nască natural, dar n-a fost să fie. Concluzia: ,,până la urmă, bine că a fost cezariană, altfel îmi curgea rimelul!".



Cochetăria este triumful spiritului asupra simţurilor - Coco Chanel


marți, 8 martie 2016

Despre romantism şi obişnuinţă

Era la o pensiune, la capăt de ţară, în vârful munţilor. Tocmai coborâse la micul dejun, când recepţionera i-a dat un buchet cu zeci de trandafiri roşii.

- Pentru dumneavostră! Şi i l-a întins emoţionată, cu un zâmbet larg.
- Mulţumesc!, i-a răspuns la fel de zâmbitoare, aruncând un ochi pe cartonaşul ascuns printre trandafiri.

O urmăream invidioase, oare cine o găsise tocmai acolo, să-i trimită buchetul superb...


- Ah, e de la soţul meu, ne-a explicat, fără nicio urmă de emoţie.

Ne-a topit toată emoţia când a continuat:
- Dar el mereu face gesturi din astea, nu este nimic deosebit!

Şi acum cred că bărbatul acela a făcut un gest deosebit pentru ea. Au divorţat între timp, ea s-a recăsătorit , dar nu despre asta este vorba. Şi nici despre buchetul cu 99 de trandafiri. Ci despre cum ajungi să neglijezi gesturile pe care cel de lângă tine le face pentru a-ţi aduce zâmbetul. 

Mereu am considerat că  un bileţel ,,uitat,, pe pernă, în care îţi scrie ceva ce te face să zâmbeşti, să visezi, este un gest al fel de romantic ca acela de a trimite prin curier  un buchet de trandafiri, tocmai în vârful munţilor. Contează să dăruieşti şi să aduci un zâmbet, nu-i aşa? Valabil în ambele sensuri, şi noi putem face o cafea cu aromă de scorţişoară care să-i gâdile nările dimineaţa sau să-i lăsăm un sandvici cu mesaj! Idei sunt multe dar, aşa cum spuneam, important este să dăruim. Şi mai contează cum o facem şi cum primim!

O prietenă, Hurdis, are o poveste reală, tocmai bună pentru faza că trebuie şi să ştii cum să dăruieşti.  ,,Lângă mine, o tonetă cu bijuterii de tot felul. Doi bărbați, de vreo 35 - 40 de ani, se opresc în fața mea (fără să mă observe).
- Și eu ce naiba îi iau acu' nevesti-mii?
- Nu știu, mă, cumpără-i și tu niște cercei și scapi odată!
PAUZĂ.
- Niște cercei? Dar eu nu știu dacă poartă cercei, nu m-am uitat niciodată la asta..."


Cât despre cum să primeşti .... am o poveste, la fel de reală, pe care am scris-o aici .

PS: ultimul gest romantic a fost să-mi dăruiască un ghiveci cu lalele. Două erau deschise, aveau un roz prăfuit superb! ,,Vezi că mai sunt!", m-a avertizat. Aşa e, după câteva zile a răsărit a treia! Tot în ghiveciul  de pe masa din bucătărie. Încă nu mă îndur să le duc în grădină :p

miercuri, 13 mai 2015

Educația nu se face la școală

Aveam în plan să scriu despre solidaritate și lipsa ei, dar recent am trecut printr-o experiență neplăcută, care m-a făcut să-mi amintesc despre primul job. Așadar, este vorba despre relații profesionale și colegi. Numai că, din nu știu ce motiv, relațiile de la muncă pot fi oricum, numai profesionale nu.



Bunul simț și politețea nu-și au locul la muncă. Imaginează-ți cum este să mergi la birou, să dai ochii cu toată lumea și  bună dimineața și să nu ți se răspundă. Alt exercițiu de imaginație: să atragi atenția unui coordonator asupra faptul că este în eroare și să-ți reproșeze că, dacă a priceput greșit, este vina ta pentru că nu știi să-i explici. Sau că ploua în loc să ningă și bate vântul în loc să înflorească gladiolele! (ultima parte este o metaforă pentru absurdul unor situații care chiar se întâmplă)

Primul meu job a fost într-o fabrică. Ca și alți zeci de studenți care se aflau acolo, m-am dus să ,,câștig un ban". Făceam cutii din carton, lipeam  plastice, ambalam produse... (gel de duș, săpun, șampon, de ex). Era greu pentru un neexperimentat ca mine, mai ales că supraveghetoarea era o femeie săracă la minte și la vorbe. Țipa mult, agresa verbal, teroriza.

Au trecut ani de atunci, dar astfel de specimene am tot întâlnit. Oameni care vor să domine prin agresivitate, nu prin inteligență. Oameni care, spre deosebire de acea supraveghetoare cu nici 10 clase, se pot lăuda cu o facultate, un job elevat, un salariu mulțumitor. Dar ce folos ? Ei știu să facă ce făcea și supraveghetoarea - țipă mult, agresează verbal, terorizează.

PS: După două săptămâni de lucrat în fabrică, am fost chemată la un interviu . Așa a început drumul meu în media. Despre care poate voi scrie la un moment dat :)