Cred că se poate spune că nefericirea este suma momentelor în care nu zâmbești, nu simți că ai pentru ce să fii recunoscător/recunoscătoare, nu ai sentimente de mulțumire de sine, nu te vezi, nu te apreciezi, nu ești văzut/văzută și nici apreciat/apreciată. Și când ai prea multe astfel de momente în viață poți spune că te îneci în nefericire. Probabil ți s-a întâmplat, cel puțin o dată, să înghiți din greșeală apă. Să simți apoi că nu poți să respiri, că te sufoci. Cam așa este cu nefericirea. Creează atacuri de panică, stări de depresie, ridică ziduri în jurul tău și simți că nu-i cale de ieșire. Colacul de salvare poate fi orice/oricine - un prieten apropiat, un job fain, colegi de treabă, propriul copil, partenerul potrivit, o activitate interactivă etc. Important este să-l căutăm. Un prieten apropiat te va sprijini, te va ține de mână să nu cazi. Un job fain îți va oferi satisfacția că faci ceva cool. Colegii de treabă îți pot ridica nivelul de apreciere profesională. Copilul te
În viziunea mea, echipă înseamnă oameni implicați și mobilizați să facă ceva împreună. Valoarea muncii în echipă ține de grija și respectul pe care și-l arată coechipierii. Aceștia pot fi parteneri în cuplu, prieteni, colegi etc. Mult timp am crezut că a face parte dintr-o echipă înseamnă să duci la bun sfârșit sarcinile care îți revin, indiferent că îți sunt date ori ți le asumi. Acum sunt de părere că sarcinile trebuie discutate și împărțite, rediscutate și reîmpărțite. Recent am văzut un anunț postat online pe FB, în grupul unei comunități. O doamnă căuta un al doilea job pentru soțul său. Dădea detalii de genul ce și-ar dori soțul ca program și atribuții. Nu m-am putut abține să nu mă întreb: de ce nu scrie direct soțul că-și caută job? De ce a delegat-o pe soție să întrebe în locul lui? Alții care au gândit ca mine au și postat, în comentarii. Cineva a răspuns: ,,poate nu are FB". Are, am căutat eu😅 Există tendința de a delega pe cineva să facă ce poți și tu. Practic, pas