Abonare la postări!

miercuri, 18 aprilie 2018

Îndrăznește să crezi: poți râde în fiecare zi!

Mă uit la ea, mă cercetează mereu cu ochi mari și întrebători. Sigur mă așteaptă o listă mare cu ,,de ce-uri", dar deocamdată este un fel de Donald Duck, și când gângurește, și când mănâncă!

De câte ori mă privește simt că port o mare responsabilitate: să o ocrotesc și să-i ofer echilibru. Așa că îi zâmbesc. La orice oră, în orice moment.  Zâmbetul este puterea mea secretă, iar ea se simte ocrotită și ehilibrată. Văd tot în ochii ei umbriți de gene lungi (mă tot întreb de unde le are!) că e bine când zâmbesc, îmi întoarce și ea un zâmbet larg cu dinți de lapte, îi văd pe toți șapte!

Înainte să se nască Vic nu știam nimic despre bebeluși. Dar nimic! De câte ori am văzut un bebe fie dormea, fie era treaz, roșu ca un rac și plângea de mama focului (acum sunt aproape sigură că din cauza căldurii, există tendința de a înfofoli un nou-născut de parcă l-ai duce la Polul Nord, dar pe atunci nu știam de ce plânge). Invariabil, era înfășat, în casă era saună iar adulții se agitau în jurul lui încrâncenați de parcă erau chirurgi și urmau să intre în sală pentru un caz nemaivăzut.

Noroc că am prietene care au născut și s-au documentat înaintea mea și mi-au deschis ochii către secretele bebelușiei. Și am început și eu să citesc, să înțeleg mai bine lumea lor. O lume fascinantă, plină de zâmbete.

Cine are urechi, să asculte! Cine are ochi, să vadă! Bebelușii au o capacitate incredibilă de a învăța, de a înțelege, de a-și exprima fericirea sau nemulțumirea. După primele trei luni de acomodare și bâjbâială prin lumea lor, am început să ascult, să înțeleg, să văd. De atunci, Vic nu a mai avut secrete pentru mine! Fiecare seară pe care o închei adormind copilul relaxat îmi aduce zâmbetul pe chip, știu că mi-am făcut bine treaba. Totul mi se pare firesc. Cum la fel mi se pare nefiresc atunci când citesc opiniile unor mame (și sunt multe) care consideră (în ciuda tuturor cercetărilor și studiilor făcute în ultimii ani) că bebelușii sunt manipulatori și că nu vor altceva decât să-ți acapareze viața. Nu o să uit afirmația unei mame ferm convinsă că bebelușul ei nu face diferența între ea și vecina, de exemplu, că îl poate lăsa cu oricine în casă și că până la un an oricum nu înțelege nimic, doar doarme, mănâncă și umple pampersul. Trist, femeia asta pierde un an de zâmbete din viață. Primul an din viața copilului ei! Deși bine ancorată în lumea antreprenoriatului, această mamă nu a avut ochi să citească, să vadă, nici urechi să asculte!

Nu zic de cărți, dar dacă mamele ar folosi măcar internetul ca să se documenteze, ar  fi bine! Bine de tot! Dar când lectura se rezumă la pliantele supermarketurilor și la serialele turcești, de unde să afli că studiile și cercetările demonstrează că primii doi ani din viața copilului sunt cei mai importanți? Și că aici intervine rolul nostru, să le arătăm lumea, să îi echilibrăm, să-i ocrotim? Și că nu este deloc în regulă să-i forețzi să mănânce, să-i lași să plângă în pătuț sau în cameră, să te dai cu cremă de pantofi sau ardei iute pe sâni ca să nu mai sugă, să-i pui pe nu știu ce perne, în nu știu ce dispozitive, să îi lași la televizor, să le dai dulciuri, să-i grăbești să stea în fund, în picioare, la oliță...

Conectarea se face prin cântec, dans, cuvânt. implicit, prin zâmbet, căci nu poți face nimic dacă nu zâmbești. Nu atunci când ai un bebeluș în față! Cred că un copil este propria ta oglindă. Dacă nu-ți place ce vezi, atunci uită-te la tine, înseamnă că undeva ai greșit. Oglinda doar reflectă. Așa și copiii. Dacă Vic râde mult este pentru că îi zâmbesc la fiecare contact. Dacă începe să se bâțâie când îi place o melodie sau să lălăie este pentru că eu fac karaoke și dansez în fața ei. Dacă face ca Donald Duck nervos înseamnă că tocmai m-a auzit vorbind certându-mă la telefon.

Din fericire, Vic zâmbște 80% din timp. Îmi place ce văd în oglindă, mi-am propus să zâmbesc toata viața!

Mai multe articole despre conectare, zâmbete și dragoste am scris pe fashionmoms.ro!

vineri, 19 ianuarie 2018

Roma la pas - cum am găsit dragoste și zâmbet în cetatea eternă

arhiva personala
În urmă cu vreo patru ani, destinul mi-a plimbat pașii prin Roma. M-am îndrăgostit de oraș, rar mi-a fost dat să simt atât de intens o vacanță. Poate și pentru că el, destinul, mi-a rezervat o mare surpiză.

Ca de fiecare dată, am plecat cu temele făcute - ce vizităm, unde mâncăm, mijloace de transport, prețuri etc. Am făcut inclusiv un plan de vizitare, calculând distanțele între obiective, ca să nu ratăm vreunul! Plus documentare despre fiecare...Am avut ceva de muncă dar ne-a prins bine. Așa am descoperit că poți vizita Roma veche fără să folosești celebrele autobuze pentru turiști sau metroul.  Chiar recomand, am descoperit locuri minunate, omise din circuitele recomandate online.

Povestea de astăzi este despre un astfel de obiectiv: Santa Scala (Scara Sfântă)
SURSA: http://www.panoramio.com/photo/39583471#
Se găsește în apropiere de Basilica Sfântul Ioan din Lateran și poate ar fi trecut neobservată dacă nu erau mulți oameni în genunchi, chiar și bătrâni și copii. Am citit surprinși despre faptul ca ar conține bucăți din scara pe care a pășit Iisus atunci când a fost condamnat de Pilat. Mai exact, tradiţia susţine că au fost aduse de mama lui Constantin, Elena, de la Ierusalim în anul 326, din casa lui Pilat însuşi, acestea fiind scările pe care a păşit Iisus atunci când l-a înfruntat prima dată pe Pilat. (SURSA) Am zis că dacă oamenii aceia în vârstă pot urca, și noi putem. Sunt 28 de trepte, le urci doar în genunchi și te rogi. Mi-aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri: gândurile mi-au zburat la situația mea de atunci - o relație de câțiva ani, neoficializată, fără copii, schimbare de job, credit proaspăt achiziționat pentru următorii 30 de ani...aveam multe pe cap. Cel mai mult mă necăjea însă faza cu relația, voiam ceva, cumva...Am pus întrebări, am cerut răspunsuri, m-am rugat.

A doua zi a venit cu un tur spectaculos de Colosseum și Palatino.

arhiva personala
arhiva personala



Locurile sunt superbe, impresionante, iar poveștile despre ele  te-ar ține țintuit acolo cu zilele.
arhiva personala


În Palatino mi-am primit răspunsul ( de fapt, intrebarea:) )

arhiva personala
A fost simplu, emoționant, intim. Așa a început povestea despre dragoste și zâmbet, acolo, pe o colină a Romei:) Cele două cuvinte sunt gravate în interiorul verighetelor noastre. Nu ne-am dorit data căsătoriei (ne-am gândit că n-om uita așa o zi!), schimb de nume sau ce se mai obișnuiește. Am vrut, totuși, să împărțim ceva ce ne definește în zilele noastre cele senine :) Dragostea și zâmbetul se simt ca la ele acasă mai ales de când a venit Vic! Dar asta este o altă poveste! Și nu uitați! Când nu sunt aici, mă găsiți pe FashionMoms !



joi, 18 ianuarie 2018

După un an nebun dar, cu siguranță, de neuitat!

Iar am comis-o, am tras chiulul aproape doi ani! Dar cum prima dragoste nu se uită, m-am întors! Aici rămâne locul meu de suflet, însă mă găsiți și pe Fashionmoms, acolo unde povestesc pe îndelete despre nouă mea ipostază, de mamă a unei fetițe!

Ideea de fashion mom nu este doar despre cum să nu te neglijezi după naștere. Dacă ai impresia, în general, că nu ai timp pentru tine, după ce apare un bebe o să te confrunți, pe bune, cu asta! Și totuși, există viață, relaxare, modă, machiaj, dietă, cafele și vacanțe și după naștere! Fashion mom este și despre informare continuă pentru a fi în trend cu tot ce înseamnă creșterea sănătoasă a bebelușului. Sfaturile bunicilor vin cu practici vechi de zeci de ani, contrazise uneori de Organizația Mondială a Sănătății. Dacă acceptăm evoluția în toate, de ce am crește copii ca acum 20-30 de ani?

Discuția este amplă, nu ne propunem să tranșăm disputele între bunici, pediatri, specialiști! Vrem să fim însă informate, la modă, fashion!

Și blogul meu de suflet merita un titlu mai drăguț decât cel al unui personaj din jocurile video, nu ?:)) Revin în curând cu povestea despre Dragoste si zambet!

arhiva personala