Treceți la conținutul principal

Cum trăim timp

Povestim cu prietenii, ne aduce aminte good old times și ne întrebăm: când a trecut timpul?

Ne privim copiii cum încep să facă primii pași, să spună primele cuvinte, îi ducem la grădiniță, în curând încep școala și ne întrebăm: când a trecut timpul?

Răsfoim albumele cu fotografii și ne întrebăm: când a trecut timpul?

Timpul trece și nu-l putem nici opri, nici întoarce. Poate că ne-ar plăcea să avem un ceasornic magic cu cheiță pe care s-o învârtim invers și să ne întoarcem într-un anumit moment, lângă o anumită persoană, înainte de o anumită decizie... Dar cred că asta înseamnă că ne uităm poate prea mult spre trecut, în timp ce timpul prezent trece pe lângă noi.

Timpul merită și trebuie trăit. Acum, aici. Ne suntem datori cu making the best of it!

M-a întrebat cineva dacă aș vrea să am iar 20-30 de ani. Am spus că nu. Atunci trăiam în viitor. Prea multe incertitudini, așteptări mari. Și dezamăgiri pe măsură, care m-au dezechilibrat de multe ori.

Am trăit destul și în trecut. 

Am ajuns într-un punct al vieții în care trăiesc în prezent, în sfârșit. Am și acum incertitudini, așteptări mari sau mici, dezamăgiri. Dar am și maturitatea necesară să le dozez. Și să fiu în echilibru. Nu aș fi ajuns aici dacă nu aș fi avut acele experiențe de la 20+, 30+ ani.

Așa că am învățat să fiu recunoscătoare pentru tot ce am trăit. Că a fost bine sau mai puțin bine, nici nu contează. M-a modelat pe mine, adultul care sunt acum. Și cu care mă simt bine :)

Dar, mai ales, sunt recunoscătoare pentru ce și cum trăiesc acum. În prezent. Apreciez oameni, locuri, vorbe, experiențe, emoții. Și, cel mai important, mă apreciez pe mine. Sunt atentă cum mă construiesc, astfel încât să fiu cea mai bună versiune a mea, fără a pune însă presiune. Știu că pot, sunt atentă la cât pot și când nu mai pot. Și este în regulă. 



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am
13 comentarii
Citiți mai multe

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Poveşti de viaţă II

E timpul să revin cu un nou exemplu din viaţă! În urmă cu mulţi ani am cunoscut un cuplu aparent "bine închegat". El - un om de afaceri super de treabă, sociabil, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, după câţiva ani de căsătorie şi un puşti la activ. Ea - o păpuşică frumoasă de pica, de asemenea de treabă. Erau aproape mereu împreună, el îi satisfăcea toate poftele iar ea...era frumoasă de pica. La un an după ce i-am cunoscut, au divorţat. Dar nu asta era ideea! Până să se strice treaba, am asistat la o chestie super super faină. Eram într-o deplasare în Sighetu Marmaţiei, pentru câteva zile. Într-o dimineaţa m-am dus la tipă în cameră, să ne pregătim ca fetele, să mai vorbim de una de alta....şi a ciocănit cineva la uşă. Ne-am cam mirat noi, era destul de dimineaţă şi noi ne cazaserăm la un motel prin munţi pe acolo prin Sighet. Am deschis, era una din cameriste....cu un buchet mare mare de trandafiri roşii, pentru păpuşică. Wowww! Şi nicio carte de vizită....m-am mirat eu.
4 comentarii
Citiți mai multe