Abonare la postări!

duminică, 27 septembrie 2009

Bucureştenii, cei mai sănătoşi dintre români!

Bucureştenii....cei mai sănătoşi români!!! Când am auzit azi ştirea la tv, m-a pufnit râsul...cum este posibil???

Se spune că totul e demonstrat printr-o analiză medicală realizată de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii, în opt regiuni ale ţării. Ei bine, potrivit acestei analize, în oraşele din centrul ţării sunt cei mai mulţi bolnavi.

Braşovul are cei mai mulţi bolnavi de cancer, culmea, din cauza poluării industriale. La fel se întâmplă în nord- vestul ţării, arată analiza. Moldova.....cele mai multe cazuri de infecţii ale sângelui, boli endocrine şi boli ale aparatului digestiv din cauză că oamenii mănâncă grăsimi şi beau mult. Banatul....cele mai însemnate cazuri de boli ale oaselor şi articulaţiilor.

Ei, şi analiza arată, în sfârşit, că cele mai puţine îmbolnăviri se înregistrează în Bucureşti.

Sincer, îmi vine greu să cred. Nu de alta, dar în fiecare zi simt cât de greu "cântăreşte" aerul aici. După o zi de umblat pe străzile Bucureştiului, mă simt greoaie, fără chef, simt poluarea asta prin toţi porii... :(

Singura explicaţie care îmi vine în minte ar fi următoarea: bucureştenii dau atât de bine în analiza asta din cauză că sunt mult prea ocupaţi, stresaţi şi obosiţi de atâta poluare ca să mai ajungă şi la doctor!

sâmbătă, 26 septembrie 2009

"Căsuţa vulpii"

Când vreau să zâmbesc, închid ochii, inspir adânc
şi mă gândesc la "căsuţa vulpii". Era o căsuţa din cărămizi, cu două cămeruţe, acoperiş de şindrilă, care era zugrăvită, pe exterior, jumate cu var albastru, jumate cu var portocaliu. Eu îi spuneam căsuţa vulpii, vulpe de care voi povesti mai jos!

Până una alta, în căsuţa asta mi-am petrecut o parte din fiecare vacanţă de vară, când eram copil. Într-o cameră dormeam, în alta gustam cea mai bună mâncare, făcută de mamaie.

Nu pot să uit dimineaţile în care mă trezeam cu ciripit de păsărele, cu soarele ieşit de mult în spatele draperiilor care mă fereau de lumină şi cu un delicios miros de ouă ochiuri. Mă duceam la geam şi trăgeam în piept mirosul dulce al trandafirilor....aveam o groază de tufe chiar în faţă. Apoi mergem în bucătărie, îi spuneam "săru'mâna" bunicii care aranja masa şi care mă trimitea să mă spăl pe ochi.

Îl chemam şi pe tataie la masă şi mancam cele mai bune ouă ochiuri, cel mai bun ceai sau cacao cu lapte, pâine prăjită cu unt, cea mai bună dulceaţă...

Nu pot să uit mirosul de aer curat, proaspăt, care se simţea în căsuţă. Pe jos aveam nişte scânduri fixate peste pământul bătătorit, dar era minunat. Iar când ploua, mamaie şi tataie foloseau ba o găleată, ba o oală, ba o cănuţă pentru a strânge picăturile care pătrundeau în casă. Asta e, ploua prin acoperişul de şindrilă. Dar era minunat. Iar după ploaie mergeam pe câmp şi culegeam bureţi, pe care mamaie mi-i frigea pe sobă.

Nu pot să uit că în pod viespile îşi făcuseră cuib, iar tataie urca din când în când să le afume şi să le gonească.

Iar eu mă jucam de dimineaţa până seara pe lângă căsuţa jumate portocalie, jumate albastră. Ascultam greierii şi lăcustele, păsările, iar de multe ori adormeam pe sub copaci, pe iarbă.

În fiecare seară stăteam afară, cu toţii, şi cântam romanţe. Tataie îmi spunea poezii. Iar înainte de culcare, în fiecare noapte, îl puneam să-mi spună şi o poveste. Orice poveste. Era un narator extraordinar. Şi eu îl aşteptam cuminte pe moş Ene, cu urechile la poveştile lui tataie şi ochii pironiţi la luna mare şi galbenă care se vedea printre perdele.

Cât despre vulpiţă, m-a vizitat până în clasa a doua, cred, dar la bloc. Îmi aduc aminte că eram pitică şi ai mei făceau cu rândul cu bunicii, care echipă să aibă grijă de mine. Vulpiţa venea numai când eram la mamaie şi de la tataie (vara stăteau mai mult la căsuţa vulpii, în rest la bloc, în oraş). Şi cum eram pitică, aveam somn de după-amiază. Şi când mă trezeam, venea tataie şi îmi spunea: "ia să vedem ce ţi-a adus vulpiţa!!!". Deschidea geamul şi găsea pe pervaz ciocolată, gumă de mestecat, bomboane.....toate pentru mine! Era o scumpă vulpiţa asta!

Revenind la căsuţa vulpii, nu mai e. A fost folosită pentru ridicarea unei case ....ca toate casele :( Nici ciuperci nu prea mai sunt pe acolo. Păsările au rămas....şi trandafirii...şi, din când în când, o lună mare şi galbenă.

luni, 21 septembrie 2009

Lobby pentru "The New Adventures of Old Christine"

În seara asta monitorizam plictisită pe cineva la un post de televiziune şi aşteptam cu nerăbdare ora 21.00. Asta fac cam de o lună, în fiecare zi, de luni până vineri....aştept ora 21.00, ca să văd "The New Adventures of Old Christine" ( Aceeaşi Christine, alte aventuri)! Un serial de comedie foarte tare, cu Julia Louis-Dreyfus, fosta Elaine din "Seinfeld".

Cum spuneam, în fiecare seară am încercat să nu lipsesc la ora 21.00 din faţa televizorului. În sfârşit găsisem un serial comic pe care să-l pot strecura în programul meu destul de încărcat. Iar dacă îl ratam seara, puteam să-l văd dimineaţa în reluare, mai "ciupeam" din timpul pentru muncă!

Numai că, în seara asta, mi-am luat o super ţeapă când, zapând fericită pe Procinema, am descoperit că nu mai e Christine. Nu mai era serialul de care m-am ataşat, era altul, tot comedie. Am căutat impacientată în programul TV, am descoperit cu stupoare că mi l-au reprogramat: luni la 16.30, marţi la 15:45, miercuri la 15:30....WTF????

Aaaaaa, şi nici nu mai există reluarea.

Ideea e că nu am chef să mă ataşez de alt serial, şi aşa nu prea am timp să ma uit la TV. Dar ăsta chiar îmi plăcea :)

În seara asta le-am scris. Cui? Nu ştiu exact, am lăsat un comment pe site-ul postului de televiziune cu pricina. I-am rugat să-mi dea serialul înapoi.

Dacă vă place Christine, dacă v-a plăcut Elaine sau dacă simţiţi compasiune pentru mine, puneţi şi voi un post la ei acolo!

joi, 3 septembrie 2009

Nedespărţiţi

Eu şi mobilul de serviciu....nedespărţiţi 24 de ore din 24.

Interacţionăm dimineaţa devreme, pe la 7.00-7.30.....De multe ori îl caut pe sub pat, umblu la alarmă şi mă trezesc peste o oră....eu deasupra!!!! (sigur că nu îmi mai aduc aminte cum am ajuns acolo)

Începe pregătirea pentru ieşit pe teren. Mobilul, după mine...când mă îmbrac, când mă machiez, la duş, la WC! M-am obişnuit să folosesc o singură mână în timpul pregătirii, cealaltă e obişnuită să jongleze între butonul verde şi cel roşu sau să alerge pe toate tastele pentru sms-uri!

Ieşim pe teren, într-un final. Rar are privilegiul să stea în rucsac, de obicei e nelipsit din buzunarul blugilor, ca să fiu pe fază la primul ţârâit, la prima vibrare...

Începe călătoria cu metrou, tramvai, troleu, ce s-o nimeri. Mobilul sună ca la nebuni, vibrează, eu vorbesc într-una, trec orele, urechile se încălzesc pe rând, încep durerile de cap, bateria nu mă lasă!

Îmi mai face figuri, săracu, pierde semnalul, se închide brusc, atunci îmi cade juma de podoabă capilară de nervi! Dau restart şi o luăm de la capăt.

După-amiaza încep deja să-l privesc cu spaimă: "dacă mai sună???? dacă mai vibrează????"

Are prioritate, telefoanele personale zac pe fundul rucsacului, date pe silent. Şi când mai ies la o bere, tronează pe masă, să nu ratez nimic. Oricum are şi alertă luminoasă, să se vadă.

Se face 11.00-12.00 noaptea. Îl bag la încărcat, conştiincioasă, reprogramez alarma şi ma bag şi eu în pat.