Nedespărţiţi

Eu şi mobilul de serviciu....nedespărţiţi 24 de ore din 24.

Interacţionăm dimineaţa devreme, pe la 7.00-7.30.....De multe ori îl caut pe sub pat, umblu la alarmă şi mă trezesc peste o oră....eu deasupra!!!! (sigur că nu îmi mai aduc aminte cum am ajuns acolo)

Începe pregătirea pentru ieşit pe teren. Mobilul, după mine...când mă îmbrac, când mă machiez, la duş, la WC! M-am obişnuit să folosesc o singură mână în timpul pregătirii, cealaltă e obişnuită să jongleze între butonul verde şi cel roşu sau să alerge pe toate tastele pentru sms-uri!

Ieşim pe teren, într-un final. Rar are privilegiul să stea în rucsac, de obicei e nelipsit din buzunarul blugilor, ca să fiu pe fază la primul ţârâit, la prima vibrare...

Începe călătoria cu metrou, tramvai, troleu, ce s-o nimeri. Mobilul sună ca la nebuni, vibrează, eu vorbesc într-una, trec orele, urechile se încălzesc pe rând, încep durerile de cap, bateria nu mă lasă!

Îmi mai face figuri, săracu, pierde semnalul, se închide brusc, atunci îmi cade juma de podoabă capilară de nervi! Dau restart şi o luăm de la capăt.

După-amiaza încep deja să-l privesc cu spaimă: "dacă mai sună???? dacă mai vibrează????"

Are prioritate, telefoanele personale zac pe fundul rucsacului, date pe silent. Şi când mai ies la o bere, tronează pe masă, să nu ratez nimic. Oricum are şi alertă luminoasă, să se vadă.

Se face 11.00-12.00 noaptea. Îl bag la încărcat, conştiincioasă, reprogramez alarma şi ma bag şi eu în pat.