 |
Photo by Roman Kraft on Unsplash
La asta mă gândeam astăzi când, moartă de foame, am trecut prin fața unei patiserii. Am aruncat o privire către vitrina în care erau erau expuse capriciile dependenței mele: merdenele, pateuri cu branză/ciuperci, ștrudele cu mere și cu brânză dulce și tsafide, cornulețe cu rahar, gogoși, covrigi, baghete cu cașcaval...Într-o secundă m-am văzut cum, în urmă cu doi ani, îmi alcătuiam zilnic meniul de la patiserie. Tot într-o secundă am revăzut câteva fotografii în care aproape nu mă mai recunosc, aveam cu 11 kg în plus.
E nasol când ai un serviciu din ăla de nu ai timp nici 30 de minute să mănânci și tu ca omul. Te sună mereu cineva sau îți scrie pe what's up, ai ceva de urmărit, de ascultat, de transmis, ai pe cineva de alergat, se răcește ciorba! Singurul moment ,,safe" e în mașină, când trebuie să ajungi din punctul A în punctul B, așa că te reorientezi: renunți la ciorbă și-ți iei o merdenea-două și o gogoașă. Eu, una așa am făcut. Zilnic! Eram dependentă, altfel nu-mi explic. Suc nu beau, nu m-am abonat la KFC și la Mc, dar produsele de la patiserie erau viata mea...
După ce am rămas însărcinată, trei luni am trăit cu pâine cu unt și grapefruit. Nu credeam că se poate așa ceva. Și mă gândeam că trece și că mă întorc la merdenelele mele. Și a venit diagnosticul de diabet gestațional. M-a derutat la început ideea că trebuie să țin dietă, nu am fost în stare să fac asta toată viața mea. Doar că acum nu mai era vorba de mine, de poftele mele, ci de viața unui copil pe care mi-l doream. Așa că am rămas departe de vitrina cu ispite. Am scris detaliat aici despre ceea ce am mâncat în sarcină. Am păstrat ideile de bază și după ce am născut, iar asta mă ajută să-mi mențin o greutate potrivită în raport de înălțimea mea.
Este greu să scapi de o dependență, mai ales când nici nu o conștierntizezi. Este greu atunci când ajungi să asimilezi ceea ce vezi în oglindă deși imaginea nu-ți face cinste și nu te reprezintă. Este greu atunci când te urmărește ideea că ai putea să te întorci la greutatea din urmă cu doi ani. Dar e și fain când constați că, iată, au trecut doi ani de când ai renunțat la merdenele!
|
Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am
Comentarii
Trimiteți un comentariu