Photo by Samuel Foster on Unsplash Eu și condusul am fost în lumi paralele timp de ....14 ani! Am făcut școala într-un oraș mic, cu un instructor preocupat să-și hrănească zilnic animelele ținute la o casă de la periferie. Adică ăla era traseul meu, aia era preocuparea omului. Auzeam de la colegi că fac diverse manevre, că merg pe diferite trasee, eu pe același drum. Mai mult, instructorul folosea la greu dubla comandă, adică eu nu prea conduceam, mă dirija el. De asta m-am prins mai târziu, atunci eram entuziasmată și încrezătoare. La sală am fost as, 25 din 26! M-am descurcat și la oraș, mi-au ieșit manevrele, am luat permisul! E, ce mă fac eu acum? Păi pentru început, îl duc pe tata la țară....dezastru a fost! Bun, hai în oraș...alt dezastru! Orice încercam, eram descurajată și speriată. Am plecat apoi la facultate, am lăsat-o baltă cu șoferia. După ani și ani, am reușit să fac un credit și să mă mut la casă, în afara Bucureștiului. Unul dintre criteriile de alegere ...
să zâmbim, să povestim, să ne aducem aminte...cam asta-i ideea