Abonare la postări!

miercuri, 8 iunie 2011

Marea din vecini IV - Acolo unde începe marea

Am fost la un pas de a renunţa la Kaliakra, pentru că se făcuse 7 seara şi luasem decizia să ne întoarcem în Bucureşti - din lipsă de cazare. Mă bucur că nu am făcut-o.

De fiecare dată când văd marea mă simt de parcă e prima dată. Dar aşa cum am văzut-o din Kaliakra.....never happened. Capul Kaliakra este o rezervaţie naturală - vorbim de o stâncă de vreo 60 de metri înălţime (o parte fiind în mare), ce păstrează ruinele unei cetăţi, o chestie militară, un muzeu în stâncă, o capelă şi, cum altfel, maci şi multe alte flori minunate. Iar dincolo de ea e marea - 
                                                      minunată, imensă, cu nuanţe de verde şi albastru, întrerupte pe alocuri de curenţii care se văd ca nişte dâre albe. Programul de vizitare - ca să prindeţi vânzătorii de chilipiruri, muzeul deschis şi restaurantul pescăresc de acolo - este între 10.00 şi 20.00. Intrarea este 3 leva de persoană, pentru care beneficiezi de parcare - un petec de asfalt, intrarea la muzeu şi cam atât. Dar priveliştea e de milioane. Deşi fac abuz de exprimări plastice, vă spun sincer că mi s-a oprit respiraţia când am privit totul de sus. Printre ruine am trecut cam insensibilă, cele de la Histria (da, nu mai sunt poze, că le-am şters din înţelepciune; probabil în concediu le bag iar!) arată mai bine, părerea mea.

Nu îmi mai venea să plec. Bine, speram să văd şi nişte tumbe de delfini, că aşa scria pe panou, că seara apar delfini în apropiere - n-am avut noroc.

Cu imaginea macilor plecându-se de pe stâncă deasupra mării albastre am plecat spre Bucureşti. Încă îi văd atunci când închid ochii....





Marea din vecini III - Scoicile!

Aşadar, după vreo trei ore de Balcic, am plecat spre Dalboka. Ca să ajungi acolo, trebuie să iei drumul spre Kaliakra. Se ajunge destul de uşor dacă mergi din Vama Veche, cam la vreo oră după ce ieşi din ţară vezi indicator spre Kalikra (14 km). Kaliakra, nu Kaliakria. Dar noi, cum veneam din Balcic, am avut mai mult de mers şi am impresia că am şi ocolit. Iar drumul spre Dalboka se face din şoseaua care duce spre Kaliakra, distanţa între cele două fiind de 10 km.

Odată ajunşi pe drumul spre Dalboka, am lăsat maşina într-o parcare improvizată pe stânga. Am citit că e mai bine aşa, ca să evităm aglomeraţia de jos. Cum adică? Păi drumul coboară în pantă cam la 45 de grade, dacă nu mai mult. Deci dacă nu stăpâneşti pornirea în rampă.....Drumul este asfaltat până la ferma de scoici de pe malul mării, e în stare foarte bună (da, uimitor), dar strâmt, dacă trec două maşini, una clar intră în bălării. Jos sunt iar locuri de parcare, dar na, mai bine sus. Coborârea pe picioare se face cu genunchii uşor flexaţi, dar fermi!

Când mă gândesc, am avut mare noroc cu vremea. Şi cu anotimpul. Am nimerit în plin sezon de maci şi alte minunăţii, şi totul se vede altfel, credeţi-mă.

În fine, după o coborâre de 5 minute, cred, dar care au părut o veşnicie, am scăpat de panta aia infernală. Pe malul mării, două terase te îmbie. Una în stânga, mai cochetă, iar una în dreapta, pur pescărească. Am ales să mâncăm în dreapta din două motive: 1.toţi internauţii o recomandă, pentru că scoicile gătite acolo provin de la ferma de scoici; cei din dreapta ar aduce scoicile de la market. 2. nouă ne place rustic style!!!!


Meniurile sunt şi în română, bazate exclusiv pe scoici (midii) şi peşte. Preţurile sunt mai mult decât oki, cel puţin la scoici, probabil pentru că sunt direct de la producător. De altfel, cât am stat să mâncăm, am văzut cum angajaţii făceau curse regulate cu barca şi cărau scoici cu lăzile de la platforma din mare.

Despre scoici...numai de bine! Acum câţiva ani am avut o experienţă destul de neplăcută. Eram prin Galaţi sau Brăila, nu mai ştiu, şi am mâncat la un restaurant paste cu fructe de mare. Nu mi s-au părut a fi dubioase, dar toată noaptea am vomitat. Normal, am pus cruce la fructele de mare. Dar în adâncul stomacului păstram speranţa că undeva, cândva, cumva, voi mânca şi eu chestii delicioas!. Şi aşa a fost. La Dalboka am zis să încercăm scoici cu orez (6 leva) şi scoici cu sos picant (7 leva). O minunăţie, cred că nici n-am respirat până nu am terminat! Cu berica pe lângă, am plătit, în banii noştri, în jur de 45 de lei.









Nici aici nu am găsit loc de plajă, doar pietre printre care se ascund şerpişori albi! Dar liniştea de acolo, mirosul de scoici gătite în fel şi chip, gustul lor şi posibilitatea de a te relaxa pe un şezlong de lemn merită un popas de câteva ore...

marți, 7 iunie 2011

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri.
Castelul Reginei Maria










Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm pe cel de 1 leva, care arăta surprinzător mai bine decât cel de 10! Noroc că ne-am prins până să ne facem de râs că numerele nu erau preţuri, ci numerotau tablourile, care erau doar de expoziţie:)))) Peisajul de la castel....altă poveste! În faţă marea infinită, colorată altfel decât a noastră, în spate grădina botanică. Intrarea? Castel plus grădina 10 leva de persoană, adică 25 de lei, am calculat noi. Cam mult, pentru calculele noastre. Dar cine a stat 3 ore pe acolo????


Ce ne-a plăcut? Marea văzută de sus, florile, iarba, ţestoasa la care ne-a uitat 30 de minute cum se chinuia să se urce pe o piatră (vezi video pe fb), casele vechi, curăţenia, aranjamentele, capela Stella Maris. Ce nu ne-a plăcut? Că nu ne-am luat şi noi un vin făcut din tandafiri - 25 de leva sau 60 de lei, că am fost goniţi dintr-o casuţă aranjată minunat pe interior, trecută în circuitul turistic al grădinii, dar transformată în restaurant - motivaţie: "here is restaurant, not museum", că toate izvoarele aveau alături plăcuţe explicative cu cât de minunate şi tămăduitoare erau pe vremuri după care urmau plăcuţe contemporane care te avertizau că apa nu e potabilă!




















Capela Stella Maris



















Pe marginea falezei am putut admira căsuţe splendide făcute cu piatră şi lemn. Balcicul în sine arată foarte bine din cauză că are casele situate pe relief stâncos, terasat, iar marea, cum spuneam, se vede pur şi simplu altfel. Nu vă faceţi iluzii în legătură cu plaja, nu are! Mă rog, e o fâşie mititică cu 10 umbreluţe de paie şi cam atât. În rest, piscinele hotelurilor şi pietrele de lângă dig.

Gata cu Balcicul, hai la ferma de scoici!

















Marea din vecini I

 
Abia aşteptam să am timp să vă povestesc despre aventura din Bulgaria - unde am ajuns din întâmplare săptămâna trecută. Mă rog, nu chiar din întâmplare. Aproape de un an ţineam în mine dorinţa de ajunge la o fermă de scoici, după ce am văzut pe fb nişte poze senzaţionale. Ca niciodată, nu am făcut trasee peste trasee, nici nu ne-am interesat de cazare, nu am schimbat bani...am plecat complet nepregătiţi, dar nerăbdători şi entuziasmaţi!

Vama Veche
Ştiam doar că trebuie să ieşim pe la Vama Veche. Destinaţii? Balcic, Dalboka şi Kaliakra. Pe la 3 am plecat din Bucureşti. La intrare pe Autostrada Soarelui, îmi sare în ochi plăcuţa cu rovinieta. "Noi avem rovinietă?" Verificăm, expirase de o lună. Fuck! Intrăm în primul peco, luăm rovinietă, ne liniştim, eram în legalitate.

Am ajuns în Vama Veche: linişte, lume puţină, soare de amiază...am oprit puţin, am mancat sandvişuri pregătite cu grijă de acasă (simţul economiei cultivat de mică: cât poţi, mai mănânci şi din traistă!), am făcut pozeeee. Eu m-am bălăcit puţin până la glezne, doar era primul 
canapele pe plaja din Vama Veche
contact cu marea pe anul ăsta.

Am ajuns la graniţa cu Bulgaria.  Trecem doar cu buletinul, dar iar semnul cu rovinieta! La insistenţele mele, care sunt moartă dacă mă pui să comit o ilegalitate, am cumpărat iar rovinietă, dar de Bulgaria! - 25 de lei pe 7 zile, parcă. Şi...direcţia spre Balcic...prin nişte gropi......ce de gropi, dar câte gropi, 80% din drum a fost de slalom! Şi am mers şi cu băgare de seamă, că ăia sunt foarte stricţi cu limitele de viteză, care în localitate scad şi la 40 km/h. Căzuse întunericul, multe semne erau inscripţionate numai în alfabetul lor dubios, ştiam că drumul spre Balcic se face undeva la stânga şi noi dădeam numai de din astea de dreapta....Când ne pierdusem orice speranţă şi credeam că nu vom mai ajunge, am găsit Balcicul! Normal, noi am reuşit întâi să intrăm în oraş, care arată deplorabil. Noroc cu nişte indicatoare spre
liniste in Vama Veche
      castel  şi grădină, aşa am ajuns şi noi în staţiune.

      Pe principiul "lasă că e staţiune şi găsim noi ceva de cazare", am lăsat maşina pe acolo pe undeva şi am luat-o la picior să căutăm un hotel. Era 10 seara. Misiunea nu a fost tocmai uşoară. Am neglijat faptul că nu este sezon, că puţine locuri sunt deschise şi că, în ciuda acestui fapt, locul abundă în turişti. După ce am făcut un mic sondaj, ne-am decis la un hotel fără pretenţii, aproape de plajă - până la urmă, voiam doar să dormim şi să facem un duş. Cazarea? 40 de leva sau 100 de lei. Din fericire, proprietarul rupea ceva engleză, cu tanti de la non-stop de unde ne-am luat Kamenitza (marca lor de bere) am comunicat prin sunete şi gesturi, ca-n epoca de piatră! Ne-am abandonat bagajele şi ne-am dus să ne plimbăm pe faleză - am ajuns, fără să vrem, până la castelul Reginei Maria, pe care ne propusesem să-l vedem a doua zi. După o oră de plimbare, ne-am întors la hotel, am băgat o berică, un joc de cărţi şi am căzut rupţi de somn - ne-am fi uitat şi la televizor, dar singurele chestii româneşti erau reclamele de pe Diva International!