Abonare la postări!

luni, 26 octombrie 2009

Poveşti de viaţă I

M-am tot gândit ce subiecte să abordez, care să fie cât mai relaxante, mai plăcute şi să ne aducă aminte de momente frumoase din viaţă sau să ne facă să visăm la unele, să lăsăm în urmă, fie şi pentru câteva minute, criza, alegerile, scandalurile ş.a.m.d.

Şi după o frază aşa de lungă, am zis că ar fi drăguţ să vă spun poveşti de viaţă aflate prin călătoriile mele.

Mi-am adus aminte de doi tineri pe care i-am cunoscut la Galaţi. Se iubeau foarte mult şi îşi doreau să se căsătorească. Noi nu înţelegeam cum, în ce fel, în ce chip, în ce mod, de ce???? Noi fiind o echipă care presta pentru un reality mioritic.

Ee era grasă, impunătoare, cu limba cam ascuţită şi autoritară. El era slab, firav, moale. Ea comanda, el executa. Nouă ni s-a părut aşa, un tiran, dar noi o priveam din afară. El îi vedea sufletul.

El rămăsese fără mamă în urmă cu ceva ani. Nu îmi mai amintesc care era faza cu tatăl. Ideea e că familia ei îl "adoptase". Ea avea tot felul de probleme de sănătate, stătuse ceva timp în spital iar el i-a fost alături zi şi noapte.

Cum spuneam, chiar se iubeau. Am văzut clar în ziua când ea a probat rochia de mireasă. Operatorii erau dezgustaţi complet, era dizgraţioasă, îşi alesese o rochie cu corset care...să zicem că nu o avantaja deloc. Când a ieşit de după paravan, îmbrăcată în rochia albă, el a îngenunchiat instant, i-a luat mâna, i-a sărutat-o şi i-a spus că o iubeşte şi că este cea mai frumoasă femeia pe care a văzut-o în viaţa lui, că ochii ei sunt ca două stele.....omul nu mai avea nicio treabă cu noi, era vrăjit. Iar ea se înroşise toată de emoţie.

Cred că mi-au dat lacrimile atunci.

duminică, 25 octombrie 2009

Uite cine vorbeşte acum!


video


Aşa cum am scris anterior, astăzi mi-am vizitat nepoţelul (băieţelul verişoarei mele, nu al fratelui meu, da??? :) ) aterizat printre noi de trei zile zile, Ioan Alexandru. E adorabil şi anunţă să facă gălăgie mare, atunci când va mai prinde puteri. Deocamdată doarme, mănâncă şi se strâmbă la vizitatori!

PS: o prietenă tocmai m-a avertizat că bebelul se poate deochia dacă vă miraţi de mutrişoara lui, chiar şi pe internet. Aşa că abţineţi-vă şi scuipaţi cât puteţi pe display, da??? :))

O zi de weekend...

Pe care o aşteptam demult şi care a ieşit mai bine decât mă aşteptam! Cu somn de voie, fără alarme stresante la prima oră, cu telefoanele date pe silent, cu mic dejun pe caneapea, în faţa televizorului, cu mici activităţi casnice şi iar somn de voie!

Am reuşit chiar să ies la o plimbare în parcul Carol, în care nu mai fusesem de câteva luni.

Iar pe seară am servit un delicios orez Beijing, după care sunt înnebunită, cu un pahar de vin alb...relaxare totală.

Mă bucur, de asemenea, că mâine îmi voi vedea, în sfârşit, nepoţelul de 2 zile, Ioan ALexandru, pentru care am achiziţionat nişte lucruşoare foarte drăguţe.

S-au împlinit 2 ani de la ultimele schimbări majore în viaţa mea. Şi, după cum observ, din 2001 s-au tot produs schimbări la fiecare 2 ani. În 2001 mă înscriam la Drept, la Sibiu. În 2003 am trecut dreptul la FF şi m-am băgat la Jurnalism, la zi, la Piteşti. După 2 ani m-am transferat cu jurnalismul la Bucureşti şi m-am angajat. După aproximativ 2 ani, am schimbat job-ul. În acest timp, am mai schimbat relaţii şi chirii. Iată că s-au făcut doi ani.....de mai multe. Şi sunt tare curioasă să văd ce schimbări mi-a mai rezervat soarta!

miercuri, 21 octombrie 2009

Viaţa în capitală

Mihaela, şi eu aş vrea să scriu mai des dar, uneori, viaţa în capitală este foarte...restrictivă cu timpul meu liber, ca să zic aşa.

80% din timp sunt conectată la ceea ce vezi la televizor sau citeşti în presă...adică haos:) Aici totul se resimte acut, aş putea spune. Oamenii sunt mai aproape de evenimente şi, implicit, mai afectaţi. Astfel, rişti ca şi în timpul liber să vorbeşti tot despre ceea ce se întâmplă în ţara asta atât de greu încercată şi înfundată în...ce vrei tu.

Am fost patru zile acasa. Dacă te întrebi de ce n-am dat niciun semn este pentru că am fost ocupată....să-mi revin. Bine, două zile am luat-o pe urmele tale, prin spitale, pentru investigaţii de rutină, de care în Bucureşti nu am timp. Aşa că mama mi-a făcut programări pe unde i s-a năzărit şi m-a obligat să vin acasă:) Nu vrei să ştii cum am picat în weekend, parcă m-aş fi hrănit cu somnifere. Şi nu-mi aduc aminte de când n-am mai dormit aşa de liniştită! A fost revelator să observ singură câtă oboseală aveam în mine.

Revenind la capitală, recunosc că nu prea mai am viaţă. 20% îmi ajunge pentru somn, ieşit la suc din când în când şi mers acasă, tot din când în când.

Dar uite, azi am un motiv să sărbătoresc: prima zi de soare după două săptămâni, aproape, de ploi, frig, vânt, nori negri :)

Promit că în weekendul asta o să-mi fac "temele"!

duminică, 11 octombrie 2009

Culmea bătrâneţii

În seara asta am asistat la nişte scene care m-au enervat la culme. Există o vorbă: "cine nu are bătrâni, să-şi cumpere". Dar unii sunt din cale afară de impertinenţi.

Să revin la scene. Eram în autobuz, mă întorceam acasă. Era foarte aglomerat, clar că nu toţi bătrânii aveau scaune să se aşeze. Ei, unul dintre ei a avut tupeul să-i ceară unei tipe însărcinate, cred că era în luna a şasea, să se ridice ca să stea el. Tipa l-a ignorat, aşa că ăsta a început să comenteze gen "tinerii ăştia din ziua de azi....", "pe vremea mea..." ş.a.m.d.

Am reuşit să-l ignor, deşi îi mergea gura ca o morişcă.

Peste vreo 10 minute, aud iar comentarii. Acelaşi personaj, o nouă scenă. Reuşise să se aşeze şi comenta de zor că cineva vrusese să-şi aşeze copilul de 4 ani pe scaun. "Ia uite, domnule, trebuie să îi cedez eu locul unui căcăţel de 4 ani! lasă, domnule, că e mărişor, poate să stea şi în picioare!".

Incredibil de nesimţit, incredibil.....

Acum îmi place mai mult ca oricând bancul ăla cu Bulă în autobuz: o mămăiţă îi spune lui Bulă, care stătea pe scaun "Bulă, lasă-mă, te rog, să stau în locul tău". "Păi de ce?", întreabă Bulă. "Pentru că sunt bătrână şi mă dor picioarele", îi spune mămăiţa. "Păi când eraţi de vârsta mea cedaţi locul persoanelor mai în vârstă?", întreabă Bulă. "Bineînţeles", răspunde mămăiţa. "Vezi, de aceea vă dor picioarele", a exclamat Bulă.

marți, 6 octombrie 2009

Interviu cu un băr...bărbat

Unul din Feteşti s-a dus la un interviu pentru un reality-show mioritic. Ce-a urmat.....

Adresa de e-mail: www. *****nike@yahoo.com (!!!!)
Studii: 8 clase (serios?)
Nu a precizat vârsta, cred că avea în jur de 23-24 de ani.
Întrebat dacă este proprietarul casei în care locuieşte, a răspuns: "sunt proprietat de apartament". Întrebat dacă are în posesie vreun bun imobiliar, a fost mai mult decât categoric: "Nu". (hihi)

Întrebat dacă a fost vreodată condamnat şi dacă are cazier, omul a spus că nu are "niciun cazier pătat".

Ultima dată a fost la doctor în urmă cu...15 ani (OMG!), dar e sănătos tun, nu a luat medicamente, nu a avut depresii.

"Am maşină de trei ani" dar....."dau de şcoala de şoferi de trei luni" (hmm, ceva nu se leagă!)

Omul are o familie formată din "patru băieţii şi două surorii", el câştigă în jur de 2.000 de euro lunar, din activităţi artistice, iar familia - "o miie de euro" (hmmm, iar nu se leagă ceva)

Aflăm că relaţia cu persoana iubită "nu se mai desfăşoară", că îi place muzica lăutărească (nu zău!), că nu foloseşte "băuturi alcolice" (bravo!), că nu a consumat droguri. "Fumezi? Fumez achiziţional" (dacă spui tu)

"Vă plac animalele? Nu îmi plac niciun animal" (bun aşa!)

Oooo, primeşte o bilă albă pentru că....găteşte şi mănâncă "orice gen de mâncare românească".

Întrebat ce cântăreţi îi plac, băiatul a fost clar: "Madona". Bine bine, care sunt melodiile preferate? "melodile madonei" (de ce nu mă miră?)

"Credeţi că puteţi fi un soţ bun?"...."nu pot să-mi dau cu părerea de unul singur/ rămâne de văzut, n-am cum singur să mă laud" (e greu, într-adevăr)

Cele mai importante/frumoase/neplăcute momente dintr-o relaţie? "frumos: când am avut prima prietenă la 12 ani. urât: când ne-am despărţit".

Ce-l enervează cel mai repede într-o relaţie şi cum se calmează? "când nu face după mine ce-i spun. fumez un pachet de ţigări" (tipic)

De ce s-a certat ultima oară cu cineva? "cu prietena mea m-am certat. i-am zis să meargă în Italia şi n-a vrut că n-o lasă mă'sa. E minoră!" (păi dacă n-o lasă....)

Ultima relaţie, cea mai lungă, a durat 3 luni şi s-a dus naibii deoarece "i-am cerut sex" (ruşineeeee).

Cel mai nebunesc lucru făcut pentru a câştiga inima unei femei...."nu sunt genul de bărbat să arăt că iubesc" (bingo, asta era soluţia, la naiba!)

Întrebat dacă a înşelat persoanele cu care a fost, el răspunde cu o altă întrebare: "adică cu bani? da. iubita? nu" (câtă sinceritate)

Omul nu este pretenţios când vine vorba despre soţia ideală, trebuie să aibă "două mâini, două picioare, păr lung şi minte multă" (eee, asta e formula de bază, fără îmbunătăţiri!)

(citesc mai departe şi mă minunez)

Se pare că este adeptul relaţiilor deschise, deoarece nu l-ar deranja ca în cercul de prieteni ai soţiei să fie şi bărbaţi şi "poate avea şi concubini, ce face bărbatul trebuie să facă şi femeia".

Pe de altă parte, nu i-ar plăcea ca soţia lui să poarte vreodată "fustă scurtă şi chiloţi intimi". (sunt confuză acum!)

E sigur că relaţia dintre soţia şi mama lui ar fi, atât înainte cât şi după căsătorie, "ca pisica şi şoarecele!"

Deşi el i-a cerut ei "sex" şi de aceea s-au despărţit, virginitatea este un lucru important pentru el. "În casă mama zice să nu-i calce dacă nu e virgină. Trebuie să arăţi cămaşa!" (de unde vii, străine?)

Ar lua o femeie de nevastă dacă.....e curată, igiena e de nota 10, ascultă aproapele de lângă ea, şi-ar iubi copiii "mai bine ca ochii ei din cap" şi "se poartă la modă".

În opinia lui, căsătoria ...."să fie legat unul de celălalt că aşa e lăsat, să fie o familie pe sistem turbo, vorba lui Guţă" (haoleu!)

Cel mai greu aspect al căsătoriei...."când faci copii. primii 2-3 te leagă la cap" (îngrozitor!)

SFÂRŞIT


PS: între paranteze am comentat eu, cu cele mai "bune" intenţii

Dilemă

Aşadar, dilemă: el şi ea formează un cuplu de ceva timp. Îşi doresc, pentru început, să-şi ia o maşinuţă la mâna a doua, pe care s-o plătescă şi s-o folosească împreună. După săptămâni de planuri, ideea începe să prindă contur. El face research de maşini, bănci, se hotărăşte la o maşină şi la o bancă şi aşteaptă.....creditul.

El şi ea seara, acasă, linişte şi voie bună. Până când ea spune: "Vaiii, abia aştept să ne luăm maşină şi să mă plimb cu fetele prin oraş!" sau ceva de genul.

El ripostează: "Să crezi tu, până nu mă convingi pe mine, nu pui mâna pe volan".

Ea rămâne şocată. E adevărat, niciunul nu are experienţă mare în şofat, dar......ea i-a spus de foarte multe ori că vrea să ia din nou ore, pentru a se reobişnui.

Urmează replici multe şi dure. Ea nu înţelege de ce ar avea nevoie de aprobarea lui pentru a conduce, doar vor plăti amândoi maşina. El nu înţelege de ce ea s-a supărat pentru nişte vorbe....îndreptăţite, de altfel, în opinia lui. "De ce te superi???? Nici eu nu sunt expert, dar întâi trebuie să am încredere în tine că poţi conduce".

Ea e tot şocată, nu avea de gând să se arunce la volan din prima. "Dar e maşina amândurora, dacă o lovesc, plătesc eu, nu-i problemă. Am nevoie să-mi spună instructorul că mă descurc, nu tu".

Replica lui, după multe alte discuţii: "Eu am căutat maşina, eu fac creditul, în principiu e maşina mea". Ea îi doreşte să nu mai obţină creditul.

Variante pentru "rezolvarea" maşinii:

1) ea acceptă să conducă numai după ce el îşi va da consimţământul
2) ea îşi bagă picioarele în maşina lor, "în principiu" a lui şi va încerca să-şi ia una prin propriile forţe
3) el realizează că a gafat într-un mare stil
4) alte variante ????

Inocenţă


Azi, în metrou, două fetiţe frumuşele foc şi guralive îşi schimbau impresiile de după şcoală. Cred că erau în clasa I sau a II-a. Una era însoţită de tatăl ei, cealaltă de mamă. La Unirea, fetiţa şi mama ei au trebuit să coboare, ceea ce a dus la o avalanşă de bezele între pitice. Chicoteau, îşi făceau cu mâna şi îşi trimiteau pupici din tot sufletul. "Ne vedem mâineeeee, te puuup, paaaaa", repetau necontenit. Părinţii zâmbeau puţin fâstâciţi de inocentele lor manifestări. La un moment dat, tatăl a comentat in glumă: "Hai, să puneţi mâna să vă scrieţi!".

Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc...larg. Gândurile mi-au fugit când eram şi eu în clasa a V-a şi nedespărţită de colega şi sora mea de botez (adică fusesem botezate în aceeaşi apă)! Fiecare din noi era câte o Sailor (Sailor Moon), făceam o groază de tâmpenii şi consideram că prietenia noastră va dura pentru totdeauna. Aveam şi un obicei zilnic: în fiecare după-amiază, la o anumită oră, ieşeam pe balcon şi comunicam prin...bătut din palme! Stăteam relativ aproape, aşa că se auzea destul de bine. Într-un final, ne-am certat din cauza unui băiat!!!!

Şi apropo de desene animate, mi-am adus aminte de unele grozave, "Aventurierii spaţiului", eram fanul unui personaj de acolo, Topi! Şi "Candy Candy", "Sandy Bell", "Sailo Moon".....cât de minunate erau. Şi cum mai urmăream desene şi pe Rai Uno, parcă. Vai, era să uit de Ştrumfi :))

Aaaa, dar cele dinainte de Revoluţie, gen "Mihaela şi Azorel "

Ce desene animate vă aduc aminte de copilărie? Nu-i aşa că vă e dor să le revedeţi?