Abonare la postări!

joi, 22 septembrie 2011

Daca nu s-ar fi intamplat.....

Fiecare a spus macar o data: "daca nu as fi facut asta/nu as fi mers acolo/nu as fi ales asa, cine stie ce s-ar fi intamplat". Efectul de domino al coincidentelor este, uluitor, spun eu. Chiar ieri am experimentat din nou ce inseamna sa ai "noroc chior", sa fii "victima" hazardului sau, de ce nu, sa simti ca "cineva, acolo sus, te iubeste".

PARTEA I: Hello, maine lucrezi!

Tot asteptam o zi libera, sa-mi vad de planurile mele, sa ies din Bucuresti, sa caut cai verzi pe pereti! Si acea zi a fost ieri, miercuri. Sau cel putin asa credeam :) Asa ca marti seara nu am avut niciun stres sa ies, nu am cautat subiecte pentru a doua zi, nimic! Pe la 22.00 ma suna o colega, avea nevoie de ceva si m-a facut sa deschid mail-ul. Soc si groaza, figuram in sumar ca lucrez miercuri! Am sunat-o pe sefa'mea, ca eu sunt libera, ca nu am ce cauta la munca. "Sorry, cred ca te-ai luat dupa programul vechi, dar stii ca eu l-am refacut si vi l-am trimis pe mail. Stii, nu?". Nuuuu, ca nu mai citisem mail-ul de munca :D. Si na, a trebuit sa ma resetez pentru miercuri, de la "free" la "busy". Si acum, analiza: daca nu ma suna colega, nu ma uitam in mail, nu vedeam ca lucrez, imi vedeam de planuri, plecam din Bucuresti si....nici nu vreau sa ma gandesc cum iesea cand ma sunau sa ma prezint de urgenta sa dau un direct:))

PARTEA II: Aloooo, lasati-mi masina!

Tot ieri, alta lectie de domino. Stabilisem sa merg cu al meu prin magazine, dupa ce ies de la munca. Numai ca s-a intamplat sa termin mai tarziu, au fost si probleme cu transportul in comun, iar magazinele inchideau pe la 21.00. I-am propus sa ne vedem pe drum, ca pierdeam timpul pana ajungeam acasa. Oki. Apoi il sun ca nu, nu mai are rost, case facuse aproape 20.00. Oki. Apoi il sun iar, hai ca nu mai merem acolo, mergem in alta parte, unde se inchide mai tarziu. Chiar nu aveam chef sa merg direct acasa! Si cand ne-am intalnit, mi-a multumit pentru decizia finala. Si iata de ce: dupa discutia finala, ca totusi iesim, a coborat la masina. In acelasi timp cu el, si vecinul de vizavi: "salut vecine, salut vecine!". Al meu se indreapta spre parcarea din spatele blocului, vecinul la fel. Cand ajung acolo, masina noastra blocata de alta masina si langa...politia din sector!

al meu: Ce s-a intamplat?
politistul: Pai ati parcat pe locul altcuiva.
al meu: Pai nu stiam, nu am vazut niciun numar trecut.
vecinul: A ta e masina???
al meu: Pai da. Tu m-ai blocat????
vecinul: Pai da. Dar n-ai lasat si tu un  numar de telefon, ca te sunam si rezolvam. asa, am chemat politia.

Se face schimbul de politeturi, politistii isi dau seama ca nu mai are rost sa-i cheme pe aia sa ne ridice masina (ca de aia venisera!!!!) si...cam asta e tot. Asadar: nu decideam sa mergem pe undeva, al meu nu cobora din casa, nu se intalnea cu vecinu', politistii ne ridicau masina si acum ne-am fi plans in pumni dupa ce ne-am fi golit buzunarele ca sa ne recuperam bunul mobil!

Ce ziceti?

marți, 6 septembrie 2011

Din viaţă :) VI

Tot mai des ne este dat să auzim la ştiri că fast foodurile fac ravagii şi în rândul nostru, că ne-am dat la hamburgeri şi cartofi prăjiţi mai ceva ca americanii şi că am cam luat-o pe calea obezităţii. Dar mai este oare de mirare, când mersul la Mac, de exemplu, e devenit o tradiţie în aproape fiecare familie?  De ce să te "chinui" să te joci inteligent cei mici, sa-i pui să facă mişcare cu adevărat, să te tăvăleşti pe iarbă sau prin nisip alături de ei, când este mult, mult mai lejer să-i arunci între nişte bile de plastic colorate sau să se dea pe topogane, în timp ce îndeşi în ei o tonă de calorii sub formă de "masă fericită" ???

În concediu am stat la o cabană din Parcul Naţional Retezat. În curte erau un leagăn de lemn şi câteva jucării de plastic, în rest natură:) Cabanierul ne-a povestit că a venit o familie cu un copil, pentru a petrece câteva zile în aer curat. Oamenii s-au uitat în stânga, s-au uitat în dreapta şi au întrebat: "dar loc de joacă nu aveţi?". Cabanierul s-a cam blocat, le-a arătat leagănul şi...jucăriile. "Dar un topogan, ceva? Copilul este destul de agitat, trebuie să-l ţinem ocupat". Wow! Deci vii la munte, dar cauţi condiţiile din parcurile de oraş...minunat!

Ieri eram în autobuz. La un moment dat, aud: "aşa, mămică, gura mare! muşcă din ea! ştttt, nu mai vorbi, mănâncă". Nu vedeam nimic, doar auzeam, că era aglomeraţie. Dar mă cam enerva să aud într-una: "mănâncă, nu mai vorbi" şi indicaţii: cum să ţină mâncarea, cum să muşte, cum să se şteargă la gură...ce naiba??? La un moment dat, îmi apar în vizor...mama şi fiica. Mama, o femeie cochetă, nu avea altă treabă decât să-şi îndoape fetiţa, de vreo8-9 ani, cu o....şaorma! Deci asta era problema.Şi mă uitam aşa, aiurea, că săraca fetiţă nu avea timp nici să respire din cauza mamei, care nu ştia să spună decât: "şttt, nu vorbi, mănâncă" şi s-o şteargă la gură. Şi totuşi, şaorma????

duminică, 4 septembrie 2011

Înapoi


Sunt într-o lipsă acută de timp...prostii! Sunt într-o stare de amorţeală, de nu am chef ieri, azi şi mâine de nu mai pot. Timpul trece prea repede iar eu...parcă nu mai am chef să încerc să ţin pasul. Sufăr. De depresie post-concediu :( Altfel nu se explică cum de m-am întors la muncă şi visez la mare, la plajă, la munţi, la o căsuţă cu gărduleţ şi un petec de iarbă verde.

Cum m-am întors, am avut parte de multe duşuri reci. De exemplu, acum câteva zile am participat la un marş al sirienilor, care protestează faţă de regimul din ţara lor. După controverse cu şeful jandarmilor care-i însoţea, şi care m-a apostrofat că eu îi întârzii marşul pe motiv că l-am rugat 2 minute, ca să intru în direct, am avut parte şi de jigniri din partea unui şofer dus cu capul. Idiotul claxona disperat, că nu putea pleca de pe loc din cauza sirienilor, deşi jandarmii i-au făcut semn să aştepte puţin, până trece toată lumea - era vorba de 2-3 minute. Şi atunci, m-a găsit pe mine ţap ispăşitor, că tot transmiteam de acolo: "javră, lepră, aici te-ai găsit să dai direct?" etc etc. Proaspăt întoarsă din locuri în care nu prea am avut de-a face cu oamenii, am fost cam uluită de atacul acestui individ. Dat fiind că eram încă în timpul serviciului - asta te cam împiedică să-ţi dai drumul, trebuie să fii respectuos, demn bla bla, nu am putut decât să-l felicit pentru ce a reuşit să înveţe până la vârsta aia şi i-am întors spatele.

Azi am fost la un liceu - d'ale bacului. Şi mă tot chinuiam să conving un elev care a picat să intre în direct - misiune imposibilă. Apoi am găsit unul care luase examenul, sau cel puţin aşa susţinea, şi am zis că-i bun şi ăla. Dar ce să vezi? Nu eram eu. După multe insistenţe din partea mea, mi-a trântit-o: "Dacă eraţi mai tinerică, poate veneam". Şi-a luat blesteme şi înjurături telepatic, căci fiind în timpul serviciului, nu am putut să ripostez. 

Jungla naibii, oraşul ăsta. Caut suporţi zdraveni ca să rezist până la următorul concediu. Noroc că agonizez încă şi toate aceste incidente doar mă zgârie niţel.