Dragoste si zambet

Photo by Humphrey Muleba on Unsplash A tresărit când am pus frână, a zvâcnit nervos cu căruțul pe trecerea de pietoni. Am așteptat să-și revină, sigur era cu mintea departe. Am așteptat, așa cum era normal, să urce pe trotuar, să o știu în siguranță cu bebe. Evident, idiotul de taximetrist din spatele meu a început să claxoneze. Primul meu impuls a fost să mă dus să-i spun: ,,Băii, e un bebeluș în căruțul ăla, cum să claxonezi???". In schimb, i-am făcut niște semne  în oglindă și am plecat. V-ați dat seama, era o mamă pe trecerea de pieton, împingând un cărucior. Mi-am adus aminte de mine. Tresăream la fiecare frână, motor, claxon. Părea că sunt invizibilă pentru șoferi. La bebeluș sigur nu se gândeau!  E frustrant. Sunt mici, vulnerabili, au un somn ușor și orice zgomot îi face să tresară. Un claxon de genul ,,calc-o mai repede!" în urechile lor este ca o sirenă de vapor în urechile noastre. Vă lasă indiferenți? Nu prea cred.  Am scris eu mai multe aici . Dragi

,,Plec la muncă", i-am spus. ,,Moto!", mi-a răspuns! Ah, aveam în portbagaj motoreta ei de culoarea unui brotăcel, cumpărată în marea mea disperare! Nu găsisem deloc culori ,,pentru fete", asta avusese și abțibilduri cu păienjeni, au picat repede! I-am dat moto, s-a urcat încântată și a început să pedaleze. Cu spatele la mine, dădea curajoasă din piciorușe. M-am gândit că doar cu o lună în urmă se poticnea și-și lovea călcâiele de roțile din spate și uite acum ce mândră se ține:) M-am urcat la volan si am mai urmărit-o puțin în oglinda retrovizoare. Era când înnorat, când soare, ea se tot ducea. Și am simțit că mi se oprește respirația. Iată, momentul de care mă temusem. Plec la muncă și nu o să-i mai pot veghea eu somnul.