Era la o pensiune, la capăt de ţară, în vârful munţilor. Tocmai coborâse la micul dejun, când recepţionera i-a dat un buchet cu zeci de trandafiri roşii. - Pentru dumneavostră! Şi i l-a întins emoţionată, cu un zâmbet larg. - Mulţumesc!, i-a răspuns la fel de zâmbitoare, aruncând un ochi pe cartonaşul ascuns printre trandafiri. O urmăream invidioase, oare cine o găsise tocmai acolo, să-i trimită buchetul superb... - Ah, e de la soţul meu, ne-a explicat, fără nicio urmă de emoţie. Ne-a topit toată emoţia când a continuat: - Dar el mereu face gesturi din astea, nu este nimic deosebit! Şi acum cred că bărbatul acela a făcut un gest deosebit pentru ea. Au divorţat între timp, ea s-a recăsătorit , dar nu despre asta este vorba. Şi nici despre buchetul cu 99 de trandafiri. Ci despre cum ajungi să neglijezi gesturile pe care cel de lângă tine le face pentru a-ţi aduce zâmbetul. Mereu am considerat că un bileţel ,,uitat,, pe pernă, în care îţi scrie ceva ce te face ...
să zâmbim, să povestim, să ne aducem aminte...cam asta-i ideea