Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2018

Azi ai primit doar avertisment!

Photo by Ibrahim Boran from Pexels Dacă te regăsești în scrierea asta, poți fi chiar tu cel căruia i-am lăsat un bilet sub ștergătorul de la mașină, în această dimineață. Și dacă ești, sper că te-am deranjat puțin mai mult decât dacă aș fi sunat la poliție și ți-ai fi luat amendă. Am fost dimineață la o clinică, în oraș. La o oră când nu mai găsești loc de parcare pe nicăieri. Mai eram și cu cea mică după mine dar am căutat până am găsit să parchez fără să încurc pe nimeni. Cât timp mi-a luat să scot copilul din scaun și să-l îmbrac am tot observat mame care împingeau la cărucior sau triciclete, se opreau în fața unei mașini, se enervau, bolboroseau ceva și făceau cale întoarsă. Nu am dat importanță, mă grăbeam. Am revenit după 10 minute, același scenariu. Am dezbrăcat copilul, l-am pus în scaun, am văzut că o mamă cu bebe în cărucior se uita neputincioasă la mașina din fața ei. Atunci mi-am dat seama. Șoferul parcase pe trecerea de pietoni și blocase ieșirea de la aleea din fața

Planuri pentru concediul meu de doi ani

Photo by bruce mars from Pexels Mă trezesc atunci când vreau eu, că doar nu mă duc la serviciu. Stau acasă, sunt in CONCEDIU de creștere a copilului;) Ah, și dacă simt nevoia, mai lenevesc în pat, copilul este înțelegător, nu cere mâncare, nu simte nevoia să-i schimb scutecul sau să ne jucăm. Într-un final, mă dau jos din pat. Copilul și-a schimbat scutecul, și-a băut laptele și și-a irosit energia pe care o are dimineața jucându-se singur. Ba chiar s-a apucat să-și pregătească ceva să mănânce mai târziu. Un terci, o tocăniță, nu știu exact. M-am așezat și eu pe canapea, la televizor, să-mi beau cafeaua caldă și să văd ce a mai făcut Kim Kardashian. Copilul ar vrea afară, să se plimbe. Înțelege că nu am chef, iese singur. Eu rămân să-mi fac unghiile și să răsfoiesc o revistă. Mai trece o oră, trebuie să bag copilul la somn (după ce și-a mâncat terciul sau ce și-o fi pregătit, logic). Cum sunt o norocoasă, se duce singur. Nu înainte să-și schimbe scutecul! Ar trebui să spăl ni

Despre sărbătorile importate, dilema românului

     Eu ce sărbătoresc? Aia nu e românească, cealaltă e păgână, despre aia nu știu nimic, numai de la americani ni se trag toate! Săptămâna trecută, cu Halloween, iar s-a umplut facebook de dezbateri, s-au format tabere și s-au pus etichete. Parcă și de Valentine's Day tot așa se întâmplă.      După ce am tot citit păreri pro și contra, m-am pus pe căutat mai multe informații. Nu de alta, să înțeleg și eu ce sărbătorim și ce nu!      Este primul an când m-am gândit să sculptez și eu un dovleac pentru Halloween. De ce?  Păi să văd dacă pot și să mă amuz cu bebelina mea, sigur i-ar fi plăcut! Doar că nu am făcut-o, nu am avut timp să mă duc să cumpăr un dovleac. Dar dacă aș fi făcut-o, asta însemna că sărbătoresc Halloween? Dar dacă ne costumam? Trebuia și să mergem la căpătat bomboane? Habar n-am! Cert este că Halloween are o tradiție vechie în spate. Nu, nu a pornit de la americani, ci de la druizi, și se credea că această zi este o punte între lumea viilor și lumea morțil

Ce (n-am) făcut la nunta mea

       Din momentul în care am anunțat că ne luăm, au început: felicitări + vai de voi + nu știți în ce vă băgați + o să vedeți cât chin, cât stres, câtă alergătură...Nu, nu se refereau la căsnicie, ci la petrecerea de nuntă! Pentru care ne vom da duhul, apoi vom aștepta cu nerăbdare să se termine și aia e, just married!        Eu ador să planific! Să organizez! Așa că după ce ai noștri ne-au scăpat de singura chestie pe care nu aveam timp s-o facem (căutat și găsit restaurant), restul a fost floare la ureche! Mi-am planificat nunta în trei luni. Și asta pentru că am știut ce (nu vrem).            Am început cu rochia. Știam că nu voi găsi ce vreau pentru că, în general, nu mă reprezintă ce găsesc de regulă prin magazine. Voiam o rochiță vintage, gen anii '50, midi în lungime, nu lungă, tocă în loc de voal. Așa că am apelat direct la un designer, Isabelle Vijiiac , care s-a descurcat minunat!  Tot ea mi-a făcut toca, la care am folosit voaleta primită de la mama. Pa