Treceți la conținutul principal

Azi ai primit doar avertisment!

Photo by Ibrahim Boran from Pexels
Dacă te regăsești în scrierea asta, poți fi chiar tu cel căruia i-am lăsat un bilet sub ștergătorul de la mașină, în această dimineață. Și dacă ești, sper că te-am deranjat puțin mai mult decât dacă aș fi sunat la poliție și ți-ai fi luat amendă.

Am fost dimineață la o clinică, în oraș. La o oră când nu mai găsești loc de parcare pe nicăieri. Mai eram și cu cea mică după mine dar am căutat până am găsit să parchez fără să încurc pe nimeni. Cât timp mi-a luat să scot copilul din scaun și să-l îmbrac am tot observat mame care împingeau la cărucior sau triciclete, se opreau în fața unei mașini, se enervau, bolboroseau ceva și făceau cale întoarsă. Nu am dat importanță, mă grăbeam. Am revenit după 10 minute, același scenariu. Am dezbrăcat copilul, l-am pus în scaun, am văzut că o mamă cu bebe în cărucior se uita neputincioasă la mașina din fața ei. Atunci mi-am dat seama. Șoferul parcase pe trecerea de pietoni și blocase ieșirea de la aleea din fața blocului. Orice altă trecere era cam departe și presupunea să dea ocol unei intersecții destul de mari. Din experiență vă spun, într-un oraș neprietenos (non baby-friendly) cu bebelușii, așa cum e București (trotuare proaste, semafoare nesincronizate, rampe lipsă), asta poate să însemne și 15 minute. Am ajutat-o pe mamă, am ridicat de căruț și l-am trecut peste botul mașinii. Era revoltată. I-am spus să sune la poliție, are acest drept.

Eu i-am lăsat un bilet: ,,Și pietonii au drepturi. Ați parcat pe trecerea de pietoni. Ați împiedicat mame cu bebeluși în cărucior să traverseze. Puțin mai mult respect pentru cei din jur nu v-ar strica".

În rest, mă lovesc aproape zilnic de alte specimene.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.

Poveşti de viaţă II

E timpul să revin cu un nou exemplu din viaţă! În urmă cu mulţi ani am cunoscut un cuplu aparent "bine închegat". El - un om de afaceri super de treabă, sociabil, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, după câţiva ani de căsătorie şi un puşti la activ. Ea - o păpuşică frumoasă de pica, de asemenea de treabă. Erau aproape mereu împreună, el îi satisfăcea toate poftele iar ea...era frumoasă de pica. La un an după ce i-am cunoscut, au divorţat. Dar nu asta era ideea! Până să se strice treaba, am asistat la o chestie super super faină. Eram într-o deplasare în Sighetu Marmaţiei, pentru câteva zile. Într-o dimineaţa m-am dus la tipă în cameră, să ne pregătim ca fetele, să mai vorbim de una de alta....şi a ciocănit cineva la uşă. Ne-am cam mirat noi, era destul de dimineaţă şi noi ne cazaserăm la un motel prin munţi pe acolo prin Sighet. Am deschis, era una din cameriste....cu un buchet mare mare de trandafiri roşii, pentru păpuşică. Wowww! Şi nicio carte de vizită....m-am mirat eu.