Abonare la postări!

joi, 25 iunie 2009

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael.....

Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste.

Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!!

Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord.

Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am încercat s-o determin pe mama să cumpere revista, fără să-i spun de ce. Bineînţeles că nu a vrut. A doua zi, vineri din câte I remember , după ore m-am dus direct la librăria cu pricina, să-mi iau revista. Stupoare, era închis. M-am gândit că o fi vânzătoarea în pauză, că poate are program după-amiaza....dar nu m-am gândit să mă duc acasă. Am stat acolo, lângă librărie, o oră, am stat două, am stat trei....am stat până a început să se întunece. Librăria a rămas închisă, nu am reuşit să-mi iau revista. Am plecat foarte dezamăgită.

În drum spre casă m-am întâlnit cu o vecină. "Denisa, unde ai fost??? Du-te repede acasă!". Hmmm, am mărit pasul, când am ajuns la scară, altă vecină. "Denisa, te caută maică'ta înnebunită, unde ai fost????". Oooopssss! Am urcat eu scările aşa, spăşită, printre vecinii care nu mai pridideau să mă întrebe unde am fost, până am dat de mama. Care a răsuflat uşurată şi m-a întrebat pe unde am umblat, că mai avea puţin şi alerta poliţia. "Am fost la sala de lectură, mamă!". Oricât de silitoare eram, mama nu m-a crezut, normal, dar am scăpat uşor.

Oooo, dar am încurcat-o cu altă ocazie! Popcorn era la începuturi, numai postere, fără articole, era "revista" ideală. Costa ceva, dar cum apăruse în acea perioadă în care eram avizi după starurile din afară, după poze scoase, în sfârşit, pe hârtie lucioasă şi nu pe hârtie de ziar, se merita. Bun! A fost scos numărul în care era un poster foarte mişto cu Michael. Nu am stat pe gânduri, le-am cerut bani alor mei pentru nush ce legat de şcoală şi mi-am luat revista! Eram în extaz, nu mă mai săturam să mă uit la el. Triumfătoare, am dus revista acasă şi am ascuns-o de ai mei. Erau alte vremuri, nu uitaţi, ai mei erau super....reticenţi, să păstrăm acest termen!

Ideea e că tata tot mi-a descoperit-o şi am mâncat o bătaieeeee...........din cauză că mega posterul din Popcorn (că aşa se purta pe atunci!....mega posterul era cât uşa, aproape.....super vremuri) o înfăţişa pe Madonna în chiloţei, fără sutien, cu sfârcurile acoperite de nush ce. Problema e că, în mintea lor, eu am adus pornografia în casă şi mi-am corupt frăţiorul cu 4 ani mai mic, arătându-i poze deocheate!





aceasta era Madonna în ipostaza porno!!!!!! (Doamneeee, cum se schimbă viaţa, societatea, oamenii)



Revenind la ceea ce s-a întâmplat azi...e trist, e păcat, pare aiurea, inutil.... tot ce ştiu e că a fost singurul star care m-a fascinat cu adevărat. Şi am rămas cu imaginea lui de atunci, nu m-a interesat tot ce s-a scris ulterior despre el, cum a fost transformat din "king of pop" în "wacko jacko".

Câteva din cântecele dragi mie


http://www.youtube.com/watch?v=_fHoDWc22B0


















Dirty Diana http://www.youtube.com/watch?v=7Hg-IRZk4D0














Smooth Criminal http://www.youtube.com/watch?v=0ljUsd41PBk&feature=related

















http://www.youtube.com/watch?v=ACPsfcsg4ZE&feature=fvst

















Black or white http://www.youtube.com/watch?v=NLV1QHQwowI&feature=related















Liberian girl http://www.youtube.com/watch?v=nttYavJtz20&feature=related

















Who is it? http://www.youtube.com/watch?v=qQwFHoLMti8

















Will you be there http://www.youtube.com/watch?v=aWeyLLzyIUw&feature=related



















The way you make me feel http://www.youtube.com/watch?v=N1LWGj5B9Mo&feature=related




















Make a better world....

miercuri, 24 iunie 2009

Să nu mergeţi în parc fără....


.... fără un covrigel sau pufuleţi sau pâine














.... fără nuci sau alune














Nu de alta, dar este mereu cineva care pândeşte după un fir de iarbă, de pe o creangă sau după un copac, în aşteptarea unui mic festin!

marți, 23 iunie 2009

"Zebrafobia"!

Unii oameni suferă de fobii, mai mult sau mai puţin motivate. Eu, de exemplu, sufăr de fobie de insecte, în special gândaci, păianjeni....mor, mă apucă groaza când îi văd doar în poze.

Dar "zebrafobia" bântuie multă lume. Mă refer la fobia de trecerea pentru pietoni! Oamenii fac tot posibilul să o evite, cu riscul de a fi călcaţi de maşini sau de a primi o amendă. Niciodată trecerile pentru pietoni nu sunt acolo unde ne-am dori, sunt prea departe, ne incomodează în fuga noastră cotidiană.

Am văzut odată o tipă care s-a riscat şi a traversat printre maşini, doar pentru a ajunge pe trotuarul de vizavi, unde erau tarabe cu muuuulte ţoale din Europa. Cum a ajuns în dreptul lor, s-a liniştit!

Azi am văzut una şi mai şi. La Unirea, unde întoarce tramvaiul 32, există o trecere pentru pietoni....dar, bineînţeles, e prea departe, e aiurea pusă, aşa că e rar folosită. Oamenii preferă să se aventureze pe la mijlocul străzii, printre maşini. De curând au apărut nişte garduri, care delimitează trotuarul de stradă. Ideea e că poţi traversa numai pe zebră. Aiurea! Azi am văzut o femeie de femeie, 4X4, cu sacoşele de la piaţă, care s-a "strecurat", efectiv, prin gard, numai să nu folosească trecerea aflată la 3 metri depărtare.



ca să vă faceţi o idee.....femeia a trecut exact pe unde arată săgeata!!!

Ce-şi doresc femeile ?

Am văzut mai demult un film numit astfel, "What women want", cu Mel Gibson şi Helen Hunt, foarte mişto. Dar nu despre film vreau să scriu. Ci despre o listă a dorinţelor pe care am scris-o când eram în liceu, cred, găsită de curând printre paginile jurnalului ţinut de mine în adolescenţă.

Am citit-o şi am avut surpriza să văd că sunt, încă, în căutarea unui bărbat care să corespundă cerinţelor pe care le aveam atunci. Hmmm! Ori gândeam matur pentru acea vârstă, având în vedere că am scris lista pe la 15-16 ani, ori am rămas cu mintea de atunci :)

Nu cred că voiam sau vreau prea multe de la un bărbat, majoritatea "calităţilor" ar trebui să existe în materia lui genetică. Totuşi, nu am reuşit, până acum, să găsesc pe cineva care să aibă nici măcar 1/2 din ce-mi doresc...

Ciudat este că, atunci când eşti cucerită de anumite calităţi la un bărbat, oricât de puţine ar fi acelea, există riscul să dispară în timp. Pur şi simplu! Să înţeleg că există un "arsenal de goodies" pe care le poţi savura pentru scurt timp? Pentru ca apoi să revii la inconfundabilul gust de sărat-amar? Ciudat, după cum spuneam!

Dar mai bine mă întorc la lista mea şi la bărbatul "ideal", care, bineînţeles, nu există, dar la care visăm toate cu ochii laaaaarg deschişi :)

Voiam şi vreau un bărbat care să-mi spună că mă iubeşte, să-mi aducă flori, să fie inventiv, cu imaginaţie, să aibă iniţiativă, să-i placă să ieşim în parc sau la o distracţie, să fie galant, să fie adeptul 50%-50% în privinţa treburilor casnice, să aibă gust în privinţa look-ului, să fie manierat, să mă răsfeţe, să respecte regulile de igienă, să aibă simţul umorului, să aibă spirit de aventură, să fie respectuos, înţelegător, să aibă răbdare, să fie tandru, sincer, inteligent, fidel (adică monogam!), sociabil, să aibă voinţă să înveţe lucruri noi. Implicit, să nu fie violent, brutal, nervos, dependent de vicii, conservator sau încăpăţânat.

Cam atât! Un paragraf de 7 rânduri. Şi nu am inclus vila, super maşina, contul din bancă, pătrăţelele de pe abdomen sau ochii albaştri....pentru că mi se rupe!

Cadouri!

Am fost plecată într-un mini concediu şi, aşa cum se obişnuieşte, trebuie să aduc cadouri, "mici atenţii", pentru cei care au rămas acasa. Cel mai drăguţ, m-am gândit eu, ar fi fost un nou template pentru blogul meu, mai animat, mai colorat....Numai că novicele de mine nu se descurcă în atâtea setări, era cât pe ce să rămân fără acces şi fără posibilitatea de a controla propriul blog!!!

Dar tot am adus ceva frumos pentru fiecare ;)

o barză pentru cei ce îşi doresc noroc





un fluturaş pentru cei tineri şi neliniştiţi



















căluţi pentru iubitorii de animale






















pentru noi toţi :)




















pentru iubitorii de natură















pentru cei care iubesc florile de câmp





















pentru un zâmbet...

luni, 15 iunie 2009

Nomad prin Bucureşti - partea a V-a

(ptiuuu....)

Am mai dus-o aşa o lună. Am ajuns două tabere, noi două, ei doi, nemulţumirile se adânceau.....dar uite că nu mai ştiu de ce.

Aaaaa....o problemă a fost că le-a dispărut o oală de la set. Ei cărau într-una mâncare la serviciu, vase, tacâmuri şi s-au trezit că nu le mai iese o oală la inventar! Şi au insistat să le spun ce am făcut cu oala lor, cu promisiunea că nu se vor supăra....dar să recunosc ce am făcut. Acum....eu mă mutasem cu o dubă, înţelegeţi că aveam şi oale la mine. Tipul a venit cu minunata explicaţie: am gătit, am ars oala şi am aruncat-o, de frică!

OMG, OMG, OMG!!!! M-a lăsat fără replică, nu i-am mai spus că ştiu că mi-a şterpelit încărcătorul de telefon (se plângea că nu-l mai găseşte, apoi s-a potolit după ce mi-a dispărut mie şi l-a descoperit la el în cameră). Buuun.

Faza e că mi-am adus şi eu prietenul în Bucureşti! Planul era să evadăm cât mai repede, toţi trei, în altă casă. De data asta, am avut grijă ca baba să nu mai calce în apartament, aşa că nu mi-a dibuit prietenul. Oricum, niciun folos, deja cu ciudăţeii nu mai vorbeam, abia aşteptau să ne mutăm. Pentru noi, săracii, a început chinul, cu dormitul pe podea, că eram trei într-o cameră. Şi ăştia plecau dimineaţa la serviciu, călcau pe noi şi trânteau toate uşile, nu care cumva să dormim mai mult.

Faza cea mai tare a fost când şi-au cumpărat maşină de spălat......doar nu era s-o folosească tot pe a mea, din moment ce nu mai vorbeam. Deci şi-au cumpărat maşină.....şi au probat-o la 5 dimineaţa. Jur! M-am trezit super speriată, ziceai că dorm pe aeroport şi că decolează un avion. Cretine fiinţe!

După căutări timp de o lună, am găsit a zecea casă! Apartament cu trei camere, chirie decentă, proprietari normali. Şi ne-am mutat toţi trei, aşa cum mi-am dorit. De data asta, am folosit un camion!!!! Am făcut anul aici, ne simţim foarte bine. Numai atât mai am de spus: a doua zi după ce ne-am mutat, cretineii m-au sunt, reclamând faptul că le-am luat tacâmurile! nu le mai găseau nici p'alea. A trebuit să le facem o vizită, să le arătăm ce am luat noi (adică nimic din ce le aparţinea) şi am încheiat şi acest capitol nefericit.

Doamne....după atâtea amintiri scoase de la naftalină, pe care le-am retrăit acum, că vi le-am împărtăşit, jur că mă simt al naibii de obosită!

vineri, 12 iunie 2009

Nomad prin Bucureşti - partea a IV-a

(şi m-am mutat în altă casă....)

A fost a noua mutare în trei ani de zile. Asta ca statistică. Şi nu am mai venit cu două genţi, ci cu duba.....aveam şi frigiderul şi maşina de spălat după mine...şi muuuulte punguţe. Aici am dat peste alte specii!

Cum am ajuns în noua casă? O fostă colegă de facultate mi-a spus că prietena ei a găsit loc de stat cu chirie, dar că nu are cu cine. Aşa că m-am mutat eu. Fata m-a cam dezamăgit de la început. Cum e normal în casă nouă, m-am dus să cumpăr chestii de făcut curat. Am umplut vreo două cărucioare, am luat tot ce m-am gândit eu că e necesar, dar am avut surpriza să aflu că fata nu poate veni să mă ajute, deoarece are treabă. Aşa că am apelat la cine am putut, cu transportul. Apoi singurică am şi dezinfectat prin casă şi...am zis că o fi bine pe viitor.

Apartamentul avea două camere şi era semidecomandat, adică se trcea prin sufragerie, cameră pe care am ocupat-o eu şi pe care am împărţit-o cu un pian imens, care aparţinea proprietarului sau persoanei care avea grijă de casă, nu am înţeles exact. Ideea e că jumătate din cameră ocupam eu, jumătate pianul.

Peste o lună l-am cunoscut pe prietenul fetei. A venit pe la noi. Şi nu a mai plecat. M-am prins şi eu aşa, din mers, că nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu. Nu mai contează, împărţeam apartamentul cu un cuplu iar camera cu un pian (nu pianină, subliniez!).

În ecuaţia de 3 persoane şi un pian a mai apărut cineva......persoana desemnată de proprietar să se ocupe de ale casei! Ideea e că proprietarul avea tot felul de îndeletniciri care-l trimiteau în afara ţării, iar de apartament se îngrijea o băbuţă foarte afurisită, cu care am avut meciuri de la început

vezi: De ce se stresează oamenii?


Băbuţa era o maestră în instaurat teroarea. Chiar şi după ce l-am cunoscut pe proprietar şi m-am asigurat că am voie s-o pun la punct, colegii mei tot îi ştiau de frică şi mă priveau chiorâş ori de câte ori îi ţineam piept, de frică să nu ne arunce în stradă. Offf, mama. Venea în lipsa noastră în casă, făcea controale, ne lăsa facturi lipite pe geam....o minunată. Nu mai ştiu ce incidente am avut şi cu omuleţii cei ciudaţi cu care stăteam, cert e că am început serios să mă mut undeva cu oameni normali. Dar cu cine????

Şi m-am decis s-o aduc în Bucureşti pe prietena mea de la Piteşti, cu care mai stătusem doi ani şi ştiam ce poate. A venit fata, dar n-am putut s-o ţin ascunsă. A dibuit-o baba într-o zi, când nu era decât ea acasă. A intrat în apartament, şi-a băgat nasul peste tot şi a găsit o baltă în baie! (ne curgea robinetul, ceva de genul). "Dă-te jos, nesimţito, treci şi spală, ce stai în pat" a fost de bun venit. Fata, şocată, s-a conformat. Când mi-a povestit, iar a ieşit scandal cu afurisita. Care, imediat a doua zi, a băgat-o la întreţinere...că făcea legea pe toată scara. Ptiuuuuu.

miercuri, 10 iunie 2009

Nomad prin Bucureşti - partea a III-a (completare)

Am uitat să mai scriu o chestie funny din garsoniera din Titan :))

M-am mutat acolo fără ca gazda să ştie, pentru că altfel mărea chiria. Într-o seară, abia sosisem de la muncă, când a sunat gazda că este pe drum, vine să ia banii de chirie. Ce să fac???? Unde să mă duc??? La cine???

Nu am avut nicio opţiune, aşa că am intrat în şifonier (în partea unde se pun umeraşele)!!!! A venit gazda, a luat banii, apoi s-a pus la poveşti....şi a vorbit, şi a vorbit......şi eu stăteam în şifonier, pe un maldăr de haine, şi aşteptam să plece. Nu mai puteam de cald, era vară, trebuia să ţin şi de uşă să nu mă rostogolesc pe afară!!! Şi uite aşa am ţinut-o o oră!!! La un moment dat, nu mai puteam să rezist, îmi venea să ies, că nu suport să stau nemişcată prea mult timp sau închisă în spaţii miciiiiii

În fine, a plecat, am răsuflat uşurată şi gata :)

luni, 8 iunie 2009

Nomad prin Bucureşti - partea a III-a

(Mi-a mai făcut o fază.....)

......eram ruptă de oboseală, abia aşteptam să ajung acasă, când m-am trezit cu telefon de la ea: "Deni, nu-i aşa că nu te superi dacă dormi în altă parte în seara asta? Rămâne iubitul meu pe la mine, mă înţelegi?". Cum să nu....am înţeles.....m-am aciuat pe la o colegă, ce era să fac.

Aaaaa.....să nu uit, nu am cunoscut niciodată proprietarul respectivei garsoniere, deoarece nu a vrut să-mi dea numărul şi mi-a zis s-o consider pe ea adevăratul proprietar, deoarece stă de 3 ani acolo (puhhh).

Am trecut peste toate astea, că încă nu aveam bani să stau într-un loc mai bun. Problema e că nesimţita a început să îmi bage strâmbe la colegă'mea, mătuşa ei. Şi aia, de unde era o doamnă, s-a transformat într-o dementă, care mă alerga prin birou, ameninţându-mă să plec şi să nu-i mai amărăsc nepoata. Tot eu o amăram, Doamneee! Şi aşa m-a ţinut colega, draga de ea, de am ajuns să nu ne salutăm. Iar prinţesita, azi îmi băga strâmbe, a doua zi ma implora să o împrumut cu bani că a rămas fără. Şi am ajuns sa nu ne mai suportăm şi...m-am mutat iar.

M-a luat de suflet o colegă de la muncă, alta decât mătuşa cea nebună. Altă garsonieră, unde mai stătea cu o fată. Şi am zăcut şi pe acolo, timp de o lună, tot cu lucrurile în două genţi. A fost binişor, doar că na, nu se putea sta aşa pe timp îndelungat.

Aşa că am migrat la vară'mea, super fată, căreia i-am ocupat sufrageria timp de aproape 3 luni! Sărăcuţa.....cum avea musafiri, cum strângeam tabăra! Cum plecau, cum ocupam tot, din nou. Ideea e că măcar cu job-ul mergeam oki. Apoi, colega de la muncă, cea care mă luase de suflet, a venit cu o propunere: să ne mutăm undeva, numai noi două.

Prima oprire a fost într-un apartament de lângă Cişmigiu, al bunicilor unui prieten de-al ei! Pare cam îmbârligătură, nu? Chiar aşa a fost, noi am stat acolo incognito....adică buncii tipului erau plecaţi într-o vacanţă de o lună şi habar n-au avut că nepotul lor a adus pe cineva să locuiască acolo! Foarte mişto casa, veche, decorată ca un muzeu.....super! Lângă parc, lângă toate cluburile din Romană.....am dus-o foarte bine acolo. Din păcate, vacanţa bunicilor s-a terminat şi noi am plecat, fiecare de unde venise, căci nu găsisem ceva numai pentru noi două.

Adică m-am întors la verişoara. Nu mai ştiu cât timp am locuit în sufrageria ei, când a venit vestea cea bună de la colega de muncă: ne putem muta într-o garsonieră în Titan, numai noi.

Ne-am mutat, ne-am gospodărit cum ştim noi mai bine şi am dus-o aşa nouă luni. Garsoniera destul de faină, renovată, mi-am adus maşină de spălat, frigider. Am trecut şi peste inconvenientul gazelor - nu aveam gaze, foloseam butelia! Noroc că nu găteam. În fiecare lună venea un nene care începea să strige pe holul blocului: buteliaaaaaa!.....a venit buteliaaaaaa. Blocul era populat 99% cu foarte bătrânei, de aceea venea nenea să strige pe la uşi. Dar noi am schimbat butelia după 5 luni!!!

Între timp am schimbat job-ul.....apoi am rămas fără şi a trebuit să plec din garsonieră. Şi din Bucureşti.

Pentru 3 luni :((

Am revenit în Bucureşti, căutând job. Şi am găsit. Şi m-am mutat într-o nouă casă.

trei luni de sămânţă şi două de mucegai!

Nu mai dau detalii, că se supără fata pe mine, şi aşa era să mă ia la bătaie pentru povestea cu mucegaiul!

Nomad prin Bucureşti - partea a II-a

(Numai că au început şi aici problemele. ...)

Eram deja 6 într-o cameră de 4 locuri şi colegele fetei au simţit că aerul devine insuficient - aşa mi-au spus, nu sunt ironică. Plus că nu făceam curat, deoarece plecam dimineaţa la 7-8 şi mai veneam noaptea la 12-1 (mă duceam la şcoala şi la job) şi nesimţita de mine nu s-a gândit să dea cu mătura în toiul nopţii. Am răbdat cu stoicism, aproape juma de an, cu toate hainele, cursurile şi ce mai aveam eu, în genţile mele de voiaj.

În fine.....am început să câştig puţini mai mult bănuţi, astfel încât, atunci când m-au dat şi minunatele afară (riscul de asfixiere din cauza lipsei de oxigen crescuse considerabil!), m-am mutat într-o garsonieră din Gorjului, cu nepoata unei colege de serviciu. Am zis că m-am scos! Fata aparent amabilă, contabilă, program lejer...eu tot pasăre de noapte. Plecam dimineaţa, o lăsam dormind. Veneam seara, o găseam dormind. Dacă mai aveam ceva de învăţat, stateam într-o bucătărie mică de 2 pe 2, jegoasă, cu un bec chior şi studiam. Îmi venea să mă duc acasă la mama, unde aveam toate condiţiile. Dar mi-am promis că dacă ajung în Bucureşti, prind rădăcini!

Revenind la fata asta.....avea şi ea nişte cusururi, ca toată lumea. Unu: îi plăcea să stea dezbrăcată prin casă, după ce făcea baie! Tot defila ca balerina, deşi arăta mai degrabă a Moby Dick! Problema mea era că făcea asta şi când mâncam - sâmbăta mai aveam şi eu liber şi ne nimeream amândouă acasa. Ar mai fi şi altele, dar trec la chestii mai "funny".

Prietena mea de la Piteşti trebuia să vină în Bucureşti, abia aşteptam să o văd. Normal că mă gândeam să rămână la mine peste noapte. Numai că balenuţa s-a opus: nu putem dormi trei într-un pat. Nu-i problemă, i-am spus că dormim pe jos. Sorry......garsoniera e prea mică şi nu avem aer. Fuck, iar problema cu aerul! Aşa că prietena mea a înnoptat în altă parte. Apoi a intervenit problema curăţeniei. Fata nu spăla după mine vase, că mi le spălam singură. Doar că dădea cu aspiratorul. Eu, în casa aia, foloseam cel mai mult patul, dar a devenit o problemă destul de gravă că nu mă trezeam sâmbătă dimineaţa, ca ea, ca să fac curat. Frateeee, eu dormeam 6-7 ore pe noapte, ea 10-11. Cum dracu să mă trezesc dimineaţa????în ziua mea liberă. Whatever.

Într-o zi, a apucat-o zugrăvitul garsonierei. A vorbit ea cu o vecină să ne dea vopsea lavabilă, a produs nişte pensule şi.....hai la treabă! Să mor....la înălţimea mea de 1.59, ţopăiam pe scaun ca să ajung la tavan. Dar nu voiam să am scandal, aşa că am făcut tot ce-am putut. Pe la 12 a.m. vine iubitu ei....da, avea şi iubit; că vrea să o ia la o nuntă. Aşa că prinţesita s-a aranjat şi a şters-o, iar cenuşăreasa a rămas să zugrăvească. Am terminat noaptea târziu........eram murdară de var, cu toată mobila în mijlocul casei, cu vecini care veneau să mă ţină de vorbă, fără să dea o mână de ajutor....îngrozitor. Poate vă întrebaţi de ce nu am târât-o de păr sau de ce nu am luat-o aşa, la rost. Păi era zdrahoană, aşa, mai înaltă decât mine, mahalagioaică maximă....cam de d'aia!
Mi-a mai făcut o fază.......

Nomad prin Bucureşti - partea I

În 2005 am ajuns în Bucureşti. Studentă, amărâtă, cu două facultăţi în spate. Şi m-am aciuat, cum altfel, la rude! Ştiţi vorba aia că e mai bine printre străini....e adevărată. După trei luni a trebuit să-mi caut o nouă casă, numai că nu aveam bani şi nici job.

Învăţasem şi eu că trebuie să-ţi pui CV-ul pe e-jobs ca să ai de muncă. Numai că nu se ivea nimic, aşa că m-am băgat într-un loc unde munceau mulţi studenţi, iar programul era flexibil. În fapt, era o hală mare unde studenţii de ocazie făceau ambalaje pentru diverse produse cosmetice: îndoit carton, lipit chestii de plastic, folii, decupat.....lucru manual. Aş fi plecat din prima zi, dar mă măcina gândul că nu am cum să mă întreţin. Aşa că am rămas. Ce umilită m-am mai simţit.....că fac o facultate şi una cu 8 clase urlă la mine că nu am lipit bine nu ştiu ce, că toţi povesteau despre minunatele chefuri maneliste şi vorbeau cu dezacorduri, că fiecare operaţiune era plătită cu 25/50/100 lei vechi (vorbesc foarte serios). Ideea e că după două săptămâni am abandonat, încasând magnifica sumă de 700.000 lei vechi, cu care mi-am plătit telefonul şi atât.

Am plecat de la rude, cu lucruşoarele adunate în cele două genţi cu care venisem în Bucureşti. Disperată că nu pot să mă mut în chirie şi că ai mei nu mă pot întreţine, am acceptat să stau la sora unei prietene, în cămin, în Regie. Pe blat, normal. 5 luni de zile am împărţit patul cu fătuca şi am făcut pe jumate toate cheltuielile. Mi-am găsit şi job, dar ştiţi cum e la început: primul serviciu, student, bani foarte puţini. Dar era un pas înainte. Numai că au început şi aici problemele.

marți, 2 iunie 2009

Accesul în Palatul Parlamentului.....prin tunel, vă rugăm!

În mod normal nu aş scrie despre acest edificiu, dar astăzi s-a întâmplat o chestie care m-a scos din sărite.

Trebuia să ajung la o conferinţă, de dimineaţă, undeva la etajul 10, în Palatul Parlamentului. Am urmat instrucţiunile din comunicatul de presă şi m-am dus la intrarea centrală, cu covor roşu. Acolo am fost informată de băieţii în uniformă că trebuie să intru prin tunel! Le-am explicat că sunt acreditată pe toată clădirea, că sunt de la presă, că mi s-a spus precis pe unde să intru....nimic! Prin tunel, vă rog.

Buuun! Am întrebat alţi băieţi în uniformă pe unde trebuie să merg pentru a ajunge la etajul 10, prin tunel. Numai că, după ei, una era intrarea prin tunel, alta era intrarea pentru a ajunge la 10. După ce m-am învârtit ca titirezul prin grădina Palatului, m-am întors la covorul roşu, de unde am fost, din nou, direcţionată...către tunel! Mi s-a spus că aşa a dat dispoziţie nu ştiu cine, ca presa să intre prin subteran.

Până la urmă l-am găsit. M-am prezentat la poartă, m-au legitimat, mi-au dat indicaţii şi....am început să merg prin tunel, până am ajuns undeva, la subsol. Eram numai eu şi maşinile! Şi tomberoanele de gunoi, pe lângă care m-am plictisit să tot merg şi am făcut prima la stânga, am luat primul lift care....nu ajungea la 10. Am schimbat liftul pe la etajul 4, m-am milogit de liftieră care îmi tot spunea că nu are voie să mă ducă la 10, că eu trebuia să merg cu alt lift (serios?!!!!!)

Am ajuns, în cele din urmă, la destinaţie, unde am fost primită cu scuze că....deh, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg!

După terminarea conferinţei a reînceput aventura! M-au urcat gazdele într-un lift, altul decât cel cu care venisem. Şi care oprea numai la 7 şi la subsol. Asta am aflat după ce am apăsat pe toate butoanele şi nu înţelegeam de ce pendulam între etajele 9 şi 10. Nerviiii! am ales subsolul, trebuia să ies odată. La subsol, am cugetat...pe unde să ies......că era cam întuneric. Instinctul m-a condus spre uşă (una nouă!), unde m-a întâmpinat alt băiat în uniformă.

"De unde sunteţi?"
"De la presă."
"Domnişoara Denisa?"
(ooo, mă aşteptau!)
Da...
A început morala....pe unde am intrat, că trebuia pe aici, că nu am respectat instrucţiunile, că ce, riscă el să fie tras la răspundere...bla bla bla.

"După ce că mă puneţi să intru prin tunel, pe unde intră doar maşinile, şi trebuie să trec pe lângă toate tomberoanele, când abia reuşesc să ajung la conferinţă, mă mai întrebaţi de ce nu am reuşit să intru pe aici ???? Eu mă bucur că am ieşit!"

Şi am plecat. Tot prin tunel, normal!

luni, 1 iunie 2009

Alerg după linişte

Încep să mă simt. Vreau linişte. Vreau să nu fac nimic, să nu mă gândesc la nimic, să privesc aiurea şi mintea să mi se golească de tot!

Nu mi-aş fi închipuit că o să ajung să-mi doresc linişte. Dacă simţeam asta acum 7-8 ani, poate rămâneam în Sibiu! Dar uite-mă în Bucureşti....visul meu cel arzător s-a împlinit: fuga după şi printre mijloacele de transport, prin mulţime, aglomeraţie, gălăgie, haos până la limita suportabilului şi, bineînţeles, în câmpul muncii de jurnalist!

Nu regret! Doar că.....aştept zilele în care să nu mai sune telefonul de serviciu de la 9 dimineaţa până la 8-9 seara., de exemplu! Sau să nu mai stau pe laptop toată ziua, să văd ce comunicate sau decizii au mai apărut ştiu eu pe unde. Să nu mai fiu nevoită să car laptopul după mine în fiecare zi. Să nu mai ascult ştiri. Să nu-mi mai verific mail-ul de serviciu. Să nu mai trebuiască să vorbesc zilnic cu oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea, dar de care mă folosesc pentru a-mi face munca.

Nu pot să uit cum, în urmă cu vreo 2 ani, când am revenit în Bucureşti, după 3 luni de absenţă, m-am dus la Unirea, la o oră de vârf, şi l-am sunat pe tata: "Tati, auzi?". "Ce? gălăgia?". "Nu, viaţa!"

Fapt divers

Moscul este secreţia puternic mirositoare produsă de glanda sexuală a masculului unei specii de căprioare din Asia (Moschus moschiferus). Este folosit în parfumeria fină şi în medicina tradiţională chineză de 5000 de ani încoace. Este mai scump decât aurul, astfel incât, prin comparaţie, gram la gram, un gram de mosc valorează de trei ori mai mult decât greutatea sa în aur.