Abonare la postări!

vineri, 28 ianuarie 2011

"Potecile ascunse ale Olteniei de sub munte" (II)

În urmă cu ceva timp povesteam despre un mic circuit făcut pe la mine pe acasă!....Am redescoperit locuri aşa faine, că e păcat să le trec cu vederea. În traseul meu am poposit şi în oraşul Horezu, de unde mi-am luat, ca amintire, farfurii de lut cu simboluri tradiţionale: "cucoşul de hurez" şi "pomul vieţii". 









Mânăstirea cu acelaşi nume este minunată, la fel şi peisajul.







Am trecut în judeţul Gorj, unde am vizitat mânăstirea Polovragi şi peştera cu aceeaşi denumire.

 





Cheile Olteţului




o colonie mai numeroasă de lilieci în Peştera Polovragi








În documentarea mea am aflat despre o cetate dacică, situată desupra peşterii Polovragi. Pasiunea mea pentru ruine nu cunoaşte limite, aşa că am luat-o la picior prin pădure, pe o potecă nemarcată, abia vizibilă sub frunze. După aproape o oră de mers ne-am gândit că s-ar putea să dăm de animale sălbatice, dar nu şi de cetate. Şi după ce am văzut şi o capră neagră, am făcut cale întoarsă. Ulterior am aflat că poteca pe care apucasem ducea, de fapt, la o peşteră unde a trăit un pustnic. Asta e, cetatea rămâne pentru vara asta!

ghiceşte poteca!






 

 

 

 

 

 

 

În circuit aveam trecută şi Peştera Muierii, dar am avut ghinion: o pană de curent a făcut imposibilă vizitarea. Aşa că am recuperat cu Mânăstirea dintr-un lemn, aflată la aproximativ 25 de km distranţă de Râmnicu Vâlcea, în comuna Frânceşti. 

se spune că a fost construită din lemnul unui singur stejar,
în a cărui scorbură ar fi fost găsită icoana Maicii Domnului

Absolut din întâmplare am găsit pe internet că avem în Vâlcea şi nişte paramide...din pământ, ce-i drept, care sunt considerate rezervaţie naturală. e drept că am căutat mult, sătenii din partea locului nu ştiau nimic. Şi, sinceră să fiu, seamănă cu nişte alunecări de teren! Se pot vizita în comuna Stroieşti, sat Slătioara, în Vâlcea.





câţi scaieţi mi-am luat în pădure asta....


PS: Îmi doresc, în majoritatea timpului, să vizitez alte ţări, să mă bucur de peisaje exotice...Dar după astfel de drumeţii, gândurile mele se reorientează spre România, din care nu cunosc nici 1%.

 

miercuri, 26 ianuarie 2011

"Stiupid"

După ce că viaţa e grea, mă mai enervez şi din cauza televizorului! De fapt, a unor emisiuni care ocupă degeaba loc în grila de programe. La Antena 2 rulează de ceva timp o emisiune, "Nimic important", pe care o prezintă Lucian Mîndruţă. Nu m-am uitat niciodată, de câte ori îi văd faţa pare că spune "Dă mai departe, eu m-am plictisit deja!". În seara asta părea că-i rost de ceva animaţie acolo, aşa că m-am oprit din zapat. Aşa am aflat că Mândruţă îşi caută şi el, cum e la modă, o asistentă. Şi testează candidatele în direct, cu ajutorul unui juriu format din Codrin Ştefănescu - un soi de politician monden - şi Silviu Boerescu - fost redactor-şef al Playboy. Bla bla....candidatele aveau potenţial - erau timorate, tute, puteai face puţin show. În schimb, Mândruţă şi Ştefănescu s-au gândit că mai bine le ţin teorii şi predici şi le fac morală. Nu ştiu exact ce profil are emisiunea, dar cred că nu-i una de cultură, din moment ce înscrierea s-a făcut musai pe pagina de FB a lui Mândruţă. În schimb, candidatele au fost puse fie să enumere pictori, poeţi, romancieri, fie să-şi imagineze că au ajuns nişte vedete fiţoase...să citească poezii, să mimeze stări....ha, ha, ce-am mai râs.

M-a enervat Mândruţă că era sictirit complet, că citea întrebările de pe foi, că mai dădea câte o replică seacă şi apoi le reproşa fetelor că nu fac conversaţie. În loc să le încurajeze să scoată ce era mai bun în ele, le bloca de tot cu bla bla bla.

Dar mai rău m-a enervat Ştefănescu. În seara asta a avut un mare off, printre multe altele: preocupat să le arate fetelor cât de tute sunt, s-a legat de faptul că nu citesc poeziile-probă din concurs cu intonaţie. "Uite", i-a spus politicianul iritat unei fătuci, "sunt nişte semne aici, respectaţi şi voi virgula, punctul. Voi n-aţi învăţat la şcoală semnele de ortografie?". Din păcate, duduia nu a ştiut să-i recomande lui să se mai ducă la şcoală, pentru că virgula şi punctul nu sunt semne de ortografie (există excepţii, nu era cazul).

Când se părea că toate fetele sunt sortite batjocurii celor doi, care se întreceau în a le închide gura, a apărut o tipă de 20 de ani dezgheţată foc. Nu era citită, dar îi mergeau mintea şi limba şi avea replică la orice. În loc să aprecieze carisma fetei, ce a făcut domnul Ştefănescu??? I-a zis: "Tu eşti cam obraznică".

PS:

semnele de punctuaţie: punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul şi virgula, două puncte, ghilimelele, linia de dialog şi de pauză, parantezele

semnele ortografice propriu-zise sunt cratima şi apostroful

luni, 17 ianuarie 2011

Reduceriiiiiiii

Asta am sperat să găsesc în outletul de la marginea oraşului, chiar în prima zi oficială a preţurilor tăiate. Am o plăcere sadică să tot merg acolo, deşi nu-mi cumpăr niciodată nimic, din două motive: 1.aşa-zisele preţuri reduse de obicei cu 70% sunt la fel de mari ca în magazinele din centrul oraşului; 2. marfa este dubioasă, multe articole sunt demodate sau cu o croială şi design imposibil de purtat.

Totuşi, am revenit pe 15 ianuarie. Parcarea plină ochi, outletul plin de lume, cum nu mai văzusem de mult - pe acolo bate vântul, de obicei - , oamenii ieşind din magazine cu braţele pline de pungi branduite. Am intrat în fibrilaţii, vorba 'ceea. Aproape că am coborât din mers din maşină şi am intrat în complex plină de speranţe sau iluzii, dornică să cheltuiesc măcar puţin. Normal, am plecat cu braţele goale. Mi se pare că mi-am luat, totuşi, o apă plată, că muream de sete. În rest...tristeţe.

Eu reţin preţurile, cam ştiu care e valoare unei haine, de unde rentează să o iei, unde o găseşti mai ieftină sau mai scumpă. Şi am o reprezentare normală a ceea ce înseamnă preţ redus cu 90%. Sub nicio formă nu am găsit preţuri reduse cu 90%, care în restul anului să fi fost, oricum, la 70% din valoarea lor. Am avut surpriza să găsesc marfă mai scumpă decât în mall-ul din buricul târgului. Dacă preţurile au crescut "ca în perioada de reduceri", calitatea a rămas, în schimb, aceeaşi. Multe haine cu paiete aplicate într-un mod oribil, geci cu sclipici, pantaloni dintr-un material imposibil, blugi ţepeni de ziceau că au fost apretaţi, culori şi imprimeuri "must not have", rochii din altă lume....cu asta mi-am pierdut două ore din viaţă.

***

Înţeleg că ăsta'i rolul outletului, să vândă ce-i prost făcut, rămas pe stoc şi demodat. Nu înţeleg de ce preţul nu este mult redus. Şi nu înţeleg nici ce aveau oamenii în pungile alea branduite??????

marți, 11 ianuarie 2011

Adevărat sau fals în viaţă

Când eram mai mică sau mai tânără :) eram sigură că există viaţa perfectă, casa perfectă, prietenul/iubitul/soţul perfect, relaţia perfectă, meseria perfectă....nu credeam în perfecţiune, doar eram foarte optimistă şi cam visătoare...şi cam manipulată, după cum am ajuns să constat.

Am văzut în timp că treaba cu perfecţiunea imaginată nu se potriveşte cu realitatea. Am preferat să cred în continuare, de frică să nu fiu atât de dezamăgită încât să devin nefericită. Pe de altă parte, instinctiv, am învăţat să casc ochii mari în jurul meu, să observ şi să învăţ, din experienţa mea şi a celorlalţi.

Nu există viaţa perfectă. Întotdeauna vom vedea binele şi strălucirea la alţii. Dar lipsa lipsurilor nu înseamnă perfecţiune, clar. Suntem prea oameni ca să putem să ne mulţumim cu ce avem.

Casa perfectă e o altă himeră. Visez şi acum că voi avea locul meu, că îl voi amenaja după bunul plac, că îl voi decora...ohhh, şi câte mai fac în mintea mea. Deocamdată am reuşit să schimb peste 10 chirii şi să plătesc altora cam 1.500 de euro pe an. Sunt conştientă, însă, că mă voi mulţumi şi cu un apartament micuţ, căruia voi reuşi să-i dau aerul de care are nevoie ca să mă simt eu "acasă".

Prietenul/iubitul/soţul perfect e o altă nebunie. Cred că mai am pe undeva o listă cu ce calităţi trebuie să aibă "idealul", scrisă la vârsta basmelor cu feţi-frumoşi. Dar n-am ţinut decât la cele de bun simţ. În rest am făcut compromisuri. Şi aşa ajung la relaţia perfectă. Care nu există, nici la cei care par făcuţi unul pentru altul şi sunt suflete pereche. Relaţia o ai după cum ţi-o faci, după cum ştii când să cedezi şi când să te impui. Trebuie să fii foarte maleabil. Dar, într-un final, când tragi linie, să ai senzaţia (şi aici dau o replică dintr-un film) "că te afli într-o cadă cu apă caldă şi că ţi-e bine". Pare banal şi n-are nicio legătură cu metaforicele artificii şi fluturi în stomac. Dar mai contează, dacă ţi-e bine???

Meseria perfectă e cu cântec! Dacă faci ce-ţi place, eşti prost plătit sau lucrezi cu oameni cretini. Dacă eşti bine plătit şi-ţi place ce faci, rămân cretinii. Dacă lucrezi cu super oameni, posibil să fii prost plătit...şi să fie un job nasol. Şi dacă toate acestea se aliniază într-un grafic pozitiv, ai mari şanse să fi ajuns la un nivel pe care nu-l poţi depăşi şi începe plafonarea. Sau te trezeşti că jobul perfect nu-ţi mai e de ajuns. Te-ai săturat şi vrei altceva.

Vorbeam cu o prietenă, zilele trecute, despre perfecţiunea în viaţă. Şi ne gândeam noi că am citit prea multe cărţi şi ne-am uitat la prea multe filme. Dar nu e prea târziu să ne descurcăm în realitatea imperfectă. Până la urmă, viaţa bate filmul!

luni, 3 ianuarie 2011

Retrospective şi previziuni

2010 a fost, pentru mine, un an care a trecut greu. Pe plan profesional ... am schimbat 2 joburi, m-am luptat cu mentalităţi şi ....cam atât. Nu mai am decât o banală aşteptare de mai bine şi de stabilitate, pentru că, în ciuda nevoii de agitaţie şi haos, îmi place să stau locului! Pe plan personal ... am schimbat încă o chirie, am adunat amintiri frumoase din concediu şi cam atât, nu am avut putere pentru a schimba mai mult.

Şi ajung la retorica întrebare „când au trecut anii?“, uitându-mă la cei mai tineri sau făcând calcule - de când nu m-am mai văzut cu un anumit prieten, de când nu am mai ascultat o anume melodie, când a fost ultima oară când....

Ce vreau de la 2011? Mai mult timp pentru mine, cred.

Voi cu ce gânduri aţi plecat la drum?