Treceți la conținutul principal

Daca nu s-ar fi intamplat.....

Fiecare a spus macar o data: "daca nu as fi facut asta/nu as fi mers acolo/nu as fi ales asa, cine stie ce s-ar fi intamplat". Efectul de domino al coincidentelor este, uluitor, spun eu. Chiar ieri am experimentat din nou ce inseamna sa ai "noroc chior", sa fii "victima" hazardului sau, de ce nu, sa simti ca "cineva, acolo sus, te iubeste".

PARTEA I: Hello, maine lucrezi!

Tot asteptam o zi libera, sa-mi vad de planurile mele, sa ies din Bucuresti, sa caut cai verzi pe pereti! Si acea zi a fost ieri, miercuri. Sau cel putin asa credeam :) Asa ca marti seara nu am avut niciun stres sa ies, nu am cautat subiecte pentru a doua zi, nimic! Pe la 22.00 ma suna o colega, avea nevoie de ceva si m-a facut sa deschid mail-ul. Soc si groaza, figuram in sumar ca lucrez miercuri! Am sunat-o pe sefa'mea, ca eu sunt libera, ca nu am ce cauta la munca. "Sorry, cred ca te-ai luat dupa programul vechi, dar stii ca eu l-am refacut si vi l-am trimis pe mail. Stii, nu?". Nuuuu, ca nu mai citisem mail-ul de munca :D. Si na, a trebuit sa ma resetez pentru miercuri, de la "free" la "busy". Si acum, analiza: daca nu ma suna colega, nu ma uitam in mail, nu vedeam ca lucrez, imi vedeam de planuri, plecam din Bucuresti si....nici nu vreau sa ma gandesc cum iesea cand ma sunau sa ma prezint de urgenta sa dau un direct:))

PARTEA II: Aloooo, lasati-mi masina!

Tot ieri, alta lectie de domino. Stabilisem sa merg cu al meu prin magazine, dupa ce ies de la munca. Numai ca s-a intamplat sa termin mai tarziu, au fost si probleme cu transportul in comun, iar magazinele inchideau pe la 21.00. I-am propus sa ne vedem pe drum, ca pierdeam timpul pana ajungeam acasa. Oki. Apoi il sun ca nu, nu mai are rost, case facuse aproape 20.00. Oki. Apoi il sun iar, hai ca nu mai merem acolo, mergem in alta parte, unde se inchide mai tarziu. Chiar nu aveam chef sa merg direct acasa! Si cand ne-am intalnit, mi-a multumit pentru decizia finala. Si iata de ce: dupa discutia finala, ca totusi iesim, a coborat la masina. In acelasi timp cu el, si vecinul de vizavi: "salut vecine, salut vecine!". Al meu se indreapta spre parcarea din spatele blocului, vecinul la fel. Cand ajung acolo, masina noastra blocata de alta masina si langa...politia din sector!

al meu: Ce s-a intamplat?
politistul: Pai ati parcat pe locul altcuiva.
al meu: Pai nu stiam, nu am vazut niciun numar trecut.
vecinul: A ta e masina???
al meu: Pai da. Tu m-ai blocat????
vecinul: Pai da. Dar n-ai lasat si tu un  numar de telefon, ca te sunam si rezolvam. asa, am chemat politia.

Se face schimbul de politeturi, politistii isi dau seama ca nu mai are rost sa-i cheme pe aia sa ne ridice masina (ca de aia venisera!!!!) si...cam asta e tot. Asadar: nu decideam sa mergem pe undeva, al meu nu cobora din casa, nu se intalnea cu vecinu', politistii ne ridicau masina si acum ne-am fi plans in pumni dupa ce ne-am fi golit buzunarele ca sa ne recuperam bunul mobil!

Ce ziceti?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.