Treceți la conținutul principal

Culmea bătrâneţii

În seara asta am asistat la nişte scene care m-au enervat la culme. Există o vorbă: "cine nu are bătrâni, să-şi cumpere". Dar unii sunt din cale afară de impertinenţi.

Să revin la scene. Eram în autobuz, mă întorceam acasă. Era foarte aglomerat, clar că nu toţi bătrânii aveau scaune să se aşeze. Ei, unul dintre ei a avut tupeul să-i ceară unei tipe însărcinate, cred că era în luna a şasea, să se ridice ca să stea el. Tipa l-a ignorat, aşa că ăsta a început să comenteze gen "tinerii ăştia din ziua de azi....", "pe vremea mea..." ş.a.m.d.

Am reuşit să-l ignor, deşi îi mergea gura ca o morişcă.

Peste vreo 10 minute, aud iar comentarii. Acelaşi personaj, o nouă scenă. Reuşise să se aşeze şi comenta de zor că cineva vrusese să-şi aşeze copilul de 4 ani pe scaun. "Ia uite, domnule, trebuie să îi cedez eu locul unui căcăţel de 4 ani! lasă, domnule, că e mărişor, poate să stea şi în picioare!".

Incredibil de nesimţit, incredibil.....

Acum îmi place mai mult ca oricând bancul ăla cu Bulă în autobuz: o mămăiţă îi spune lui Bulă, care stătea pe scaun "Bulă, lasă-mă, te rog, să stau în locul tău". "Păi de ce?", întreabă Bulă. "Pentru că sunt bătrână şi mă dor picioarele", îi spune mămăiţa. "Păi când eraţi de vârsta mea cedaţi locul persoanelor mai în vârstă?", întreabă Bulă. "Bineînţeles", răspunde mămăiţa. "Vezi, de aceea vă dor picioarele", a exclamat Bulă.

Comentarii

  1. Eu am asistat la alta scena acum cateva luni, cat asteptam la medicul de familie.

    Mama intrase in vorba cu un domn cam la 65-70 ani care spunea ca dansul nu are mult de stat in cabinet, dar isi asteapta randul, asa cum este normal. In acel moment, un alt domn la vreo 50 de ani, a inceput sa-i adrese o serie de "apelative",precum: "mosule", "bostorogule", "nebunule","stai la locul tau, ce te bagi in fata?"... fara niciun motiv. Toti ne uitam uimiti, considerandu-l pe certaret nebun, nicidecum pe domnul mai in varsta. Sotia certaretului se simtea tare prost de situatia creata de sot!

    Astia sunt oamenii, Deni! Intalnim tot felul de specimene, nu ar trebuie sa ne mai mire ceva!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba mă mir, rămân consternată, chiar, pentru că mă aştept la mai mult....şi mă gândesc cu teamă că poate nu ţine de firea omului, ci de vârstă. Să ajungi cârcotaş, răutăcios şi nesimţit nu mi se pare o opţiune măgulitoare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Denisa, vreau postari noi pe blogul tau:)) Le astpt cu nerbdare. Ce mai faci? Cum e viata in capitala?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Alerg dupa soare :)

Astazi am esuat din nou in incercarea de a-mi schimba culoarea pielii! De o luna fug dupa soare si el de mine! De vina ar fi, inainte de toate, serviciul! Mi-a acaparat tot timpul, asa cum facea odinioara. S-au dus trezitul la pranz, seara in fata televizorului si postarile nocturne pe blog :(  Acum trezirea se da la cel tarziu 7, iar acasa ajung, cel mai devreme, la 7 seara...dar zob. O alta piedica e vremea, normal. Care a complotat cu serviciul meu cel acaparator, astfel incat, atunci cand sunt libera, ploua de rupe, iar cand lucrez e super cald si soare si toata lumea merge la plaja. Weekend-ul trecut a fost un timp perfect pentru bronzat. Stiu asta pentru ca eu am lucrat! Nu-i bai, am fost si eu pe teren cu treaba, dar sa fac material cu canicula! M-a luat si pe mine soarele....pe brate si putin decolteu...cel mai bine se vede daca imi iau un maieut pe mine :D Weekendul asta am fost libera. Abia asteptam, dupa 2 saptamani de rupere. Mi-am facut tot felul de planuri, re...

Ce-am trăit în ultimii 20 şi ceva de ani

Mă gândeam într-o seară că am prins ceva evenimente importante în viaţa asta. Normal, la momentul respectiv nu le-am conştientizat, dar m-a apucat un sentiment de.....câtă vreme a trecut. Mi-aduc aminte vag de cutremurul din 1986. Se pare că a fost ultimul din categoria cutremurelor puternice, cu o magnitudine de 7,1 pe scara Richter. Eram acasă, cu bunicii mei şi cu frate'meu care avea vreo 2 luni, ai mei erau duşi la o nuntă, după cum am aflat ulterior. Ei, îmi amintesc doar ca mamaie m-a trezit din somn, m-a îmbrăcat şi am coborât cu toţii în faţa blocului. Toţi vecinii se adunaseră, era curtea plină. Şi stăteam şi ne uitam în sus.....atât îmi amintesc, nu ştiu să se fi simţit vreo zgâlţâitură. Peste 3 ani a venit Revoluţia. Ţin minte că taman în ziua în care cântam eu mai cu patos, în clasa I, "trei culori cunosc pe lume" şi ţintuiam cu privirea portretul tovarăşului, s-a pornit nebunia. Am ieşit de la ore, m-am dus acasă şi l-a găsit pe tataie uitându-se la telev...

"Criticilor" mei

Sunt persoane care îmi citesc blogul şi atât. Sunt persoane care îmi citesc blogul şi simt nevoia să-mi trimită feedback-uri, pe site, pe mess sau verbal. Sunt persoane care se amuză de ceea ce scriu, care se regăsesc în ceea ce postez sau care, din contră, sunt indignate. Printre atâtea persoane, există două care merg pe principiul "un şut în fund e un pas înainte" sau "ce nu te omoară te face mai puternic" etc. Aşa stând lucrurile, persoanele în cauză, cu cele mai bune intenţii, îmi aplică psihologia inversă! Le voi numi X şi Y! X: denisa, am incercat sa citesc noul tau post ai iarasi m-am plictisit X: vroiam doar sa stii eu: multumesc, nush ce m-as face fara tine X: am dat de scroll pana am vazut niste poze cu un copil mic. X: am inchis repede pagina X: nu am mai rezistat X: nu stiu cine ar putea citi pana la capat vreun articol de acolo X: cand citesc un post de-al tau, am sentimentul ca e prima zi dupa revelion X: ma incearca un sentiment de nimicnicie, de sple...