Treceți la conținutul principal

Culmea bătrâneţii

În seara asta am asistat la nişte scene care m-au enervat la culme. Există o vorbă: "cine nu are bătrâni, să-şi cumpere". Dar unii sunt din cale afară de impertinenţi.

Să revin la scene. Eram în autobuz, mă întorceam acasă. Era foarte aglomerat, clar că nu toţi bătrânii aveau scaune să se aşeze. Ei, unul dintre ei a avut tupeul să-i ceară unei tipe însărcinate, cred că era în luna a şasea, să se ridice ca să stea el. Tipa l-a ignorat, aşa că ăsta a început să comenteze gen "tinerii ăştia din ziua de azi....", "pe vremea mea..." ş.a.m.d.

Am reuşit să-l ignor, deşi îi mergea gura ca o morişcă.

Peste vreo 10 minute, aud iar comentarii. Acelaşi personaj, o nouă scenă. Reuşise să se aşeze şi comenta de zor că cineva vrusese să-şi aşeze copilul de 4 ani pe scaun. "Ia uite, domnule, trebuie să îi cedez eu locul unui căcăţel de 4 ani! lasă, domnule, că e mărişor, poate să stea şi în picioare!".

Incredibil de nesimţit, incredibil.....

Acum îmi place mai mult ca oricând bancul ăla cu Bulă în autobuz: o mămăiţă îi spune lui Bulă, care stătea pe scaun "Bulă, lasă-mă, te rog, să stau în locul tău". "Păi de ce?", întreabă Bulă. "Pentru că sunt bătrână şi mă dor picioarele", îi spune mămăiţa. "Păi când eraţi de vârsta mea cedaţi locul persoanelor mai în vârstă?", întreabă Bulă. "Bineînţeles", răspunde mămăiţa. "Vezi, de aceea vă dor picioarele", a exclamat Bulă.

Comentarii

  1. Eu am asistat la alta scena acum cateva luni, cat asteptam la medicul de familie.

    Mama intrase in vorba cu un domn cam la 65-70 ani care spunea ca dansul nu are mult de stat in cabinet, dar isi asteapta randul, asa cum este normal. In acel moment, un alt domn la vreo 50 de ani, a inceput sa-i adrese o serie de "apelative",precum: "mosule", "bostorogule", "nebunule","stai la locul tau, ce te bagi in fata?"... fara niciun motiv. Toti ne uitam uimiti, considerandu-l pe certaret nebun, nicidecum pe domnul mai in varsta. Sotia certaretului se simtea tare prost de situatia creata de sot!

    Astia sunt oamenii, Deni! Intalnim tot felul de specimene, nu ar trebuie sa ne mai mire ceva!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba mă mir, rămân consternată, chiar, pentru că mă aştept la mai mult....şi mă gândesc cu teamă că poate nu ţine de firea omului, ci de vârstă. Să ajungi cârcotaş, răutăcios şi nesimţit nu mi se pare o opţiune măgulitoare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Denisa, vreau postari noi pe blogul tau:)) Le astpt cu nerbdare. Ce mai faci? Cum e viata in capitala?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.