Treceți la conținutul principal

O zi de weekend...

Pe care o aşteptam demult şi care a ieşit mai bine decât mă aşteptam! Cu somn de voie, fără alarme stresante la prima oră, cu telefoanele date pe silent, cu mic dejun pe caneapea, în faţa televizorului, cu mici activităţi casnice şi iar somn de voie!

Am reuşit chiar să ies la o plimbare în parcul Carol, în care nu mai fusesem de câteva luni.

Iar pe seară am servit un delicios orez Beijing, după care sunt înnebunită, cu un pahar de vin alb...relaxare totală.

Mă bucur, de asemenea, că mâine îmi voi vedea, în sfârşit, nepoţelul de 2 zile, Ioan ALexandru, pentru care am achiziţionat nişte lucruşoare foarte drăguţe.

S-au împlinit 2 ani de la ultimele schimbări majore în viaţa mea. Şi, după cum observ, din 2001 s-au tot produs schimbări la fiecare 2 ani. În 2001 mă înscriam la Drept, la Sibiu. În 2003 am trecut dreptul la FF şi m-am băgat la Jurnalism, la zi, la Piteşti. După 2 ani m-am transferat cu jurnalismul la Bucureşti şi m-am angajat. După aproximativ 2 ani, am schimbat job-ul. În acest timp, am mai schimbat relaţii şi chirii. Iată că s-au făcut doi ani.....de mai multe. Şi sunt tare curioasă să văd ce schimbări mi-a mai rezervat soarta!

Comentarii

  1. Nepotel? Deni, ai devenit matusica? Fratele tau are bebe? Deni, cred ca numai eu mai umblu trilulilu!!!! Nu e a buna, trebuie sa ma pun pe treaba!
    Se pare ca cifra 2 te urmareste. Poate in decursul a doi ani te vei casatori si vei avea gemeni.... ce zici de prezicerea mea?:)) te pup

    RăspundețiȘtergere
  2. Nuuuuu! Doamne, dacă citeşte mama face atac de panică. E băieţelul unei verişoare primare, deci îmi vine nepoţel de-al doilea, parcă aşa...! Eheheee, frate'meu să mai crească, apoi vedem noi!
    Hmmm, nu ştiu ce să zic cu gemenii, ar fi şanse, de la un bunic, dar rămâne de văzut la care din cei şase nepoţi a nimerit "moştenirea"

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Alerg dupa soare :)

Astazi am esuat din nou in incercarea de a-mi schimba culoarea pielii! De o luna fug dupa soare si el de mine! De vina ar fi, inainte de toate, serviciul! Mi-a acaparat tot timpul, asa cum facea odinioara. S-au dus trezitul la pranz, seara in fata televizorului si postarile nocturne pe blog :(  Acum trezirea se da la cel tarziu 7, iar acasa ajung, cel mai devreme, la 7 seara...dar zob. O alta piedica e vremea, normal. Care a complotat cu serviciul meu cel acaparator, astfel incat, atunci cand sunt libera, ploua de rupe, iar cand lucrez e super cald si soare si toata lumea merge la plaja. Weekend-ul trecut a fost un timp perfect pentru bronzat. Stiu asta pentru ca eu am lucrat! Nu-i bai, am fost si eu pe teren cu treaba, dar sa fac material cu canicula! M-a luat si pe mine soarele....pe brate si putin decolteu...cel mai bine se vede daca imi iau un maieut pe mine :D Weekendul asta am fost libera. Abia asteptam, dupa 2 saptamani de rupere. Mi-am facut tot felul de planuri, re...

Ce-am trăit în ultimii 20 şi ceva de ani

Mă gândeam într-o seară că am prins ceva evenimente importante în viaţa asta. Normal, la momentul respectiv nu le-am conştientizat, dar m-a apucat un sentiment de.....câtă vreme a trecut. Mi-aduc aminte vag de cutremurul din 1986. Se pare că a fost ultimul din categoria cutremurelor puternice, cu o magnitudine de 7,1 pe scara Richter. Eram acasă, cu bunicii mei şi cu frate'meu care avea vreo 2 luni, ai mei erau duşi la o nuntă, după cum am aflat ulterior. Ei, îmi amintesc doar ca mamaie m-a trezit din somn, m-a îmbrăcat şi am coborât cu toţii în faţa blocului. Toţi vecinii se adunaseră, era curtea plină. Şi stăteam şi ne uitam în sus.....atât îmi amintesc, nu ştiu să se fi simţit vreo zgâlţâitură. Peste 3 ani a venit Revoluţia. Ţin minte că taman în ziua în care cântam eu mai cu patos, în clasa I, "trei culori cunosc pe lume" şi ţintuiam cu privirea portretul tovarăşului, s-a pornit nebunia. Am ieşit de la ore, m-am dus acasă şi l-a găsit pe tataie uitându-se la telev...

"Criticilor" mei

Sunt persoane care îmi citesc blogul şi atât. Sunt persoane care îmi citesc blogul şi simt nevoia să-mi trimită feedback-uri, pe site, pe mess sau verbal. Sunt persoane care se amuză de ceea ce scriu, care se regăsesc în ceea ce postez sau care, din contră, sunt indignate. Printre atâtea persoane, există două care merg pe principiul "un şut în fund e un pas înainte" sau "ce nu te omoară te face mai puternic" etc. Aşa stând lucrurile, persoanele în cauză, cu cele mai bune intenţii, îmi aplică psihologia inversă! Le voi numi X şi Y! X: denisa, am incercat sa citesc noul tau post ai iarasi m-am plictisit X: vroiam doar sa stii eu: multumesc, nush ce m-as face fara tine X: am dat de scroll pana am vazut niste poze cu un copil mic. X: am inchis repede pagina X: nu am mai rezistat X: nu stiu cine ar putea citi pana la capat vreun articol de acolo X: cand citesc un post de-al tau, am sentimentul ca e prima zi dupa revelion X: ma incearca un sentiment de nimicnicie, de sple...