Treceți la conținutul principal

Poveşti de viaţă I

M-am tot gândit ce subiecte să abordez, care să fie cât mai relaxante, mai plăcute şi să ne aducă aminte de momente frumoase din viaţă sau să ne facă să visăm la unele, să lăsăm în urmă, fie şi pentru câteva minute, criza, alegerile, scandalurile ş.a.m.d.

Şi după o frază aşa de lungă, am zis că ar fi drăguţ să vă spun poveşti de viaţă aflate prin călătoriile mele.

Mi-am adus aminte de doi tineri pe care i-am cunoscut la Galaţi. Se iubeau foarte mult şi îşi doreau să se căsătorească. Noi nu înţelegeam cum, în ce fel, în ce chip, în ce mod, de ce???? Noi fiind o echipă care presta pentru un reality mioritic.

Ee era grasă, impunătoare, cu limba cam ascuţită şi autoritară. El era slab, firav, moale. Ea comanda, el executa. Nouă ni s-a părut aşa, un tiran, dar noi o priveam din afară. El îi vedea sufletul.

El rămăsese fără mamă în urmă cu ceva ani. Nu îmi mai amintesc care era faza cu tatăl. Ideea e că familia ei îl "adoptase". Ea avea tot felul de probleme de sănătate, stătuse ceva timp în spital iar el i-a fost alături zi şi noapte.

Cum spuneam, chiar se iubeau. Am văzut clar în ziua când ea a probat rochia de mireasă. Operatorii erau dezgustaţi complet, era dizgraţioasă, îşi alesese o rochie cu corset care...să zicem că nu o avantaja deloc. Când a ieşit de după paravan, îmbrăcată în rochia albă, el a îngenunchiat instant, i-a luat mâna, i-a sărutat-o şi i-a spus că o iubeşte şi că este cea mai frumoasă femeia pe care a văzut-o în viaţa lui, că ochii ei sunt ca două stele.....omul nu mai avea nicio treabă cu noi, era vrăjit. Iar ea se înroşise toată de emoţie.

Cred că mi-au dat lacrimile atunci.

Comentarii

  1. Emisiunea parca se numea "Nunta in 48 de ore", nu? Deni, chiar, posteaza mai multe intamplari de la emisiunile unde ai lucrat. Sunt sigura ca avem ce invata si unele poate ne vor face sa zambim macar putin.

    RăspundețiȘtergere
  2. cum le ştii tu pe toate! şi eu mă gândeam la asta, dar e foarte greu să-mi amintesc:)....Oricum, o să scriu ce pot!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.