Treceți la conținutul principal

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri.
Castelul Reginei Maria










Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm pe cel de 1 leva, care arăta surprinzător mai bine decât cel de 10! Noroc că ne-am prins până să ne facem de râs că numerele nu erau preţuri, ci numerotau tablourile, care erau doar de expoziţie:)))) Peisajul de la castel....altă poveste! În faţă marea infinită, colorată altfel decât a noastră, în spate grădina botanică. Intrarea? Castel plus grădina 10 leva de persoană, adică 25 de lei, am calculat noi. Cam mult, pentru calculele noastre. Dar cine a stat 3 ore pe acolo????


Ce ne-a plăcut? Marea văzută de sus, florile, iarba, ţestoasa la care ne-a uitat 30 de minute cum se chinuia să se urce pe o piatră (vezi video pe fb), casele vechi, curăţenia, aranjamentele, capela Stella Maris. Ce nu ne-a plăcut? Că nu ne-am luat şi noi un vin făcut din tandafiri - 25 de leva sau 60 de lei, că am fost goniţi dintr-o casuţă aranjată minunat pe interior, trecută în circuitul turistic al grădinii, dar transformată în restaurant - motivaţie: "here is restaurant, not museum", că toate izvoarele aveau alături plăcuţe explicative cu cât de minunate şi tămăduitoare erau pe vremuri după care urmau plăcuţe contemporane care te avertizau că apa nu e potabilă!




















Capela Stella Maris



















Pe marginea falezei am putut admira căsuţe splendide făcute cu piatră şi lemn. Balcicul în sine arată foarte bine din cauză că are casele situate pe relief stâncos, terasat, iar marea, cum spuneam, se vede pur şi simplu altfel. Nu vă faceţi iluzii în legătură cu plaja, nu are! Mă rog, e o fâşie mititică cu 10 umbreluţe de paie şi cam atât. În rest, piscinele hotelurilor şi pietrele de lângă dig.

Gata cu Balcicul, hai la ferma de scoici!

















Comentarii

  1. Am fost si eu la Blcic acum vreo 2 ani si mi-a placut foarte mult. Intr-adevar, marea lor are alta culoare decat a noastra. E mai albastra :).

    RăspundețiȘtergere
  2. da, iar daca e cuminte, are chiar nuante exotice!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.