Abonare la postări!

sâmbătă, 26 septembrie 2009

"Căsuţa vulpii"

Când vreau să zâmbesc, închid ochii, inspir adânc
şi mă gândesc la "căsuţa vulpii". Era o căsuţa din cărămizi, cu două cămeruţe, acoperiş de şindrilă, care era zugrăvită, pe exterior, jumate cu var albastru, jumate cu var portocaliu. Eu îi spuneam căsuţa vulpii, vulpe de care voi povesti mai jos!

Până una alta, în căsuţa asta mi-am petrecut o parte din fiecare vacanţă de vară, când eram copil. Într-o cameră dormeam, în alta gustam cea mai bună mâncare, făcută de mamaie.

Nu pot să uit dimineaţile în care mă trezeam cu ciripit de păsărele, cu soarele ieşit de mult în spatele draperiilor care mă fereau de lumină şi cu un delicios miros de ouă ochiuri. Mă duceam la geam şi trăgeam în piept mirosul dulce al trandafirilor....aveam o groază de tufe chiar în faţă. Apoi mergem în bucătărie, îi spuneam "săru'mâna" bunicii care aranja masa şi care mă trimitea să mă spăl pe ochi.

Îl chemam şi pe tataie la masă şi mancam cele mai bune ouă ochiuri, cel mai bun ceai sau cacao cu lapte, pâine prăjită cu unt, cea mai bună dulceaţă...

Nu pot să uit mirosul de aer curat, proaspăt, care se simţea în căsuţă. Pe jos aveam nişte scânduri fixate peste pământul bătătorit, dar era minunat. Iar când ploua, mamaie şi tataie foloseau ba o găleată, ba o oală, ba o cănuţă pentru a strânge picăturile care pătrundeau în casă. Asta e, ploua prin acoperişul de şindrilă. Dar era minunat. Iar după ploaie mergeam pe câmp şi culegeam bureţi, pe care mamaie mi-i frigea pe sobă.

Nu pot să uit că în pod viespile îşi făcuseră cuib, iar tataie urca din când în când să le afume şi să le gonească.

Iar eu mă jucam de dimineaţa până seara pe lângă căsuţa jumate portocalie, jumate albastră. Ascultam greierii şi lăcustele, păsările, iar de multe ori adormeam pe sub copaci, pe iarbă.

În fiecare seară stăteam afară, cu toţii, şi cântam romanţe. Tataie îmi spunea poezii. Iar înainte de culcare, în fiecare noapte, îl puneam să-mi spună şi o poveste. Orice poveste. Era un narator extraordinar. Şi eu îl aşteptam cuminte pe moş Ene, cu urechile la poveştile lui tataie şi ochii pironiţi la luna mare şi galbenă care se vedea printre perdele.

Cât despre vulpiţă, m-a vizitat până în clasa a doua, cred, dar la bloc. Îmi aduc aminte că eram pitică şi ai mei făceau cu rândul cu bunicii, care echipă să aibă grijă de mine. Vulpiţa venea numai când eram la mamaie şi de la tataie (vara stăteau mai mult la căsuţa vulpii, în rest la bloc, în oraş). Şi cum eram pitică, aveam somn de după-amiază. Şi când mă trezeam, venea tataie şi îmi spunea: "ia să vedem ce ţi-a adus vulpiţa!!!". Deschidea geamul şi găsea pe pervaz ciocolată, gumă de mestecat, bomboane.....toate pentru mine! Era o scumpă vulpiţa asta!

Revenind la căsuţa vulpii, nu mai e. A fost folosită pentru ridicarea unei case ....ca toate casele :( Nici ciuperci nu prea mai sunt pe acolo. Păsările au rămas....şi trandafirii...şi, din când în când, o lună mare şi galbenă.

2 comentarii:

  1. Si eu regret copilaria, a fost perioada cea mai frumoasa din viata mea! Mama mi-a povestit ca atunci cand eram bebe ma pacalea ca mancarea e de fapt un avion, iar gura mea e pista de aterizare si asa ma pacalea sa mananc. Cand mai treci prin Ramnic? Cred ca noi doar prin mall ne masi intalneam:))

    RăspundețiȘtergere
  2. :) eu făceam mofturi la greu când venea vorba de ciorbă, de obicei adormeam lângă castron. Şi tot eram obligată să mănânc tot!

    Am mai trecut, dar aşa, de pe o zi pe alta, stau slab la capitolul "timp liber".

    RăspundețiȘtergere