Treceți la conținutul principal

"Căsuţa vulpii"

Când vreau să zâmbesc, închid ochii, inspir adânc
şi mă gândesc la "căsuţa vulpii". Era o căsuţa din cărămizi, cu două cămeruţe, acoperiş de şindrilă, care era zugrăvită, pe exterior, jumate cu var albastru, jumate cu var portocaliu. Eu îi spuneam căsuţa vulpii, vulpe de care voi povesti mai jos!

Până una alta, în căsuţa asta mi-am petrecut o parte din fiecare vacanţă de vară, când eram copil. Într-o cameră dormeam, în alta gustam cea mai bună mâncare, făcută de mamaie.

Nu pot să uit dimineaţile în care mă trezeam cu ciripit de păsărele, cu soarele ieşit de mult în spatele draperiilor care mă fereau de lumină şi cu un delicios miros de ouă ochiuri. Mă duceam la geam şi trăgeam în piept mirosul dulce al trandafirilor....aveam o groază de tufe chiar în faţă. Apoi mergem în bucătărie, îi spuneam "săru'mâna" bunicii care aranja masa şi care mă trimitea să mă spăl pe ochi.

Îl chemam şi pe tataie la masă şi mancam cele mai bune ouă ochiuri, cel mai bun ceai sau cacao cu lapte, pâine prăjită cu unt, cea mai bună dulceaţă...

Nu pot să uit mirosul de aer curat, proaspăt, care se simţea în căsuţă. Pe jos aveam nişte scânduri fixate peste pământul bătătorit, dar era minunat. Iar când ploua, mamaie şi tataie foloseau ba o găleată, ba o oală, ba o cănuţă pentru a strânge picăturile care pătrundeau în casă. Asta e, ploua prin acoperişul de şindrilă. Dar era minunat. Iar după ploaie mergeam pe câmp şi culegeam bureţi, pe care mamaie mi-i frigea pe sobă.

Nu pot să uit că în pod viespile îşi făcuseră cuib, iar tataie urca din când în când să le afume şi să le gonească.

Iar eu mă jucam de dimineaţa până seara pe lângă căsuţa jumate portocalie, jumate albastră. Ascultam greierii şi lăcustele, păsările, iar de multe ori adormeam pe sub copaci, pe iarbă.

În fiecare seară stăteam afară, cu toţii, şi cântam romanţe. Tataie îmi spunea poezii. Iar înainte de culcare, în fiecare noapte, îl puneam să-mi spună şi o poveste. Orice poveste. Era un narator extraordinar. Şi eu îl aşteptam cuminte pe moş Ene, cu urechile la poveştile lui tataie şi ochii pironiţi la luna mare şi galbenă care se vedea printre perdele.

Cât despre vulpiţă, m-a vizitat până în clasa a doua, cred, dar la bloc. Îmi aduc aminte că eram pitică şi ai mei făceau cu rândul cu bunicii, care echipă să aibă grijă de mine. Vulpiţa venea numai când eram la mamaie şi de la tataie (vara stăteau mai mult la căsuţa vulpii, în rest la bloc, în oraş). Şi cum eram pitică, aveam somn de după-amiază. Şi când mă trezeam, venea tataie şi îmi spunea: "ia să vedem ce ţi-a adus vulpiţa!!!". Deschidea geamul şi găsea pe pervaz ciocolată, gumă de mestecat, bomboane.....toate pentru mine! Era o scumpă vulpiţa asta!

Revenind la căsuţa vulpii, nu mai e. A fost folosită pentru ridicarea unei case ....ca toate casele :( Nici ciuperci nu prea mai sunt pe acolo. Păsările au rămas....şi trandafirii...şi, din când în când, o lună mare şi galbenă.

Comentarii

  1. Si eu regret copilaria, a fost perioada cea mai frumoasa din viata mea! Mama mi-a povestit ca atunci cand eram bebe ma pacalea ca mancarea e de fapt un avion, iar gura mea e pista de aterizare si asa ma pacalea sa mananc. Cand mai treci prin Ramnic? Cred ca noi doar prin mall ne masi intalneam:))

    RăspundețiȘtergere
  2. :) eu făceam mofturi la greu când venea vorba de ciorbă, de obicei adormeam lângă castron. Şi tot eram obligată să mănânc tot!

    Am mai trecut, dar aşa, de pe o zi pe alta, stau slab la capitolul "timp liber".

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai