Exces de autoritate

Pe 6 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti a judecat recursul lui Gigi Becali împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 1, care i-a dat mandat de arestare pentru 29 de zile.

Evenimentul a adunat, laolaltă, toată presa din Bucureşti, toţi "susţinătorii" lui Becali din Pipera şi toţi jandarmii, atât cât s-a putut.

Spaţiul din faţa tribunalului devenise neîncăpător, la fel şi sala de judecată. Şi s-au strâns rudele bodyguarzilor lui Gigi, fanii lui Gigi, curioşii care voiau să-l vadă pe Gigi în carne şi oase....şi presa... şi jandarmii, presăraţi pe alocuri, pentru buna desfăşurare a şedinţei de judecată.

Tot pentru buna desfăşurare a procesului, presa a avut accesul restricţionat, schema fiind ziarul/televiziunea/agenţia şi omul. Cu toate acestea, aerul în sală era insuportabil, mirosurile individuale se amestecaseră, iar acul aruncat, cum se zice, nu avea unde să cadă.

Mulţi au rămas pe dinafară, eu de asemenea. Am încercat, fără succes, să intru, pentru a o mai ajuta pe colega mea exilată într-un colţ, fără succes. Aşa că am ţinut legătura cu ea prin mesaje. La un moment dat, mi-a transmis că are nevoie de apă şi calciu. Credeţi că am intrat după aceea? Nici vorbă, m-am milogit de jandarmi să i le dea.....a acceptat unul dintre ei, doar pentru că ma cunoştea, ceilalţi ma priveau ca pe infractor.

Şi am mai patrulat pe holurile tribunalului pentru încă 2 ore... În cele din urmă, colega mea a cedat şi m-a rugat să-i iau locul. A ieşit din sală, am anunţat jandarmii că s-a eliberat un loc, pe care îl voi ocupa eu şi am intrat în saună. În fine, în sala de judecată, tot aia era.....dar o saună împuţită rău!

Ocup un loc în picioare, dau telefonul pe silent, pregătesc agenda şi încep să scriu. Mă sună şefă'mea. Simt vibraţiile, văd că e ea, şi, din reflex, răspund....în şoaptă, bineînţeles. "Da". Ea îmi spune nu ştiu ce şi mă trezesc, deodata, apucată strâns de umărul dreapt...înşfăcată, mai bine zis. Mă uit şi văd un jandarm blond, fioros, care se zburleşte la mine: "Ieşi afară...ieşi acum" şi mă împinge. Eu dau să scap din strânsoarea lui, mă zbat, nimic. Apuc să-i spun şefei că am o problemă, când ăsta mă îmbrânceşte din nou. "Stai măh, lasă-mă", îi spun, puţin speriată de reacţia lui violentă. Ăsta...nimic. Continuă să mă ţină strâns şi să mă împingă. "Închide telefonuuul, ieşi afarăăăăă" repetă obsesiv, în timp ce eu mă chinui să mă uit pe unde merg, gata să mă împiedic printre picioarele colegilor de breaslă, aşezaţi pe o bancă, în drumul spre ieşire. Mă doare umărul, dar nu-l pot convinge pe nebun să-mi dea drumul. Îi spun că n-am făcut nimic, că sunt de la presă. "Ieşi afarăăăăă", e răspunsul lui.

Ajung, în sfârşit, la uşă. Idiotul continuă să mă împingă, să se asigure că mă trece pragul, probabil. Un coleg îl întreabă ce s-a întâmplat, blondul îi spune că am filmat cu telefonul mobil. Să înnebunesc!...Da, am filmat la greu cu un Nokia 1110! (pentru neştiutori, cea mai avansată funcţie a telefonului este...radio, cred)

Ajunsă în afara sălii, mă apucă plânsul....de nervi. Colega pe care o înlocuisem vine repede la mine, îi povestesc ce s-a întâmplat şi mă retrag să-mi ling rănile, departe de ochii curioşilor. După 5 minute, fata mă sună şi-mi spune că a discutat cu şeful jandarmilor, care vrea să vorbească cu mine.

Mă întorc şi dau ochii cu şeful, care-l avea alături pe idiot, identificat după descrierea făcută colegei mele. Eu, însă, aproape că nu l-am mai recunoscut. Blondul transfigurat de furie şi potenţat de atâta autoritate era calm, spăşit şi mă privea de parcă nu m-ar fi văzut niciodată.

Îi povestesc şefului ce s-a întâmplat, accetuând partea cu îmbrâncitul, pentru care puteam să-i fac reclamaţie. Blondul neagă, accetuând partea cu insistenţa mea de a intra în sală şi cu faptul că am vorbit la telefonul.

Eu: "Nu am vorbit, doar am răspuns."
Şeful: "Ştiaţi că nu aveţi voie să vorbiţi la telefon?"
Eu: "Normal că da, dar nu am vorbit, am răspuns, în şoaptă. Putea să-mi atragă atenţia, nu trebuia să ma împingă în halul ăla, că ieşeam oricum"
Jandarmul blond: "Dar nu am împins-o, i-am spus să iasă afară".

Şi tot aşa am ţinut-o, până când jandarmul blond a început să se agite din nou. Văzând că mieluşelul inocent este pe cale să-şi dea iar în petec, şeful l-a dat deoparte şi i-a spus să "dispară". Apoi m-a luat pe cale diplomatică, că îşi cere scuze, că şi eu am greşit bla bla bla.

Am vrut să-i fac reclamaţie, dar am renunţat. Nici acum nu ştiu de ce. Excesul ăla de autoritate poate depăşi noi limite, într-o zi.


Am mai avut şi alte incidente, care dovedesc că jandarmii nu gândesc prea mult înainte să acţioneze.

Unul dintre incidente...cu un jandarm de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Judecătorii de la această instanţă s-au gândit să facă o conferinţă de presă, în care să-şi spună offf-urile. Am ajuns mai devreme, m-am instalat cu laptop, reportofon....cele trebuincioase, aşadar. În timp au mai apărut reportofoane, camerele de filmat...eu cu laptopul. Şi vine un jandarm, cu care mă cunoşteam, de altfel (de la un incident de acum 2 ani!).


"Închide laptopul!", îmi spune.
"Poftim? Păi de ce?"
"Păi n-ai voie!"
"Nu zău!" Am crezut că glumeşte. Mi-am dat seama că vorbeşte serios când s-a apropiat de laptopul meu.
"Pe bune, închide-l, nu ai voie"
"Ai înnebunit????? E conferinţă de presă!!!! Normal că am voie"
"Nu, nu ai voie cu laptopul"
"Omule, e conferinţă, putem să înregistrăm şi să filmăm....iar eu scriu direct pe laptop"
"Pai e voie cu camerele de filmat, dar nu cu laptopul"

(cum???????????? what???????? ce???????????)

Aproape în pragul unei crize, l-am chemat pe purtătorul de cuvânt care, abţinându-se să nu râdă, i-a explicat că totul este în regulă şi că am voie să folosesc laptopul la conferinţa de presă.

PS: Auzi, şefu'?....cum rămâne cu protecţia muncii? Nu de alta, dar nenea de la etajul 4 mi-a spus că, în meseria mea, nu există riscuri, deoarece doar mă plimb pe stradă şi fac interviuri. Nici nu sunt asigurată pentru astfel de incidente. Hmmm