Treceți la conținutul principal

Noaptea muzeelor


(postare iniţială 18 mai 2009)


Noaptea muzeelor mi-a adus aminte că există....muzee! Aşa că, pătrunsă de apetit pentru artă, cultură etc ieşit din comun, am plecat la "colindat" direct de la serviciu (mda, am lucrat sâmbătă). Companie mi-au ţinut hombrele şi vărul.

Am bifat pe listă vreo 5 muzee. Prima dată, Muzeul de Geologie. Eu mânată de apetitul mai sus amintit, companionii mei de promisiunea organizatorilor că te lasă să deguşti preparate culinare made in Dobrogea Am stat 5 minute la coadă, am intrat şi....eu încercam să citesc istoriile pietrelor, minereurilor şi a ce mai era pe acolo expus, hombrele se auzea în spate: "pietre, am venit să vedem pietre. uite, alea zici că sunt borduri"

După 10 minute am abandonat şi am trecut la raionul de degustat. Pentru 1 leu paharul, am încercat un vin roşu, foarte bun şi....tare. Care s-a combinat atât de bine cu berea băută înainte, încât nu mi s-a părut ciudat să mă plimb cu paharul prin faţa Guvernului!

A urmat Muzeul Naţional de Artă al României. Coada începea de la poartă. Hombrele: "cred că aţi înnebunit! cum să stăm la coada asta. eu nu pot să stau o oră aşa, în picioare". S-a tot smiorcăit cele 20 de minute (că atât ne-a luat) până am intrat. Mie, una, mi-a plăcut mult, mai ales expoziţia cu tablouri. Hombrele şi vărul comentau, însă, de mama focului.

"Ce femeie urâtăăă....moartea pasiunii"
"Uite ce grasă era aia, uite ce sprâncene împreunate, uite ce freză avea ăla" bla bla.

Toate bune şi frumoase până când i-a venit cuiva ideea să facă poze. Imediat, una dintre supraveghetoare a sărit ca arsă: "cine a făcut poză să o şteargă imediat! . hai că am văzut bliţul declanşându-se, cineva a făcut poză". Normal că nimeni nu a recunoscut, vizitatorii având grijă să ocolească nebuna.
Altă galerie, altă nebună. Cuiva i-a sunat telefonul; şi a mai avut tupeul şi să răspundă!!! Supraveghetoarea (alta) nu a pierdut ocazia: "nu vorbiţi la telefon, închideţi-l imediat!"
Altă galerie, altă nebună. Mi s-a făcut sete şi am scos sticluţa cu apă. Supraveghetoarea m-a reperat imediat. "Vă rog să băgaţi sticla în geantă, aici nu aveţi voie să beţi apă". M-am conformat Vărul, inspirat, a comentat: "deci n-ai şanse să scoţi şniţelul sau murăturile din geantă". Aia a zâmbit. De unde să ştie, draga de ea, că eu chiar aveam şniţel şi murături în geantă, luate la pachet de la restaurantul unde mâncasem până să purcedem la drum
Normal că, după atâtea nebune, nu am mai avut tupeul să ma ţin cu hombrele de mână, că poate era interzis!!!

În fine...pe la ora 12 noaptea îmi satisfăcusem o mică parte din apetitul ăla de mai sus şi am părăsit MNAR-ul, cu promisiunea că voi reveni curând, când nu va fi ziua lui.

Pe listă mai aveam 3 muzee, dar am abandonat ideea, ca şi soluţia de a circula cu autobuzul marca "Noaptea muzeelor". Şi, de unde plecasem pe jos din Piaţa Victoriei, tot pe jos am ţinut-o până la Parcul Carol I, unde am vizitat Muzeul tehnic "D. Leonida". De data asta. băieţii s-au purtat civilizat, că doar erau în mediul lor: motoraşe, turbine, şuruburi, piuliţe.....vorba vine, fier să fie!!!


Aici a fost bine, am putut face poze, n-au existat probleme. Bine, nu am putut să nu remarc plăcuţa pe care scria: "atenţie, nu atingeţi prizele, pericol de electrocutare"...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.