Treceți la conținutul principal

Dream catcher / paznicul de noapte


(postare iniţială: 30 Oct 2007)

Iniţial, dream catcher-ul amerindienilor era ţesut din nuiele de răchită, folosind fibre de la diferite plante, cel mai adesea tulpini de urzică. După ce era topită la fel ca inul, rămăşiţele putrezite ale tulpinilor erau separate de fibrele care dădeau putere tulpinilor. Aceasta se făcea probabil prin lovirea de o piatră sau de un buştean.

Aceste obiecte din nuiele, tendoane şi pene au fost ţesute încă din timpuri străvechi de triburile de nativi americani. Ele erau ţesute de bunici şi bunice pentru noi-născuţi şi atârnate deasupra leagănelor pentru a le aduce vise frumoase şi calme copiilor.




Aerul nopţii este plin de vise. Cele bune sunt clare şi îşi cunosc drumul către cel care le visează, coborând prin pene. Cea mai uşoară mişcare a penelor indica trecerea unui vis frumos. În schimb, visele urâte sunt confuze şi îl zăpăcesc pe destinatar. Ele nu-şi pot face drum prin plasă şi sunt prinse în ea până când rasare soarele şi le evaporă, odată cu roua dimineţii.


Mda....ar fi minunat să nu-ţi mai fie teamă niciodată, să nu mai ai îndoieli, griji, temeri, coşmaruri, să nu mai plângi, să nu mai oftezi, să nu-ţi mai încreţeşti fruntea.....
Oare bunicii sunt un fel de dream catcher atunci când suntem mici şi ne temem de zmei, de bau-bau, de fantome şi ei ne citesc poveşti, şi stau cu noi până adormim? Asta căutăm de cele mai multe ori? un dream catcher? care în zilele noastre nu mai e un obiect ci....a prins suflet, a devenit acel suflet pereche în căutarea căruia tot rătăcim? Oare nu atunci ne simţim în siguranţă, nu atunci dormim "pufos" şi ne trezim cu zambetul pe buze?, când deschidem ochii şi vedem alături dream catcher-ul?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai