Treceți la conținutul principal

Ghinion în pat !

Însemnarea trebuia să se numească, mai degrabă, "Nu a mai apucat să facă sex cu iubitul din cauză că mama acestuia a murit"....dar, cum lucrez într-un loc respectabil...:)

În seara asta mi-a povestit cineva o întâmplare foarte funny, pe care nu aveam cum s-o ţin numai pentru mine. Este vorba despre o EA, cuplată cu un EL, amândoi "deosebiţi". EL este o matahală de om, muncitor, dintr-o bucată, cu care e bine să nu-ţi pui mintea. EA ar fi în stare să-şi petreacă toată viaţa urmărind telenovele, cu ţigara într-o mână şi pila de unghii în cealaltă. "Eşti un nenorocit"/ "Eşti o proastă", "Te omor"/"Ba eu pe tine", "Bădăranule"/"Proasto"sunt câteva dintre alinturile pe care şi le adresează zilnic. Dar sunt de vreo 3 ani împreună.

Într-o zi, EA a primit un sms....de la fostul iubit. Acesta o anunţă că vrea să o vadă, că nu a uitat-o şi că sentimentele lui sunt la fel de puternice. EA îşi dă seama că nu l-a uitat şi că relaţia cu EL nu are niciun sens. Decide să se întâlnească cu fostul.....căruia o să-i spunem EX. Numai că EX locuia în alt oraş, de unde era şi EA. Cum să procedeze cu EL?

EA: "Mă duc la nişte prietene, organizăm o petrecere în pijamale, o să rămân peste noapte!". EL nu se opune.

Zis şi făcut. EA pleacă în oraşul respectiv, EX o aşteaptă şi pleacă împreună la EX acasă, într-un sat (de unde erau şi părinţii ei). Urmează momente de pasiune sălbatică, cu sărutări şi smuls haine, după care rămân într-o dulce şi romantică contemplare reciprocă (aşa mi-a spus cineva, aşa vă spun!!!!).

Eh...în timpul contemplării, care se petrecea pe la 12-1 noaptea, tatăl lui EX bate la geam: "Scoală, băh, că a murit mă'ta"

EX sare din pat, se îmbracă şi se duce după tac'su, nu înainte să o încuie pe EA în cameră, să n-o vadă careva.

Şi aleargă EX după lumânări, după sicriu, după tot ce trebuie pentru înmormântare. Precizez că se aşteptau să moară, deoarece femeia era foarte bolnavă.

În acest timp, bocitoarele au început să vină, după cum e la ţară....se adună tot satul. Şi babele boceau, EA tremura în cameră: "Aoleu, ce mă fac, dacă vine şi mama la bocit? Aoleu, dacă mă prinde cineva pe aici?". Şi se tot învârtea săraca prin camera ai cărei pereţi erau decoraţi cu pozele moartei...mama lui EX când era copil, mama lui EX adolescentă, mama lui EX la nuntă şi tot aşa. Şi s-a tot învârtit EA şi a tremurat şi s-a uitat la poze....vreo 3-4 ore.

În sfârşit, apare EX, pe la 5 dimineaţa. "Trebuie să plec de aici, nu mai pot să stau închisă, vreau să plec", se agită EA. "Păi hai în maşină, te duc în sat". "Nu, că acum pleacă tata la serviciu şi poate mă vede, nu merg în sat". Dar a mers în maşină. Unde a mai rămas o oră, căci EX s-a dus iar după lumânări şi alte treburi. Şi oamenii din sat continuau să vină la priveghi, iar EA se făcuse mică pe un scaun, de frică să nu o vadă mă'sa ori vreo vecină.

Într-un final, EX a reuşit să o ducă în oraş şi a lăsat-o acolo. EA a rămas singură, în frig, în aşteptarea unui autobuz. A ajuns acasă ruptă de somn şi oboseală. Tandreţurile cu EL au reînceput: "Mori, nenorocitule, mori odată, să scap de tine"/ "Fă, taci, că te bat".

După două zile, EA a primit un sms de la EX: "Nu te-ai schimbat, ai rămas aceeaşi. Adio"

Comentarii

  1. deniso, mi-ai dat emotii :D
    eu de obicei scriu despre mine pe blog iar cand am citit titlul ma intrebam cat de ghinionista poti sa fii daca ai ghinion si in pat :D m-am linistit!

    cat despre povestea ta, mi se are foarte tare, dar nu pot sa ma abtin: din cate imi povestesti EL si EA se merita, iar EX este foarte jmecher! Aoleu, am uitat sa ii spun "condoleante" lui EX.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie nu mi se pare amuzant

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Te-am jignit. Și îmi asum"

  Exercițiu de imaginație: te afli pe stradă, în mers, și vorbești la telefon. Povestești diverse, îți dai cu părerea. Deodată, un necunoscut sau o necunoscută se oprește în dreptul tău și strigă la tine: ,,cretino!"/ ,,marș!"/ ,,ai mintea scurtă!". Cum te-ai simți? Eu m-aș speria în primă fază. M-aș simți amenințată.  Personal, trec printr-o formă de bullying online cum nu am experimentat niciodată. Aproape zilnic sunt abordată de persoane necunoscute care mă critică și mă înjură. Și în afară de a da report și block nu știu ce să fac. Dar, din păcate, boții de la Facebook nu au o problemă cu înjurăturile și atacurile la persoană și nu elimină astfel de comentarii. Cum a început totul? De la un comentariu postat la un reel al Mirelei Retegan, dintr-un podcast cu Mihai Morar și Nicușor Dan. Mirela este fondatoarea Găștii Zurli, Mihai Morar este om de TV și Nicușor Dan este președintele României. Bun! Cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a fost...

Hai la shopping în New York !!!!

Am primit un mail foarte mişto, foarte tare, foarte foarte, pe care nu-l pot ţine numai pentru mine, clar! Comentarii? la urmă, câte doriţi!!! La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului: - Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ! - Sunt 6 etaje şi caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior. - Poţi alege orice bărbat de la un etaj sau poţi urca la etajul următor. - Nu te poţi întoarce la etajul inferior! O femeie decide să viziteze magazinul pentru a găsi un bărbat care să îi ţină companie. La etajul unu, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!" Femeia decide să meargă la etajul următor. La etajul al doilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!" Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. La etajul al treilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti ...

Alice în Ţara Minunilor+3D+IMAX

Am reuşit să mai ajung, în sfârşit, la cinema. M-am dus să văd "Alice in Wonderland" în format 3D, la IMAX în AFI Cotroceni. Mi-era dor de o poveste şi, în plus, eram foarte curioasă să văd un film pe magnificul ecran cât juma' de stadion, aşa cum s-a scris în presă. În realitate, nu e atât de mare, dar e impresionant. Filmul merită văzut, clar, la IMAX în format 3D. E un fel de realitate virtuală, acţiunea e proiectată în aşa fel încât ai impresia că eşti printre personaje, că te apropii sau, din contră, te îndepărtezi de ele! Au fost multe momente în care, pe scaun fiind, mă dădeam când spre stânga, când spre dreapta, ca să nu mă lovească ceva, deşi totul era la nivel de iluzie optică! La final apare un fluture zburând, toţi eram cu mâna pe sus să-l atingem, atât de reale par unele faze! Singurul neajuns este subtitrarea, te ameţeşte, dar eşti atenţionat dinainte că este în format 2D. Fiind vorba despre o poveste, nu a fost nevoie de o engleză în termeni special...