Abonare la postări!

marți, 27 decembrie 2011

Sarbatori fericite...

si tot ce va doriti! Pe bune, in perioada asta a anului sunt plina de emotii pozitive, ganduri bune si imi place sa-i vad pe toti senini si zambitori!

Poate pare ciudat, dar a fost primul Craciun facut fara ai mei. La mine e pe ales, lucrez de Revelion sau de Craciun, iar anul asta am ales sa lucrez in jurul lui 25, inclusiv 25 :( Trist, pentru ca nu am avut timp sa fac nimic bun, cu programul meu de minimum 10 ore pe zi. Noroc cu mama, mi-a trimis cateva preparate traditionale, inclusiv sarmalute, pe care le-am pus eu la fiert ca sa miroasa bine si la mine in casa! Deci cam asta a fost la capitolul gatit.

Mi-a lipsit si traditia noastra din dimineata lui 25, cand ne adunam in jurul bradului, sa ne desfacem cadourile. Acum am avut un Craciun grabit, care, cumva, mi-a scapat printre degete. Dar tot am apucat sa imi impodobesc bradutul. Nu e cel mai frumos? :)

miercuri, 14 decembrie 2011

Oracol

Va mai aduceti aminte de oracolul din scoala generala? Cel mai ingrijit caiet din ghizdan, cu foile colorate, subliniate in fel si chip, cu floricele desenate, poze lipite si cate si mai cate...:)  Si il dadeam numai colegelor pe care le simpatizam. Si uite asa eram la curent cu mici placeri nevinovate: muzica si culorile preferate, numele baiatului pe care il placeau in ascuns, cantareata/cantaretul, actorul/actrita, filmul preferat si cate si mai cate :)

Azi am fost prin magazine, sa-i caut un cadou verisoarei mele de 9 ani. Singurul motiv pentru care m-a iertat ca am lipsit de ziua ei a fost ca ii voi aduce un cadou frumos. Initial, m-am orientat catre un pulover cu Tinker Bell, dar m-am gandit sa cer ajutor si de la sora ei. Bine am facut, micuta noastra a renuntat la desene si acum vrea numei bluzite care se poarta peste colanti! Am abandonat puloverul si am ales altceva pentru micuta domnisoara!
Pe urma i-am cautat si un jurnal cu lacatel si cheita, pentru ca vrea sa aiba propriul "jurnal" secret;) Ratacind printre rafturi, am dat de noul oracol - un fel de carticica cu pagini cartonate si colorate, cu intrebarile gata tiparite si cu un pret pe masura - 40 de lei. S-a dus caietul dictando, pe care il personalizam noi si in care intrebarile erau atat de haioase si de nevinovate... Acum, micutii sunt invitati sa completeze numarul de mobil, adresa de e-mail, ID-ul de Twitter, ID-ul de Facebook.... :P

joi, 8 decembrie 2011

Magic

Am o zi libera, dar cu vreme urata. Asa ca o petrec intre calculator si un laptop si imi fac agenda pentru munca. Si cu Magic FM zornaind din bucatarie:) Si imi place. E fain tare sa asculti Magic FM in decembrie, de cand a decis sa devina radio-ul lui Moc Craciun. Printre atatea procese da cautat, un cantecel de iarna isi face loc imediat, relaxeaza mintea si bucura sufletul:)  Parca asta era regretul meu pe la inceputul anului: ca s-a dus decembrie, eu o sa pornesc radioul si nu o sa mai aud colinde.

Stiti ce ar mai merge? O cana cu vin fiert cu aroma de scortisoara si portocale si o crema de vanilie aburind pe aragaz. Sunt aromele mele preferate de iarna:)


marți, 29 noiembrie 2011

Placeri vinovate

Nu stiu daca sunt inspirata de foame. As manca ceva bun dar, ca de obicei, nu am nimic in frigider. Si trebuia sa gatesc, dar acum e tarziu. Ce sa mananc?? Cred ca voi face clatite, macar atat, macar pentru dulceata delicioasa pe care o am in frigider. Iamiiii:) Cum spuneam, foamea ma inspira sa aberez putin despre ce am descoperit hoinarind cu orele pe teren cum altfel decat....flamanda!

Pe primul loc ar fi covrigeii Luca. Sunt deliciosi, altfel decat cei standard cu sare si susan. Astia au ciocolata, mere cu scortisoara sau masline dupa pofta inimii! Iar supremul e Luca traditional: o feliuta de sunca presata asortata cu o feliuta de cascaval si impreuna rulate intr-un delicios aluat presarat cu mac.

Apoi imi vin in minte merdenelele, fata de care am dezvoltat o...mica dependenta! Si croissantele cu ciocolata, cornuletele cu gem sau strudele cu fructe.

Iar pentru o zi de weekend, incerc sa-mi fac drum spre Lipscani. Acolo pot savura o lipie presarata cu carne de vita, cartofi, amestec de legume si sos. Si partea buna e ca NU e shaorma!

Veselia nu-i in criza

Intre serviciu si casa imi place sa mai fie ceva. E cam trist ca in fiecare zi, dupa 10 ore de munca, sa te refugiezi fix intre peretii micutei locuinte. Si iesitul in oras, daca il faci prea des, se banalizeaza. Asa e la mine, simt nevoia sa schimb des "aromele". E adevarat, nu-mi iese mereu,  de obicei ma condimentez cu un tur de magazine sau un suc.
Acum doua seri, al meu mi-a facut o surpriza: m-a dus la teatru! Da, eu cam trebuie sa fiu dusa, pentru ca fac mai mereu ce trebuie si cam uit sa fac ce-mi place. Asadar, am fost la teatrul "Constantin Tanase", unde au spectacole de varietati. Mai tineti minte emisiunile la care ne uitam de Revelion? Cu scenete comice, cantece, dansuri etc? Cam asta e teatrul de revista. A fost minunat, m-am simtit ca si cum as fi participat la emisiunile la care ma uitam cand eram mica, emisiuni care mi-au ramas la suflet. Recomand spectacolul "Veselia nu-i in criza", asa cum ne-a fost si noua recomandat, te face sa uiti doua ore de tot. Iar sa-i vad pe Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu, Vasile Muraru si Adriana Trandafir jucand a fost un super bonus!
Vreau sa merg din nou la teatru.  Mi-am lansat singura provocarea, acum ramane de vazut ce arome voi alege. Daca nu mai pomenesc nimic aici, e clar ca am pierdut provocarea :)

joi, 22 septembrie 2011

Daca nu s-ar fi intamplat.....

Fiecare a spus macar o data: "daca nu as fi facut asta/nu as fi mers acolo/nu as fi ales asa, cine stie ce s-ar fi intamplat". Efectul de domino al coincidentelor este, uluitor, spun eu. Chiar ieri am experimentat din nou ce inseamna sa ai "noroc chior", sa fii "victima" hazardului sau, de ce nu, sa simti ca "cineva, acolo sus, te iubeste".

PARTEA I: Hello, maine lucrezi!

Tot asteptam o zi libera, sa-mi vad de planurile mele, sa ies din Bucuresti, sa caut cai verzi pe pereti! Si acea zi a fost ieri, miercuri. Sau cel putin asa credeam :) Asa ca marti seara nu am avut niciun stres sa ies, nu am cautat subiecte pentru a doua zi, nimic! Pe la 22.00 ma suna o colega, avea nevoie de ceva si m-a facut sa deschid mail-ul. Soc si groaza, figuram in sumar ca lucrez miercuri! Am sunat-o pe sefa'mea, ca eu sunt libera, ca nu am ce cauta la munca. "Sorry, cred ca te-ai luat dupa programul vechi, dar stii ca eu l-am refacut si vi l-am trimis pe mail. Stii, nu?". Nuuuu, ca nu mai citisem mail-ul de munca :D. Si na, a trebuit sa ma resetez pentru miercuri, de la "free" la "busy". Si acum, analiza: daca nu ma suna colega, nu ma uitam in mail, nu vedeam ca lucrez, imi vedeam de planuri, plecam din Bucuresti si....nici nu vreau sa ma gandesc cum iesea cand ma sunau sa ma prezint de urgenta sa dau un direct:))

PARTEA II: Aloooo, lasati-mi masina!

Tot ieri, alta lectie de domino. Stabilisem sa merg cu al meu prin magazine, dupa ce ies de la munca. Numai ca s-a intamplat sa termin mai tarziu, au fost si probleme cu transportul in comun, iar magazinele inchideau pe la 21.00. I-am propus sa ne vedem pe drum, ca pierdeam timpul pana ajungeam acasa. Oki. Apoi il sun ca nu, nu mai are rost, case facuse aproape 20.00. Oki. Apoi il sun iar, hai ca nu mai merem acolo, mergem in alta parte, unde se inchide mai tarziu. Chiar nu aveam chef sa merg direct acasa! Si cand ne-am intalnit, mi-a multumit pentru decizia finala. Si iata de ce: dupa discutia finala, ca totusi iesim, a coborat la masina. In acelasi timp cu el, si vecinul de vizavi: "salut vecine, salut vecine!". Al meu se indreapta spre parcarea din spatele blocului, vecinul la fel. Cand ajung acolo, masina noastra blocata de alta masina si langa...politia din sector!

al meu: Ce s-a intamplat?
politistul: Pai ati parcat pe locul altcuiva.
al meu: Pai nu stiam, nu am vazut niciun numar trecut.
vecinul: A ta e masina???
al meu: Pai da. Tu m-ai blocat????
vecinul: Pai da. Dar n-ai lasat si tu un  numar de telefon, ca te sunam si rezolvam. asa, am chemat politia.

Se face schimbul de politeturi, politistii isi dau seama ca nu mai are rost sa-i cheme pe aia sa ne ridice masina (ca de aia venisera!!!!) si...cam asta e tot. Asadar: nu decideam sa mergem pe undeva, al meu nu cobora din casa, nu se intalnea cu vecinu', politistii ne ridicau masina si acum ne-am fi plans in pumni dupa ce ne-am fi golit buzunarele ca sa ne recuperam bunul mobil!

Ce ziceti?

marți, 6 septembrie 2011

Din viaţă :) VI

Tot mai des ne este dat să auzim la ştiri că fast foodurile fac ravagii şi în rândul nostru, că ne-am dat la hamburgeri şi cartofi prăjiţi mai ceva ca americanii şi că am cam luat-o pe calea obezităţii. Dar mai este oare de mirare, când mersul la Mac, de exemplu, e devenit o tradiţie în aproape fiecare familie?  De ce să te "chinui" să te joci inteligent cei mici, sa-i pui să facă mişcare cu adevărat, să te tăvăleşti pe iarbă sau prin nisip alături de ei, când este mult, mult mai lejer să-i arunci între nişte bile de plastic colorate sau să se dea pe topogane, în timp ce îndeşi în ei o tonă de calorii sub formă de "masă fericită" ???

În concediu am stat la o cabană din Parcul Naţional Retezat. În curte erau un leagăn de lemn şi câteva jucării de plastic, în rest natură:) Cabanierul ne-a povestit că a venit o familie cu un copil, pentru a petrece câteva zile în aer curat. Oamenii s-au uitat în stânga, s-au uitat în dreapta şi au întrebat: "dar loc de joacă nu aveţi?". Cabanierul s-a cam blocat, le-a arătat leagănul şi...jucăriile. "Dar un topogan, ceva? Copilul este destul de agitat, trebuie să-l ţinem ocupat". Wow! Deci vii la munte, dar cauţi condiţiile din parcurile de oraş...minunat!

Ieri eram în autobuz. La un moment dat, aud: "aşa, mămică, gura mare! muşcă din ea! ştttt, nu mai vorbi, mănâncă". Nu vedeam nimic, doar auzeam, că era aglomeraţie. Dar mă cam enerva să aud într-una: "mănâncă, nu mai vorbi" şi indicaţii: cum să ţină mâncarea, cum să muşte, cum să se şteargă la gură...ce naiba??? La un moment dat, îmi apar în vizor...mama şi fiica. Mama, o femeie cochetă, nu avea altă treabă decât să-şi îndoape fetiţa, de vreo8-9 ani, cu o....şaorma! Deci asta era problema.Şi mă uitam aşa, aiurea, că săraca fetiţă nu avea timp nici să respire din cauza mamei, care nu ştia să spună decât: "şttt, nu vorbi, mănâncă" şi s-o şteargă la gură. Şi totuşi, şaorma????

duminică, 4 septembrie 2011

Înapoi


Sunt într-o lipsă acută de timp...prostii! Sunt într-o stare de amorţeală, de nu am chef ieri, azi şi mâine de nu mai pot. Timpul trece prea repede iar eu...parcă nu mai am chef să încerc să ţin pasul. Sufăr. De depresie post-concediu :( Altfel nu se explică cum de m-am întors la muncă şi visez la mare, la plajă, la munţi, la o căsuţă cu gărduleţ şi un petec de iarbă verde.

Cum m-am întors, am avut parte de multe duşuri reci. De exemplu, acum câteva zile am participat la un marş al sirienilor, care protestează faţă de regimul din ţara lor. După controverse cu şeful jandarmilor care-i însoţea, şi care m-a apostrofat că eu îi întârzii marşul pe motiv că l-am rugat 2 minute, ca să intru în direct, am avut parte şi de jigniri din partea unui şofer dus cu capul. Idiotul claxona disperat, că nu putea pleca de pe loc din cauza sirienilor, deşi jandarmii i-au făcut semn să aştepte puţin, până trece toată lumea - era vorba de 2-3 minute. Şi atunci, m-a găsit pe mine ţap ispăşitor, că tot transmiteam de acolo: "javră, lepră, aici te-ai găsit să dai direct?" etc etc. Proaspăt întoarsă din locuri în care nu prea am avut de-a face cu oamenii, am fost cam uluită de atacul acestui individ. Dat fiind că eram încă în timpul serviciului - asta te cam împiedică să-ţi dai drumul, trebuie să fii respectuos, demn bla bla, nu am putut decât să-l felicit pentru ce a reuşit să înveţe până la vârsta aia şi i-am întors spatele.

Azi am fost la un liceu - d'ale bacului. Şi mă tot chinuiam să conving un elev care a picat să intre în direct - misiune imposibilă. Apoi am găsit unul care luase examenul, sau cel puţin aşa susţinea, şi am zis că-i bun şi ăla. Dar ce să vezi? Nu eram eu. După multe insistenţe din partea mea, mi-a trântit-o: "Dacă eraţi mai tinerică, poate veneam". Şi-a luat blesteme şi înjurături telepatic, căci fiind în timpul serviciului, nu am putut să ripostez. 

Jungla naibii, oraşul ăsta. Caut suporţi zdraveni ca să rezist până la următorul concediu. Noroc că agonizez încă şi toate aceste incidente doar mă zgârie niţel.

duminică, 17 iulie 2011

Alerg dupa soare :)

Astazi am esuat din nou in incercarea de a-mi schimba culoarea pielii! De o luna fug dupa soare si el de mine!

De vina ar fi, inainte de toate, serviciul! Mi-a acaparat tot timpul, asa cum facea odinioara. S-au dus trezitul la pranz, seara in fata televizorului si postarile nocturne pe blog :(  Acum trezirea se da la cel tarziu 7, iar acasa ajung, cel mai devreme, la 7 seara...dar zob.

O alta piedica e vremea, normal. Care a complotat cu serviciul meu cel acaparator, astfel incat, atunci cand sunt libera, ploua de rupe, iar cand lucrez e super cald si soare si toata lumea merge la plaja.

Weekend-ul trecut a fost un timp perfect pentru bronzat. Stiu asta pentru ca eu am lucrat! Nu-i bai, am fost si eu pe teren cu treaba, dar sa fac material cu canicula! M-a luat si pe mine soarele....pe brate si putin decolteu...cel mai bine se vede daca imi iau un maieut pe mine :D

Weekendul asta am fost libera. Abia asteptam, dupa 2 saptamani de rupere. Mi-am facut tot felul de planuri, relaxarea suprema urma sa fie duminica.....plaja!  Si ce sa vezi???S-au anuntat furtuna, grindina si ploi. Normal ca nu m-am mai riscat cu strandul, am bagat o relaxare mai la umbra padurii. A fost dragut, dar chiar sa n-am eu parte de plaja pana nu ajung la mare??

miercuri, 8 iunie 2011

Marea din vecini IV - Acolo unde începe marea

Am fost la un pas de a renunţa la Kaliakra, pentru că se făcuse 7 seara şi luasem decizia să ne întoarcem în Bucureşti - din lipsă de cazare. Mă bucur că nu am făcut-o.

De fiecare dată când văd marea mă simt de parcă e prima dată. Dar aşa cum am văzut-o din Kaliakra.....never happened. Capul Kaliakra este o rezervaţie naturală - vorbim de o stâncă de vreo 60 de metri înălţime (o parte fiind în mare), ce păstrează ruinele unei cetăţi, o chestie militară, un muzeu în stâncă, o capelă şi, cum altfel, maci şi multe alte flori minunate. Iar dincolo de ea e marea - 
                                                      minunată, imensă, cu nuanţe de verde şi albastru, întrerupte pe alocuri de curenţii care se văd ca nişte dâre albe. Programul de vizitare - ca să prindeţi vânzătorii de chilipiruri, muzeul deschis şi restaurantul pescăresc de acolo - este între 10.00 şi 20.00. Intrarea este 3 leva de persoană, pentru care beneficiezi de parcare - un petec de asfalt, intrarea la muzeu şi cam atât. Dar priveliştea e de milioane. Deşi fac abuz de exprimări plastice, vă spun sincer că mi s-a oprit respiraţia când am privit totul de sus. Printre ruine am trecut cam insensibilă, cele de la Histria (da, nu mai sunt poze, că le-am şters din înţelepciune; probabil în concediu le bag iar!) arată mai bine, părerea mea.

Nu îmi mai venea să plec. Bine, speram să văd şi nişte tumbe de delfini, că aşa scria pe panou, că seara apar delfini în apropiere - n-am avut noroc.

Cu imaginea macilor plecându-se de pe stâncă deasupra mării albastre am plecat spre Bucureşti. Încă îi văd atunci când închid ochii....





Marea din vecini III - Scoicile!

Aşadar, după vreo trei ore de Balcic, am plecat spre Dalboka. Ca să ajungi acolo, trebuie să iei drumul spre Kaliakra. Se ajunge destul de uşor dacă mergi din Vama Veche, cam la vreo oră după ce ieşi din ţară vezi indicator spre Kalikra (14 km). Kaliakra, nu Kaliakria. Dar noi, cum veneam din Balcic, am avut mai mult de mers şi am impresia că am şi ocolit. Iar drumul spre Dalboka se face din şoseaua care duce spre Kaliakra, distanţa între cele două fiind de 10 km.

Odată ajunşi pe drumul spre Dalboka, am lăsat maşina într-o parcare improvizată pe stânga. Am citit că e mai bine aşa, ca să evităm aglomeraţia de jos. Cum adică? Păi drumul coboară în pantă cam la 45 de grade, dacă nu mai mult. Deci dacă nu stăpâneşti pornirea în rampă.....Drumul este asfaltat până la ferma de scoici de pe malul mării, e în stare foarte bună (da, uimitor), dar strâmt, dacă trec două maşini, una clar intră în bălării. Jos sunt iar locuri de parcare, dar na, mai bine sus. Coborârea pe picioare se face cu genunchii uşor flexaţi, dar fermi!

Când mă gândesc, am avut mare noroc cu vremea. Şi cu anotimpul. Am nimerit în plin sezon de maci şi alte minunăţii, şi totul se vede altfel, credeţi-mă.

În fine, după o coborâre de 5 minute, cred, dar care au părut o veşnicie, am scăpat de panta aia infernală. Pe malul mării, două terase te îmbie. Una în stânga, mai cochetă, iar una în dreapta, pur pescărească. Am ales să mâncăm în dreapta din două motive: 1.toţi internauţii o recomandă, pentru că scoicile gătite acolo provin de la ferma de scoici; cei din dreapta ar aduce scoicile de la market. 2. nouă ne place rustic style!!!!


Meniurile sunt şi în română, bazate exclusiv pe scoici (midii) şi peşte. Preţurile sunt mai mult decât oki, cel puţin la scoici, probabil pentru că sunt direct de la producător. De altfel, cât am stat să mâncăm, am văzut cum angajaţii făceau curse regulate cu barca şi cărau scoici cu lăzile de la platforma din mare.

Despre scoici...numai de bine! Acum câţiva ani am avut o experienţă destul de neplăcută. Eram prin Galaţi sau Brăila, nu mai ştiu, şi am mâncat la un restaurant paste cu fructe de mare. Nu mi s-au părut a fi dubioase, dar toată noaptea am vomitat. Normal, am pus cruce la fructele de mare. Dar în adâncul stomacului păstram speranţa că undeva, cândva, cumva, voi mânca şi eu chestii delicioas!. Şi aşa a fost. La Dalboka am zis să încercăm scoici cu orez (6 leva) şi scoici cu sos picant (7 leva). O minunăţie, cred că nici n-am respirat până nu am terminat! Cu berica pe lângă, am plătit, în banii noştri, în jur de 45 de lei.









Nici aici nu am găsit loc de plajă, doar pietre printre care se ascund şerpişori albi! Dar liniştea de acolo, mirosul de scoici gătite în fel şi chip, gustul lor şi posibilitatea de a te relaxa pe un şezlong de lemn merită un popas de câteva ore...

marți, 7 iunie 2011

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri.
Castelul Reginei Maria










Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm pe cel de 1 leva, care arăta surprinzător mai bine decât cel de 10! Noroc că ne-am prins până să ne facem de râs că numerele nu erau preţuri, ci numerotau tablourile, care erau doar de expoziţie:)))) Peisajul de la castel....altă poveste! În faţă marea infinită, colorată altfel decât a noastră, în spate grădina botanică. Intrarea? Castel plus grădina 10 leva de persoană, adică 25 de lei, am calculat noi. Cam mult, pentru calculele noastre. Dar cine a stat 3 ore pe acolo????


Ce ne-a plăcut? Marea văzută de sus, florile, iarba, ţestoasa la care ne-a uitat 30 de minute cum se chinuia să se urce pe o piatră (vezi video pe fb), casele vechi, curăţenia, aranjamentele, capela Stella Maris. Ce nu ne-a plăcut? Că nu ne-am luat şi noi un vin făcut din tandafiri - 25 de leva sau 60 de lei, că am fost goniţi dintr-o casuţă aranjată minunat pe interior, trecută în circuitul turistic al grădinii, dar transformată în restaurant - motivaţie: "here is restaurant, not museum", că toate izvoarele aveau alături plăcuţe explicative cu cât de minunate şi tămăduitoare erau pe vremuri după care urmau plăcuţe contemporane care te avertizau că apa nu e potabilă!




















Capela Stella Maris



















Pe marginea falezei am putut admira căsuţe splendide făcute cu piatră şi lemn. Balcicul în sine arată foarte bine din cauză că are casele situate pe relief stâncos, terasat, iar marea, cum spuneam, se vede pur şi simplu altfel. Nu vă faceţi iluzii în legătură cu plaja, nu are! Mă rog, e o fâşie mititică cu 10 umbreluţe de paie şi cam atât. În rest, piscinele hotelurilor şi pietrele de lângă dig.

Gata cu Balcicul, hai la ferma de scoici!

















Marea din vecini I

 
Abia aşteptam să am timp să vă povestesc despre aventura din Bulgaria - unde am ajuns din întâmplare săptămâna trecută. Mă rog, nu chiar din întâmplare. Aproape de un an ţineam în mine dorinţa de ajunge la o fermă de scoici, după ce am văzut pe fb nişte poze senzaţionale. Ca niciodată, nu am făcut trasee peste trasee, nici nu ne-am interesat de cazare, nu am schimbat bani...am plecat complet nepregătiţi, dar nerăbdători şi entuziasmaţi!

Vama Veche
Ştiam doar că trebuie să ieşim pe la Vama Veche. Destinaţii? Balcic, Dalboka şi Kaliakra. Pe la 3 am plecat din Bucureşti. La intrare pe Autostrada Soarelui, îmi sare în ochi plăcuţa cu rovinieta. "Noi avem rovinietă?" Verificăm, expirase de o lună. Fuck! Intrăm în primul peco, luăm rovinietă, ne liniştim, eram în legalitate.

Am ajuns în Vama Veche: linişte, lume puţină, soare de amiază...am oprit puţin, am mancat sandvişuri pregătite cu grijă de acasă (simţul economiei cultivat de mică: cât poţi, mai mănânci şi din traistă!), am făcut pozeeee. Eu m-am bălăcit puţin până la glezne, doar era primul 
canapele pe plaja din Vama Veche
contact cu marea pe anul ăsta.

Am ajuns la graniţa cu Bulgaria.  Trecem doar cu buletinul, dar iar semnul cu rovinieta! La insistenţele mele, care sunt moartă dacă mă pui să comit o ilegalitate, am cumpărat iar rovinietă, dar de Bulgaria! - 25 de lei pe 7 zile, parcă. Şi...direcţia spre Balcic...prin nişte gropi......ce de gropi, dar câte gropi, 80% din drum a fost de slalom! Şi am mers şi cu băgare de seamă, că ăia sunt foarte stricţi cu limitele de viteză, care în localitate scad şi la 40 km/h. Căzuse întunericul, multe semne erau inscripţionate numai în alfabetul lor dubios, ştiam că drumul spre Balcic se face undeva la stânga şi noi dădeam numai de din astea de dreapta....Când ne pierdusem orice speranţă şi credeam că nu vom mai ajunge, am găsit Balcicul! Normal, noi am reuşit întâi să intrăm în oraş, care arată deplorabil. Noroc cu nişte indicatoare spre
liniste in Vama Veche
      castel  şi grădină, aşa am ajuns şi noi în staţiune.

      Pe principiul "lasă că e staţiune şi găsim noi ceva de cazare", am lăsat maşina pe acolo pe undeva şi am luat-o la picior să căutăm un hotel. Era 10 seara. Misiunea nu a fost tocmai uşoară. Am neglijat faptul că nu este sezon, că puţine locuri sunt deschise şi că, în ciuda acestui fapt, locul abundă în turişti. După ce am făcut un mic sondaj, ne-am decis la un hotel fără pretenţii, aproape de plajă - până la urmă, voiam doar să dormim şi să facem un duş. Cazarea? 40 de leva sau 100 de lei. Din fericire, proprietarul rupea ceva engleză, cu tanti de la non-stop de unde ne-am luat Kamenitza (marca lor de bere) am comunicat prin sunete şi gesturi, ca-n epoca de piatră! Ne-am abandonat bagajele şi ne-am dus să ne plimbăm pe faleză - am ajuns, fără să vrem, până la castelul Reginei Maria, pe care ne propusesem să-l vedem a doua zi. După o oră de plimbare, ne-am întors la hotel, am băgat o berică, un joc de cărţi şi am căzut rupţi de somn - ne-am fi uitat şi la televizor, dar singurele chestii româneşti erau reclamele de pe Diva International!

vineri, 20 mai 2011

Din viaţă :) V (fiecare zi e 13?)


O noapte liniştită, o zi liniştită. Până când am descoperit că nu am apă caldă! Nu e ceva de mirare, locuiesc într-o zonă în care utilităţile par a fi incapabile să existe în acelaşi timp! Dar era musai să spăl părul, până să plec la muncă. Ce să fac, ce să fac? Noroc cu experienţa din studenţie: se ia cea mai mare oală din casă, se umple cu apă, se pune pe foc şi când ies aburi e semn că e gata! Se mai ia ceva cu coadă - nu tigaie, mai bine ibric sau cratiţă! şi apoi începe distracţia, supranumită "baia cu ibric"....:D A fost senzaţie, nu alta.

În fine, mă spăl, mă usuc la păr, mă aranjez să plec la muncă. Începe furtuna. Măi, de la un super soare s-a ajuns la nor cu tunete şi răpăială. Schimbă hainele, ia cizmele - de care sunt tot mai convinsă că mă voi despărţi abia în miezul verii.

Pe stradă, fetele naivele înotau în săndăluţe şi pantofiori - m-am felicitat pentru alegerea cizmelor. Ajung la muncă, la fel: peste tot săndăluţe. Eu le compătimeam că ştiam ce vreme e afară, ele se minunau de cizmele mele - cred că m-au invidiat după ce au plecat:)) În fine, peste o oră am aflat de ce fusese furtună: pentru ca eu să iau cizmele, pentru că am fost trimisă să caut câini otrăviţi printr-o pădure...înţelegeţi mecanismul? Dacă ar fi fost soare, mi-aş fi luat şi eu săndăluţe şi....dar vai, nici nu vreau să mă gândesc!

Normal că m-am băgat şi eu prin pădure după poliţiştii care căutau animalele. Noroi, iarbă verde - m-am felicitat iar că mi-am luat cizmele. Mare lucru nu vedeam, că era beznă şi noi nu aveam lanterne, doar lampa de pe cameră. Până la urmă am găsit ce căutam, am filmat....să plecăm cu maşina.

Dar, supriză: nema baterie! Nu ştiu cum, s-a consumat. M-am pus la împins maşina - m-am felicitat din nou că mi-am luat cizmele. Cum eforturile mele au trecut neobservate, am rugat nişte poliţişti să ne ajute.

Iar acum stau şi scriu în timp ce-mi bălăngăn pe sub masă picioarele încălţate în cizme.

joi, 19 mai 2011

Anii de liceu

De obicei nu ma gândesc, nu a fost perioada mea forte. M-am distrat doar în generală şi la facultate. Dar uite că anul ăsta se împlinesc 10 ani de când am terminat liceul, iar pregătirile sunt în toi!

Liceul a fost ca un duş cu apă rece - după opt ani petrecuţi în şcoala de lângă casă, cu profesori mămoşi şi colegi aproximativ prietenoşi, am ajuns la "Bastilia" -porecla liceului. Aici...totul abstract: colegii, materiile şi profesorii.

"Bastilia" sau Colegiul Naţional Alexandru Lahovari
La info ţin minte că nu înţelegeam absolut nimic, am făcut meditaţie ca să învăţ să umblu cu calculatorul! La mate - paralelă maximă, chiuleam la greu; eram singura cu media încheiată din două note plus teza - o notă de la o lucrare la care copiam ca amărâta şi o notă de la evoluţia la tablă (fază la care mă prezentam OBLIGATORIU în fustă scurtă şi scăpam "doar" cu 9). La fizică nu am reuşit să-mi impresionez profu' prin vestimentaţie. Dar nici prin prestaţie. Invariabil luam 4 ori de câte ori mă asculta, mă mai salvam la lucrările de teorie, că mereu am stat bine cu memoria! Cel mai bine mă înţelegea mama, fostă elevă a aceluiaşi prof - la fel de "strălucită" la fizică. Cu chimia m-am împăcat bine până când a devenit anorganică şi s-a mutat pe partea de real - de atunci am trecut-o în categoria ABSTRACT! Colegii - îi vedeam ca pe pitbulli! Erau competitivi şi eu nu, aşa că nu le-am stat în cale:))

Abia în clasa a XII-a m-am relaxat: ştiam ce vreau să fac mai departe (presă) şi mă gândeam doar la facultate. Aşa că nu am avut niciun regret când am scăpat de toate.

Şi uite că au trecut 10 ani de atunci. O să se facă o reuniune de liceu, cu toţi din promoţia respectivă. Deocamdată planuri peste planuri, nu e uşor să mobilizezi sute de oameni. Voiam să semnez condica fără ezitare, dar cum altfel, au ales să facă reuniunea FIX de ziua mea!

Ce să fac?....

Din viaţă :) IV (vecinii strică tot)


Ce ai putea să-ţi doreşti după 15 minute de stat în frigul dimineţii, după 3 ore de mers cu trenul în interes de serviciu (nu, nu m-am mutat la CFR!) şi călcat în picioare cu "hauleu, n-am bilet" şi, una peste alta, după 13 ore de muncă? O baie fierbinte şi un somn liniştit, corect? În viaţa mea se întâmplă pe dos: apă caldă n-am din cauză că APANOVA a căşunat pe o conductă, iar somnul...hehe! Somnul mi-a fost f**** de vecinii mei care, taman în intervalul ăla cu LINIŞTE ÎN BLOC au pornit bormaşina.

Ca să înţelegeţi: dormeam în sufragerie, cu geamul deschis, uimitor de linişte şi soare, cald...BÂZZZZZZZ, BRRRRR. Înjur, scrâşnesc şi plec din sufragerie în dormitor - acolo se auzea mai încet. Adorm la loc. Deodată, BÂZZZZZZZ, BRRRRR...se mutaseră şi cretinii cu bormaşina sub dormitor. Iar înjur, scrâşnesc şi mă mut la loc în sufragerie. Din câte reţin, parcă m-am trezit tot în sufragerie, deci posibil să nu mai fi migrat.

Nu ştiu cum sunt nervii unora, dar eu, dacă dorm 10 ore din 48, fac urât. Sper, spre binele lor, să fi terminat de dat găuri.

miercuri, 11 mai 2011

Din viaţă :) III (fără tocuri la muncă)


Credeţi că numai la Columbeni, Zăvoreni şi Boci se întâmplă chestii? La mine şi mai multe!

Acum vreo săptămână bântuiam prin blog, prin gmail, am ajuns la picasa şi...am reuşit să-mi şterg toate pozele din blog. Am zis că nu-i adevărat, am încercat toate opţiunile din calculator şi internet, nimic nu mi-a mai adus pozele înapoi :( Aşa a început operaţiunea "muncă de chinez bătrân". Mi-am amintit de câteva, le-am fixat, dar mă aşteaptă atâtea şi atâtea şi atâtea postări de (re)ilustrat.... :)

Mi-am făcut şi eu planuri cu primăvara...nu mi-au ieşit. Cât am lucrat, a fost soare şi frumos afară. Cât am fost liberă, am avut un cer negru cu ploi multe şi concurs de fulgere şi tunete. Şi nici măcar nu m-am simţit ca în "mica Veneţie" = bucureştiul plin de apă.

Într-o seară m-am aventurat la munca pe tocuri. Taman atunci s-a urcat unul pe o clădire. A trebuit să merg şi să-mi fac treaba până s-a dat jos. Trei ore de stat în picioare, a fost de vis. De atunci am revenit la bocanci.

În weekend, vecinii mei au dat iar sonorul la maxim. De obicei aşa ascultă ştirile, emisiunile...Surpriză, de data asta era o melodie foarte faină. Am avut, totuşi, un feeling şi am început să zapez. Am ajuns la Pro Tv. Normal, rula "Dansez pentru tine" şi asta era melodia aleasă de una dintre echipe. Cum de m-am gândit la altceva???

Bomboana de pe tort. În seara asta am nimerit să mă uit la un film pe TVR1. Şi am făcut bine, mi-a plăcut mult. Filmul este italian, din 2008, se numeşte "Scusa ma ti chiama amore" ( Iartă-mă, dacă-ţi spun, te iubesc!). Faza e că în filmul ăsta, acţiunea porneşte de la o fază la care eu, una, visam când eram puştoaică! Un tip bun (cum altfel, doar e italian) de vreo 37 de ani dă cu maşina (uşor, nu vă imaginaţi altceva) peste o tipă de 17 ani. Cam aşa începe povestea. Oare nu visam toate la un tip mişto, cu bani, carieră şi, binînţeles, mai matur decât puştanii de vârsta noastră? Mă rog, tipul se dovedeşte, la un moment dat, a fi un idiot - so true! Apoi revine pe calea cea bună - so not true!

luni, 2 mai 2011

Omul din greşeli învaţă

Cel puţin, aşa spune un vechi proverb românesc. Tot aşa se mai spune că până nu dai cu capul de sus, nu-l vezi pe cel de jos. Şi dacă nu înveţi, asta ce înseamnă? Că treci degeaba prin viaţă? Şi că vei lua mereu aceleaşi decizii greşite?

Câţi dintre noi nu au, zis, oare, că nu vor mai avea încredere, că nu vor mai face, că nu vor mai zice, că nu vor mai avea vicii, că nu vor mai spune... 

Eu, una, intru clar în categoria celor care nu se învaţă minte niciodată. De fiecare dată când o comit îmi spun: "cu siguranţă nu va mai exista data viitoare". Apoi mă amăgesc cu "de data asta e altfel". Şi vine "data viitoare" :)

Aşa a apărut, cred, şi vorba asta: "nu se mai învaţă minte odată!".