Treceți la conținutul principal

Din viaţă :) III (fără tocuri la muncă)


Credeţi că numai la Columbeni, Zăvoreni şi Boci se întâmplă chestii? La mine şi mai multe!

Acum vreo săptămână bântuiam prin blog, prin gmail, am ajuns la picasa şi...am reuşit să-mi şterg toate pozele din blog. Am zis că nu-i adevărat, am încercat toate opţiunile din calculator şi internet, nimic nu mi-a mai adus pozele înapoi :( Aşa a început operaţiunea "muncă de chinez bătrân". Mi-am amintit de câteva, le-am fixat, dar mă aşteaptă atâtea şi atâtea şi atâtea postări de (re)ilustrat.... :)

Mi-am făcut şi eu planuri cu primăvara...nu mi-au ieşit. Cât am lucrat, a fost soare şi frumos afară. Cât am fost liberă, am avut un cer negru cu ploi multe şi concurs de fulgere şi tunete. Şi nici măcar nu m-am simţit ca în "mica Veneţie" = bucureştiul plin de apă.

Într-o seară m-am aventurat la munca pe tocuri. Taman atunci s-a urcat unul pe o clădire. A trebuit să merg şi să-mi fac treaba până s-a dat jos. Trei ore de stat în picioare, a fost de vis. De atunci am revenit la bocanci.

În weekend, vecinii mei au dat iar sonorul la maxim. De obicei aşa ascultă ştirile, emisiunile...Surpriză, de data asta era o melodie foarte faină. Am avut, totuşi, un feeling şi am început să zapez. Am ajuns la Pro Tv. Normal, rula "Dansez pentru tine" şi asta era melodia aleasă de una dintre echipe. Cum de m-am gândit la altceva???

Bomboana de pe tort. În seara asta am nimerit să mă uit la un film pe TVR1. Şi am făcut bine, mi-a plăcut mult. Filmul este italian, din 2008, se numeşte "Scusa ma ti chiama amore" ( Iartă-mă, dacă-ţi spun, te iubesc!). Faza e că în filmul ăsta, acţiunea porneşte de la o fază la care eu, una, visam când eram puştoaică! Un tip bun (cum altfel, doar e italian) de vreo 37 de ani dă cu maşina (uşor, nu vă imaginaţi altceva) peste o tipă de 17 ani. Cam aşa începe povestea. Oare nu visam toate la un tip mişto, cu bani, carieră şi, binînţeles, mai matur decât puştanii de vârsta noastră? Mă rog, tipul se dovedeşte, la un moment dat, a fi un idiot - so true! Apoi revine pe calea cea bună - so not true!

Comentarii

  1. ma numesc Rocco, am 37 de ani, sunt italiano, par pe piept, cont in banca, cont in alta banca, masina sport alfa romeo.
    caut pustoaica de 17 ani 11 luni si 364 zile, ca sa dau peste ea(usor, cum altfel). numai cu fotografie, carte service si aiba kilometri REALI.
    hihi

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) numai o pustoaica??? sunt atatea care indeplinesc cerintele de mai sus!!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.