Dragoste si zambet

  Încerc să-mi fac regulat exercițiile indicate de kinetoterapeut pentru afecțiunile coloanei. Tot journey-ul durează aproximativ o oră. Parcă am mai mult spor dacă văd și un film în acest timp. Dar nu mai pot cu reclamele. Mai mult de 50% sunt la diverse suplimente alimentare. Iar mesajele îmi par de-a dreptul un atac la viață și sănătate. De exemplu, m-a șocat reclama la un supliment ,,recomandat"  pentru simptome de amorțeli și dureri în brațe. Actorii zâmbitori, care nu au nicio treabă cu ce ne doare pe noi și care nici problemele noastre nu le au, ne spun cu zâmbetul pe buze că acel supliment ne va trata toate simptomele. Și asta este tot.  Acum câteva luni am experimentat niște simptome în genul celor expuse în reclamă. Și iată de ce zic că suplimentele nu suplinesc vizita la medic. Am simțit dureri și amorțeli în toată mâna dreaptă. Apoi, parțial și în stânga. Senzații noi, neplăcute. M-am speriat. Așa că m-am programat la un neurolog, pentru consult. Mi-a recomand...

Fotografia asta mă duce cu gândul la o poveste reală de viață. Concluzia, după 20 de ani de căsnicie, a fost: ,,nu mai aveam ce să ne spunem, eram ca doi străini". Feelingul era de mult acolo, confirmarea a venit într-o vacanță petrecută fără copilul pe care îl avea cuplul respectiv.  Recent am ascultat un episod dintr-un podcast : ,,Care este secretul fericirii?". ( Am evitat cuvântul , ,fericire" în titlu, îmi pare că pot fi atât de multe sensuri destul de diferite, spre deosebire de ,,împlinire" ). Concluzia podcastului este că starea noastră de bine are mare legătură cu calitatea relațiilor cu cei din jur - și, surprinzător, accentul nu cade pe relația de cuplu, așa cum m-aș fi așteptat. Ci pe relațiile pe care le ai în general cu oamenii din jur: oameni apropiați care să te asculte fără să te judece; oameni cu care să-ți facă plăcere să lucrezi; oameni cu care să ai legături în comunitatea în care trăiești. Așadar, conexiunile create în timp sunt esențiale. Și...

Povestim cu prietenii, ne aduce aminte good old times și ne întrebăm: când a trecut timpul? Ne privim copiii cum încep să facă primii pași, să spună primele cuvinte, îi ducem la grădiniță, în curând încep școala și ne întrebăm:  când a trecut timpul? Răsfoim albumele cu fotografii și ne întrebăm:  când a trecut timpul? Timpul trece și nu-l putem nici opri, nici întoarce. Poate că ne-ar plăcea să avem un ceasornic magic cu cheiță pe care s-o învârtim invers și să ne întoarcem într-un anumit moment, lângă o anumită persoană, înainte de o anumită decizie... Dar cred că asta înseamnă că ne uităm poate prea mult spre trecut, în timp ce timpul prezent trece pe lângă noi. Timpul merită și trebuie trăit. Acum, aici. Ne suntem datori cu making the best of it! M-a întrebat cineva dacă aș vrea să am iar 20-30 de ani. Am spus că nu . Atunci trăiam în viitor. Prea multe incertitudini, așteptări mari. Și dezamăgiri pe măsură, care m-au dezechilibrat de multe ori. Am trăit destul și în trecu...

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Răul de lângă noi    Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Celălalt spital  Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (VII) - Grupul de sprijin  Nu am vrut să public nimic până când nu s-au externat. Ne așteaptă un drum plin de provocări, dar a trecut ce a fost mai rău. Cum spuneam la început, pandemia asta ne-a afectat viețile. Cumva, trebuie să găsim o cale să trăim în continuare. Să ne bucurăm de noi, de cei dragi, fără teamă. Ne-ar ajuta să fim mai responsabili cu cei din jur. Să înțelegem că nu suntem singuri și că bunăstarea individuală depinde de cea a comunității în care conviețuim.  Dacă cei care conduc această comu...

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Răul de lângă noi    Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (VI) - Celălalt spital  Era 18 octombrie 2021, trecut de ora 21.00. Tata a decis să rămână și el internat. În noaptea aia am dormit, cred, 4-5 ore. Mă trezeam să mă uit la telefon....oare mă sună cineva? Dimineața aveam apel nepreluat de la mama. Am simțit iar că rămân fără aer și am sunat-o repede. Avea o problemă legată de telefon, că nu-l poate încărca.  Mi-am luat liber de la serviciu și în ziua aceea. Am așteptat ora 12.00, să sun la camera de gardă: ,, Sunt Denisa Soare și o am pe mami internată de aseară. Este la oxigen. Aș vrea să știu ce face ...." Mi-a fost greu să ...

Să te ai doar pentru tine. Măcar preț de câteva ore să nu te mai gândești la ce ai de făcut. Să te rupi de tot ce înseamnă social media. Să pui totul pe silence ca să te poți auzi. Pare ușor de făcut? Nu este. Pare imposibil? Nu este.  Oricât de mult aș încerca să mă deconectez, monkey mind nu-mi dă pace. E vorba despre acele gânduri care mă bombardează necontenit. Fie au legătură cu ceva ce mi s-a întâmplat și mă frământă, fie cu ceva ce urmează și mă face să mă simt anxioasă. Rar îmi iese introspecția de care ziceam mai sus. Ar trebui să fiu dispusă să caut liniștea interioară (,,inner peace"). Iau, totuși, pauză de la cotidian. Citesc, merg la muzee, văd un film, scriu pe blog, pun voce pentru un serial animat, pictez sau colorez (pueril, dar relaxează). Recent, m-am deconectat câteva ore și am mers la Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România . Fost templul Unirea Sfântă, acum are doar rolul de muzeu. A fost o experiență foarte interesantă. Mi-am amintit crâmpeie din...

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Răul de lângă noi   Le-am spus că voi chema iar ambulanța, că e esențial să ajungă la spital pentru evaluare. Din a treia încercare am reușit să prind pe cineva la 112. Mi-au făcut legătura la Ambulanță Vâlcea, unde m-au certat că am sunat iar, în condițiile în care ai mei refuzaseră internarea. Și că au oameni care așteaptă să fie preluați. Mi-au închis telefonul în nas.  Evident, părinții mei nu refuzaseră. Dar este o practică destul de întâlnită, să descurajeze oamenii. De genul: ,, Vreți la spital? Dar nu vă sfătuiesc să mergeți în perioada asta ". (mi s-a întâmplat și mie recent, îi chemasem la mine pentru o altă problemă). Am sunat iar la ...