Abonare la postări!

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Exista oameni cu inima si fara

Intamplarea asta a avut loc acum vreo doua luni, cred. Atunci m-am umplut de indignare si mahnire, acum pot sa scriu detasat. Dar tot ma doare, pentru ca i s-a intamplat unei persoane atat de draga mie.

Bunica mea a stat o luna si jumatate intr-un spital din Cluj. Problemele de sanatate au tinut-o departe de noi, de casa, de tot ce ii e atat de familiar. Am vorbit aproape zilnic la telefon si i-am facut o vizita surpriza atunci cand am avut putin liber. Mi-a povestit despre prietenele pe care si le-a facut acolo, in spital, impartind aceeasi camera micuta, acelasi culoar in spital, aceeasi mancare de regim. Mi-a povestit despre frumoasele flori din Gradina Botanica, unde se plimba zilnic, despre strazile curate din Cluj, despre sedintele de tratamente. In ultimele doua saptamani de spitalizare, insa, ajunsese sa numere zilele pana la externare si imi mai spunea insa ceva : "abia astept sa vin la tine, sa stau in gradina casei tale"... Asa ne-am amagit doua saptamani, eu povestindu-i despre fiecare floare, fiecare boboc, fiecare frunza din gradina mea care ii place atat de mult, ea visand sa ajunga mai repede.

A venit ziua plecarii. Avea totul pregatit de o saptamana: bagaj, taxi rezervat, plus planul facut: ultima sedinta de tratament, apoi taxiul o duce la autogara, 6 ore cu autocarul si in sfarsit, acasa! Totul a mers struna pana cand a ajuns in autogara.

Mamaie are niste bilete speciale care ii dau dreptul la (doar) patru calatorii gratuite pe an si a mers la ghiseu pentru a prezenta biletul respectiv si pentru a primi unul de calatorie. (sincer, nu stiu daca asta e procedura, dar retineti ideea).  Numai ca, stupoare, tipa de la ghiseu a refuzat-o, pe motiv ca nu avea nu stiu ce hartie drept dovada. Mamaie avea hartia, dar acasa, nimeni nu i-o ceruse pana atunci. Si a incercat sa discute cu respectiva sa ii dea bilet, pentru ca ea e bolnava, pentru ca a stat in spital sase saptamani si ca e ultimul autocar cu care poate pleca. Aia de la ghiseu, nimic. Mamaie nu mai avea bani sa achite un bilet integral, dar s-a oferit sa plateasca partial si restul cupoane de pensie, aia nimic. In momentul ala, mamaie s-a panicat ingrozitor si a uitat sa ne sune, ca gaseam noi solutii. Disperata ca pierde autocarul, ca aia de la ghiseu o trateaza ca pe escroaca, ca nu are unde sa ramana in Cluj, a inceput sa planga...

Din fericire, langa ea  era un OM care a inteles situatia, disperarea si indobitocirea. A scos 50 de lei si a cumparat un bilet pe care i l-a dat buncii mele, ca sa mearga acasa. Va inchipuiti...alte lacrimi, de data asta de fericire.

OMul este un tanar de 20 si ceva de ani. Nu stim numele lui, dar ii multumim. Nu stim ce s-ar fi intamplat daca el nu era acolo. Cand mamaie a ajuns acasa, in autogara o astepta tati. Auyind ce s-a intamplat, a vrut sa-i returneze banii tanarului, dar acesta a refuzat pe motiv ca a fost fapta lui buna.

PS: Asa a procedat si mamaie zeci de ani. Asistenta medicala, a ajutat foarte multi oameni fara sa primeasca nimic in schimb. Au fost faptele ei bune

PS1: Mamaie a ajuns si in gradina fermecata!


marți, 3 septembrie 2013

Povestiri de la mare - Pietrele si vama...

...frunzele si iarba!

Acum o luna am avut parte de o experienta foarte haioasa! Vacanta la mare nu se putea termina decat cu un festin la ferma la scoici din apropiere de Vama, dar de pe taram bulgaresc. Nu pun poze cu mancare

ca doare! Bulgarii astia au, pe langa scoicile alea bune, niste pietre minunate! Pietre albe ca laptele sau rosiatice caramizii, lucioase ca marmura, plate, mici, mari, tot ce vrei! La noi nu's, la ei o groaza! Acum cateva luni, al meu mi-a adus niste pietre cu care mi-am facut o alee unicat. Asa mi s-a deschis apetitul pentru pietre, adeziv si nebunii. Doar ca materia prima se terminase la alee, asa ca am zis sa profitam de litoralul bulgaresc si sa servim si niste pietre!  Cred ca au avut marea cam agitata, ca toate pietrele era acum acoperite de o tona de alge aflate deja in stare de putrefactie. Ne-am intristat noi putin, pana cand al meu a avut geniala idee sa mergem pe plaja Ezerets. Acum, ca am vazut-o, e o alternativa buna daca plaja noastra va fi cucerita de maimute.

Cand am coborat pe nisip am avut impresia ca am gasit o comoara! Am inceput sa adunam pietre si ne-am trezit ca am umplut o sacosa mare mare! Pur si simplu nu ne-am putut abtine! Sacosa aia nu era goala, asa ca tot ce fusese in ea a ajuns de-a valma in portbagaj! Oricum era haos, ca mai cumparasem si alte lucruri de pe drum, asa ca parea ca mai degraba caram marfa decat ca suntem in vacanta.

In vama, cum altfel, am trezit curiozitatea vamesilor!!!!  In mijlocul celor care veneau de te miri unde, noi eram la fel de suspecti, mai ales cu portbagajul plin. Si au vrut sa vada ce avem...le-am aratat hainele murdare, papucii de plaja, vasele de mancare....Si au vazut si sacosa maaaare. "Si acolo ce aveti?". "Niste pietre:)". S-au uitat putin ciudat la noi, dar ii asteptau niste autocare pline cu turisti, asa ca ne-au scutit!






Povestiri de la mare - Nea' Caisa, distrugatorul de feng shui

Numele e inventat, dar nenea exista. L-am cunoscut la mare si am zis ca e musai sa scriu despre el, ca asa ceva n-am mai vazut. Pe scurt, era in cautarea linistii ca sa faca el galagie!

L-am cunoscut in prima zi in care am ajuns la mare. Mancam de pranz si ne miram de una, de alta....Ne-am trezit cu nea Caisa, care cascase gura mare la ce vorbisem noi, ca se baga in seama. Ba incepuse sa ne vorbeasca de tot ce apucase el sa vada pe acolo. L-am linistit ca suntem de ai casei, ca sa ne scuteasca. Efectul? Ne-a intrebat la ce camera stam!

(Locul de cazare este un complex rustic unde linistea e cuvantul cheie, socializezi de buna dimineata si cam atat. Numai nea Caisa parea ca nu pricepe )

El in recunoastere cu sotia, noi la plimbare, ne-am tot ciocnit pe plaja, desi n-am fi vrut. A doua zi ne-am intalnit in bucatarie si in 5 minute am aflat (fara sa intreb ceva) ca el e pasionat de gatit, ca nevasta'sa nu face mancare, ca a gatit deja o ciorba si ca ii place aici pentru ca e liniste. Din acel moment, ne-am tinut la distanta. N-a trecut mult si nea Caisa si-a facut alti "prieteni", cam in felul urmator: pe la pranz ajungea pe plaja, la vreo 2 ore dupa nevasta'sa si se plimba de la o rogojina la alta de se baga in seama. La pranz incalzea mancarea, schimba impresii cu gospodinele. Manca cu nevasta'sa dar vorbea cu toata lumea. Seara, la fel. Treptat i-a adoptat pe toti, se juca, se uita la televizor si manca ba cu o familie, ba cu alta. Era nelipsit! Nea Caisa se agata de oricine ii iesea in cale, ii stia pe toti dupa nume, le invatase odraslele, animalele de companie...

Intr-o seara manca niste pepene. Unul cu nevasta si copilul mic s-au pus la alta masa sa manance. Nea Caisa si-a luat repede pepenele si s-a asezat langa ei! Dupa masa, oamenii s-au bagat la somn, nea Caisa a ramas iar singur. Trei kinderi se uitau la televizor la desene animate, s-a dus langa ei! S-a uitat la desene pana cand la o masa s-au asezat niste tipi....la o bere si la o poveste....Nea Caisa i-a abandonat pe copii si s-a dus langa ei. in scurt timp era din gasca!

Dupa vreo trei zile, nea Caisa a luat decizia inteleapta sa plece.  Si da, cu tot cu nevasta! Si-a luat la revedere, trist, de la fiecare "prieten". Cel mai mult l-a durut, insa, despartirea de Roxi. (Roxi este cateaua proprietarilor, rasfatata tuturor, care vine la tine imediat ce simte ca mananci carne! Si, bineinteles, cerseste! Roxi a stat lipita de nea Caisa astea trei zile, trageti voi concluzia!) Nea Caisa catre catea: "Roxi, eu plec, fetito! Te las singura!". Daca n-ar fi fost asa de carnivora, probabil ca si Roxi ar fi zis: du-te linistit!

Povestiri de la mare - Maimutele de weekend

Initial voiam sa scriu doua povesti separate, dar cum diferenta mare nu-i, o sa fac un mix!


Am fost norocosi sa redescoperim, acum vreo patru ani, marea si plaja intr-o stare aproape primordiala. Treptat au aparut si semne ale "civilizatiei", gen salvamarii care scuipa seminte in timp ce patruleaza pe malul marii sau meltenii de weekend care vin sa-si friga halcile de carne pe malul marii. In fiecare an am fost tentati sa ne retragem spre biosfera, dar am ramas pe plaja noastra, probabil chinuiti de un sentiment de masochism, sa vedem cum, incet incet, dispare.

 Maimutele de weekend -
meltenii - sunt odioase. Urla, se unduiesc dizgratios pe ritmuri lautaresti si sunt cu mainile bagate pana la cot in unturi si carnuri. In urma lor ramane dovada lipsei de bun simt fata de cei din jur, de respect
si grija fata de mediu. Eu plec cu samburele de pruna in punga, maimuta nu-si poate duce doza de bere la tomberon.


Plaja este prevazuta, ce-i drept, cu panouri de avertizare puse din 2 in 2 metri: nu faceti gratar, nu intrati cu masinile pe plaja.  Maimutele nu stiu, insa, sa citeasca, nu-i asa? Si nici cei care ar trebui sa aplice amenzile alea nenorocite scrise pe panouri nu-si fac aparitia. Asadar, serile de weekend sunt clar ale maimutelor. Vin cu masinile pana la apa - le doresc sa ramama de-a pururea impotmoliti in nisip, isi pun gratarele si boxele in functiune, restul nu e greu de ghicit. Iar in urma nu raman numai gunoaie, ci si o multime de scoici pisate de greutatea masinilor. Acum, spuneti drept: pe ce plaja din Romania, populata de melteni, mai gasiti...


???

Crunt este ca, desi maimutele se simt bine oriunde, noi abia am rezistat cateva ore in lumea lor. Intr-o seara am mers in Saturn - circ, tiribombe, cozi interminabile la bere, porumb, gogosi. Si atmosfera pe masura: in dreapta Guta, in stanga Andra, in dreapta Clejanii, in stanga Voltaj. Am fugit spre plaja, dupa intuneric si liniste. Intuneric era dar ne-am impiedicat de sezlongurile care se inchiriaza peste zi cu 20 de lei bucata. Iar linistea e o utopie, chiar si noaptea.

Pe drumul de intoarcere spre plaja noastra ne-a apucat ploaia. O ploaie torentiala, de nu vedeai pe unde mergi. Si o aglomeratie la iesirea din Mamaia, inspre Navodari...Ne-am lamurit apoi ca petrecaretii mergeau sa se zbenguie in corturile uriase de la marginea statiunii:) Treaba lor, noi ne-am regasit linistea 15 minute mai tarziu 


miercuri, 17 iulie 2013

Cand bebelusii se lasa asteptati

Copiii sunt o binecuvantare pentru orice familie, asa se spune. Lucru de altfel dovedit, daca e sa-i asculti pe parintii care, dupa ce se plang de greutati, lipsuri, nazdravanii, admit ca nu s-ar fi simtit impliniti fara copii. Numai ca nu totul tine de dorinta. Multi au avut de luptat cu stresul, dusmanul invizibil si omniprezent, ca sa poata avea copii. Unii au dus o lupta de un an, doi, altii au pierdut sirul sau poate lupta, astfel ca au recurs la adoptie. Astazi m-am intalnit cu cineva care mi-a dat o veste emotionanta: asteapta gemeni, doi baieti:) 3 luni mai sunt pana sa-si stranga micutii in brate. Vestea vine dupa ani de asteptare, chin, tratamente costisitoare, esecuri traumatizante. La un moment dat, doctorii au dat verdictul: nu se mai poate face nimic.

Intr-o zi, minunea s-a produs. Dupa nu stiu cate teste de sarcina si un control la medic, speranta a revenit! Si zambetul:)

:)) De unde vin bebelusii

Cautand dupa spayul perfect de tinut tantarii la distanta...

Caut un amarat de spray impotriva tantarilor, unul nemtesc pe care l-am folosit acum cativa ani. Genial, nu lasa urme, nu are miros, foarte eficient...Si intru intr-a nu stiu cata farmacie, ma asez la coada si astept, ca la raft nu vazusem nimic. in fata mea, trei persoane: o mama cu fiul si o tipa. Mama ii cere disperata farmacistei "ceva impotriva giardiei". Farmacista ii recomanda ba una, ba alta..."Ceva naturist aveti? Si eficient, ca ma chinui cu baiatul de cand era mic, saracutul". Baiatul parea sa aiba vreo 13 ani. Ma uitam la el si imi parea rau ca de atatia ani se chinuie cu virmii aia si nu mai scapa de ei. Probabil ca ar fi reusit cu tratamentul corespunzator si cu respectarea stricta a regulilor de igiena. Si imi pare si mai rau cand vad ca mama, care tot compara preturile cu banii din portofel, isi comanda o crema pentru vergeturi si se amuza copios cand farmacista ii spune ca lotiunea de pe reteta e mai mult pentru arsuri.

Dar sa trecem la tipa. Cere pampersi 60*90, din aceia de se pun in patut. Farmacista ii comunica, cu parere de rau, ca mai are doar unul si se ofera sa caute solutii. "60 pe 60 e bine?" "Nu, e mic, vreau neaparat 90". "Ahh, v-am spus, ma avem doar unul. dar avem mai mari, 60*180, le puteti da pe jumatate". "Nu, nu vreau neaparat din acela". Farmacista priveste deznadajduita, eu ma gandeam la saracul copil fara pampersi in patut, tipa adauga: "stiti, eu ii folosesc la catel si imi trebuie neaparat dimensiunea aceea". "Aha! Pai 60*60 e mic?", se mira farmacista, ceva mai usurata. "Da, e mic:(".

Eu tot nu mi-am gasit sprayul dorit, mai caut si maine!

luni, 15 iulie 2013

Cerere in casatorie

Planul bine pus la punct de cateva luni: bilete cumparate din timp pentru un weekend romantic in Roma, inelul perfect ales cu ajutorul prietenei ei, pus intr-o cutiuta ascunsa in trusa de barbierit, , ei doi in aeroport - el cu gandul la momentul in care o va cere de nevasta,  ea cu gandul la doua zile petrecute cu el, departe de tot.

Ajung la filtru, isi pun bagajele de mana, doar ca...al lui arata suspect. "Desfaceti bagajul, va rugam". Putin dezorientat, tanarul isi desface bagajul. "Ce aveti in gentuta?", intreaba angajatul de la aeroport. "Aparatul de barbierit...", raspunde descumpanit tanarul. "Mai e ceva acolo, ce este?", continua interogatoriul. "Nimic". Angajatul ii recomanda sa arate tot, altfel nu o sa-l lase sa treaca. Iubita este langa el, nu intelege nimic. Roma, planul lui facut acum cateva luni, surpriza....Angajatul devine iritat, ii cere sa-i arate continutul gentii sau sa renunte la ea. Tanarul regreta ca nu a pus cutiuta cu inel in bagajul de cala, dar zborul era low cost, riscul sa i se piarda bagajul destul de mare... "Iubitule, arata-le odata geanta si hai sa mergem", il trage iubita de maneca. Palid, tanarul impinge geanta catre angajatul aeroportului. Acesta o desface, vede cutia, o scoate, o deschide...Ea face ochii mari, angajatul ramane perplex, tanarul nostru izbucneste nervos: "Acum cere-o tu, ma!"
S-a lasat cu lacrimi si cu o cerere facuta pe loc, in aeroport. De catre tanar, nu de catre angajat, clar! Apoi au decolat spre Roma, unde presupun ca s-au simtit minunat.

vicinialcentro.wordpress.com
Cu inel sau fara, cu lumanari, vin sau fara, ca e Roma sau aeroportul Otopeni, important este sa iasa deosebit. Sa ramana cu amintirea clipei in care el avea stomacul in gat, iar ea plangea de emotie :)

PS: chiar asa, cum ati vrea sa fie?


duminică, 14 iulie 2013

Aievea. Sau cum sa transformi un vis

In urma cu cateva luni priveam norii din spatele ferestrei cu pervazul acoperit de zapada. Dar mintea mea creiona deja vara printre flori, cu cer instelat si liniste multa. A urmat studiu asiduu pe internet, schite pe hartie, planuri, ganduri si razgandiri. Dar mi-a iesit, zic eu, destul de bine!


Un petec de pamant schimba totul. Este oaza perfecta atunci cand, dupa o saptamana epuizanta, in care n-ai avut timp nici sa te intrebi: "ce mai faci, esti ok?", vrei sa te opresti. Sa respiri, sa-ti dai seama ca mai existi si tu. Reversul unei meserii frumoase, cu multa adrenalina, este ca urmaresti prea mult ce se intampla cu vietile altora si n-ai timp sa simti ca ai si tu o viata. Dar cand ajungi acasa, la petecul tau de pamant, totul se schimba. Vezi verde, mult verde, roz, rosu, portocaliu, simti miros de busuioc, regina noptii, trandafir, menta si-ti spui: "a meritat"!












miercuri, 13 februarie 2013

Alerg timpul

Am lipsit un an de zile, mai bine. Pretexte au fost destule: sunt la munca, sunt obosita, mi-e somn, am treaba, nu am chef, nu stiu, trebuie sa ma documentez, ma dor ochii, ma doare capul, prefer o comedie....Si nu am mai scris nimic, desi as fi avut despre ce.





Acum trag linie. A fost prea mult, prea intens, prea haotic, obositor, cateodata inutil si penibil. M-am intors, dar nu stiu pana cand. Probabil pana cand voi incepe iar sa alerg timpul.

Lovely garden

S-a mai nascut un vis. Sau o viziune? De la aerul "de tara" mi se trage:) Astept cu nerabdare primavara, sa alunge vantul taios si amenintarea fulgilor. M-am saturat sa stau in weekend in casa, vreau afara. Vreau sa stau numai cu mainile in pamant, sa plantez flori cum are bunica, seminte de iarba, pomi, copaci... O gradina care prinde contur, deocamdata, in mintea mea.















marți, 12 februarie 2013

Am dat papucii orasului

A fost un an lung si complicat. Si nu pot inca sa-i fac bilantul, desi s-a terminat pana si anul la chinezi si am trecut de la dragon la sarpe. Mai sunt multe de pus la punct, dar primul pas a fost facut: am prins radacini!

Acum vreo sapte ani imi spuneam ca daca reusesc sa ma angajez in Bucuresti, va fi bine, voi prinde radacini. M-am angajat, dar pe urma am stat trei luni pe tusa. Mi-am zis apoi ca e nevoie de mai mult. De ani de munca, de fuga dupa stabilitate, de un strop de noroc si curaj!

Paznicul de pe colina si vecinii :)

asteptam primavara !