Treceți la conținutul principal

Povestiri de la mare - Pietrele si vama...

...frunzele si iarba!

Acum o luna am avut parte de o experienta foarte haioasa! Vacanta la mare nu se putea termina decat cu un festin la ferma la scoici din apropiere de Vama, dar de pe taram bulgaresc. Nu pun poze cu mancare

ca doare! Bulgarii astia au, pe langa scoicile alea bune, niste pietre minunate! Pietre albe ca laptele sau rosiatice caramizii, lucioase ca marmura, plate, mici, mari, tot ce vrei! La noi nu's, la ei o groaza! Acum cateva luni, al meu mi-a adus niste pietre cu care mi-am facut o alee unicat. Asa mi s-a deschis apetitul pentru pietre, adeziv si nebunii. Doar ca materia prima se terminase la alee, asa ca am zis sa profitam de litoralul bulgaresc si sa servim si niste pietre!  Cred ca au avut marea cam agitata, ca toate pietrele era acum acoperite de o tona de alge aflate deja in stare de putrefactie. Ne-am intristat noi putin, pana cand al meu a avut geniala idee sa mergem pe plaja Ezerets. Acum, ca am vazut-o, e o alternativa buna daca plaja noastra va fi cucerita de maimute.

Cand am coborat pe nisip am avut impresia ca am gasit o comoara! Am inceput sa adunam pietre si ne-am trezit ca am umplut o sacosa mare mare! Pur si simplu nu ne-am putut abtine! Sacosa aia nu era goala, asa ca tot ce fusese in ea a ajuns de-a valma in portbagaj! Oricum era haos, ca mai cumparasem si alte lucruri de pe drum, asa ca parea ca mai degraba caram marfa decat ca suntem in vacanta.

In vama, cum altfel, am trezit curiozitatea vamesilor!!!!  In mijlocul celor care veneau de te miri unde, noi eram la fel de suspecti, mai ales cu portbagajul plin. Si au vrut sa vada ce avem...le-am aratat hainele murdare, papucii de plaja, vasele de mancare....Si au vazut si sacosa maaaare. "Si acolo ce aveti?". "Niste pietre:)". S-au uitat putin ciudat la noi, dar ii asteptau niste autocare pline cu turisti, asa ca ne-au scutit!






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.