Treceți la conținutul principal

Diferenţe interculturale

Am stat vreo 2 ani prin Sibiu, în urmă cu mult timp. Venită din Oltenia mea unde toţi suntem iuţi, gălăgioşi nevoie mari şi aprigi, în Sibiu m-au izbit liniştea, calmul şi graiul. La un moment dat spuneam, chiar, că aş putea scoate un ghid...de orientare!

Printre primele lucruri învăţate a fost "ora doi" :) Eu spuneam "ora 14" sau "ora două după-amiaza", la ei, invariabil, era "ora doi".

Apoi am învăţat că ardelenii nu-i prea înghit pe olteni! Eu nu aveam mare lucru de împărţit cu nimeni, aşa că mă şocau afirmaţiile de genul "bine că aţi venit voi cu medii mari din sud, să ne luaţi locul aici", "ce bine ar fi dacă ar exista graniţă între Vâlcea şi Sibiu", "suntem asaltaţi de olteni, sunt mai mulţi decât noi". Afirmaţiile de genu' erau la ordinea zilei. Aşa că simţeam nevoia să folosesc perfectul simplu mai mereu - era ca şi cum aş fi zgâriat tabla cu unghia, pentru ei:))

Într-o zi am descoperit că, în Ardeal, "păpuc" este un cuvânt polisemantic şi poate însemna: "papuc", "pantof", "cizmă", "sandală"...;) Dar şi eu i-am uimit pe nenii instalatori din cămin, când i-am rugat să-mi monteze o "culme" la geam. Se uitau cruciş la mine şi nu ştiau de unde să mă ia! Până la urmă, i-am lămurit că era vorba să-mi pună şi mie o sfoară la geam, ca să am pe ce-mi întinde rufele.

Mare ţeapă mi-am luat cu mirodeniile lor! Mâncam la cantină şi, la un moment dat, am avut ciorbă nu ştiu de care - avea un gust atât de înfiorător, încât am presupus că e stricată şi am spus "pas". Altă dată, la fel. Nu mai puteam, eram pe culmile disperării. M-am plâns cuiva că ciorba e mai mereu stricată. Şi am fost lămurită că gustul este meritul desăvârşit al tarhonului, o buruiană pe care am evitat-o din acel moment până în zilele noastre.

Mari bătăi de cap îmi dădeau şi vânzătoarele: până dădeau bună ziua, până se întorceau, până dădeau marfa, până numărau restul.....treceau minute bune. Şi ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, de sâmbătă de la "ora doi" şi până luni dimineaţa, aveai slabe şanse să găseşti magazine deschise.....de fapt, şansele erau zero!

Atunci eram destul de afectată de aceste diferenţe. Acum îmi par amintiri care mă fac să zâmbesc. Şi culmea, dacă odată l-am urât, acum mi-e drag Sibiul cu toate ale lui. Mai puţin tarhonul!

Comentarii

  1. Cristina M. ( crisu)16 martie 2011 la 00:37

    :) ai uitat sa mentionezi de cuvantul "shoada" pe care tot de la o sibianca l-ai auzit prima oara...adica de la je :)
    Mi-e dor de tine. Ma bucur ca ti-a ramas drag sibiul...te astept cu mare drag oricand aici...pe meleagurile mele sibiene.
    Apropo de tarhon....nici mie nu-mi place :)
    te pup si te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. ti-am lasat un comentariu dar se pare ca nu a aparut...a disparut cu desavarsire... :(
    Crisu

    RăspundețiȘtergere
  3. Crisuuuuu meu scump! Asa-i :)) apoi mi-ai tot zis ca's şoadă incat l-am asimilat. si mie mi-e dor de tine si promit sa ne revedem anul asta. pupici!

    RăspundețiȘtergere
  4. apare tot, dar dupa ce-i dau eu accept! asa ca te invit sa mai interactionam pe blog :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.

Poveşti de viaţă II

E timpul să revin cu un nou exemplu din viaţă! În urmă cu mulţi ani am cunoscut un cuplu aparent "bine închegat". El - un om de afaceri super de treabă, sociabil, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, după câţiva ani de căsătorie şi un puşti la activ. Ea - o păpuşică frumoasă de pica, de asemenea de treabă. Erau aproape mereu împreună, el îi satisfăcea toate poftele iar ea...era frumoasă de pica. La un an după ce i-am cunoscut, au divorţat. Dar nu asta era ideea! Până să se strice treaba, am asistat la o chestie super super faină. Eram într-o deplasare în Sighetu Marmaţiei, pentru câteva zile. Într-o dimineaţa m-am dus la tipă în cameră, să ne pregătim ca fetele, să mai vorbim de una de alta....şi a ciocănit cineva la uşă. Ne-am cam mirat noi, era destul de dimineaţă şi noi ne cazaserăm la un motel prin munţi pe acolo prin Sighet. Am deschis, era una din cameriste....cu un buchet mare mare de trandafiri roşii, pentru păpuşică. Wowww! Şi nicio carte de vizită....m-am mirat eu.