Treceți la conținutul principal

Mă întorc!

Nu că aş fi fost plecată pe undeva! Doar mereu ocupată, poate prea mult; dar mi-e dor să scriu, mai ales că trec pe lângă mine atâtea lucruri care merită consemnate.

La scurt timp după ce n-am mai scris, mi-am schimbat locul de muncă. Acesta a fost şi motivul: am intrat într-un mediu nou, iar acomodarea acaparează orice tendinţă "cu capul în nori". Aşadar stau bine înfiptă la biroul meu de la capăt de Bucureşti, cu lumină artificială din belşug, şi mă acomodez! Partea nasoală este că, atunci când am schimbat job-ul, a trebuit să renunţ la laptopul meu mic primit de la serviciu. Nu a fost deloc uşor "despărţirea", laptopul era refugiul meu în nopţile cu insomnie, iar bloguiala, antidot:(


Încă încerc să mă reobişnuiesc cu monitorul imens...în fine, LCD. Dar abia reuşesc să-mi scriu articolele...Pe bune, monitorul ăsta e moartea pasiunii!

P.S.: o cunoştinţă mi-a amintit, recent, că unul dintre motivele pentru care am dat eu la jurnalism a fost admiraţia (nu ştiu cum să-i zic altfel) faţă de personajul Carrie Bradshaw (foto) din "Sex and the City"!

Da, trebuie să mă întorc în lumea mea

Comentarii

  1. Mersi! A meritat asteptarea, doar sti ca eu sunt cea mai infocata cititoare a ta. Chitai de bucurie, sa stii! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bai Denise....Pai, jurnalist fara laptop?
    Dea dracii in ea de treaba.Io-s dispus sa nu mai fumez o saptamana, sa donez, sa-ti luam un laptop.Mai gaseste vreo 50 ca mine si ai rezolvat problema.Da',hai, fa si tu un efort si foloseste " karandasu'" pana vine minunatia.Eminescu n-avea laptop.O avea pe Veronica.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Te-am jignit. Și îmi asum"

  Exercițiu de imaginație: te afli pe stradă, în mers, și vorbești la telefon. Povestești diverse, îți dai cu părerea. Deodată, un necunoscut sau o necunoscută se oprește în dreptul tău și strigă la tine: ,,cretino!"/ ,,marș!"/ ,,ai mintea scurtă!". Cum te-ai simți? Eu m-aș speria în primă fază. M-aș simți amenințată.  Personal, trec printr-o formă de bullying online cum nu am experimentat niciodată. Aproape zilnic sunt abordată de persoane necunoscute care mă critică și mă înjură. Și în afară de a da report și block nu știu ce să fac. Dar, din păcate, boții de la Facebook nu au o problemă cu înjurăturile și atacurile la persoană și nu elimină astfel de comentarii. Cum a început totul? De la un comentariu postat la un reel al Mirelei Retegan, dintr-un podcast cu Mihai Morar și Nicușor Dan. Mirela este fondatoarea Găștii Zurli, Mihai Morar este om de TV și Nicușor Dan este președintele României. Bun! Cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a fost...

Nu am mai mâncat o merdenea de doi ani

Photo by Roman Kraft on Unsplash   La asta mă gândeam astăzi când, moartă de foame, am trecut prin fața unei patiserii. Am aruncat o privire către vitrina în care erau erau expuse capriciile dependenței mele:  merdenele, pateuri cu branză/ciuperci, ștrudele cu mere și cu brânză dulce și tsafide, cornulețe cu rahar, gogoși, covrigi, baghete cu cașcaval...Într-o secundă m-am văzut cum, în urmă cu doi ani, îmi alcătuiam zilnic meniul de la patiserie. Tot într-o secundă am revăzut câteva fotografii în care aproape nu mă mai recunosc, aveam cu 11 kg în plus.  E nasol când ai un serviciu din ăla de nu ai timp nici 30 de minute să mănânci și tu ca omul. Te sună mereu cineva sau îți scrie pe what's up,  ai ceva de urmărit, de ascultat, de transmis, ai pe cineva de alergat, se răcește ciorba! Singurul moment ,,safe" e în mașină, când trebuie să ajungi din punctul A în punctul B, așa că te reorientezi: renunți la ciorbă și-ți iei o merdenea-două și o gogoașă. Eu,...

Ce am primit la 7 ani - update

 Când am scris articolul precedent, pe 4 decembrie, nici nu visam la ce va urma... - CSAT a desecretizat documente privitoare la campania lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale - se confirmă ceea ce jurnaliștii de investigație scriau de câteva zile: manipularea TikTok cu sprijinul influencerilor și a peste un milion de euro, influențe rusești + intervenția unui actor statal (necunoscut încă)  - CCR decide să anuleze rezultatul primului tur al alegerilor, care îi propulsase în turul 2 pe Elena Lasconi și Călin Georgescu - o luăm de la zero cu campania pentru prezidențiale - n'șpe mii de scenarii despre miza anulării alegerilor (în România nimic nu se întâmplă pe bune în folosul cetățenilor, mereu este o manipulare la mijloc): îndepărtarea lui Georgescu, favorizarea lui Ciolacu, îndepărtarea lui Lasconi....cumva sunt toate valabile pentru n'șpe mii de motive. Rezonez cu toate, las un exemplu - legionari și mercenari furibunzi pe TikTok, cu amenințări groaznice pr...