Treceți la conținutul principal

Mă întorc!

Nu că aş fi fost plecată pe undeva! Doar mereu ocupată, poate prea mult; dar mi-e dor să scriu, mai ales că trec pe lângă mine atâtea lucruri care merită consemnate.

La scurt timp după ce n-am mai scris, mi-am schimbat locul de muncă. Acesta a fost şi motivul: am intrat într-un mediu nou, iar acomodarea acaparează orice tendinţă "cu capul în nori". Aşadar stau bine înfiptă la biroul meu de la capăt de Bucureşti, cu lumină artificială din belşug, şi mă acomodez! Partea nasoală este că, atunci când am schimbat job-ul, a trebuit să renunţ la laptopul meu mic primit de la serviciu. Nu a fost deloc uşor "despărţirea", laptopul era refugiul meu în nopţile cu insomnie, iar bloguiala, antidot:(


Încă încerc să mă reobişnuiesc cu monitorul imens...în fine, LCD. Dar abia reuşesc să-mi scriu articolele...Pe bune, monitorul ăsta e moartea pasiunii!

P.S.: o cunoştinţă mi-a amintit, recent, că unul dintre motivele pentru care am dat eu la jurnalism a fost admiraţia (nu ştiu cum să-i zic altfel) faţă de personajul Carrie Bradshaw (foto) din "Sex and the City"!

Da, trebuie să mă întorc în lumea mea

Comentarii

  1. Mersi! A meritat asteptarea, doar sti ca eu sunt cea mai infocata cititoare a ta. Chitai de bucurie, sa stii! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bai Denise....Pai, jurnalist fara laptop?
    Dea dracii in ea de treaba.Io-s dispus sa nu mai fumez o saptamana, sa donez, sa-ti luam un laptop.Mai gaseste vreo 50 ca mine si ai rezolvat problema.Da',hai, fa si tu un efort si foloseste " karandasu'" pana vine minunatia.Eminescu n-avea laptop.O avea pe Veronica.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai