Dragoste si zambet

 Când am scris articolul precedent, pe 4 decembrie, nici nu visam la ce va urma... - CSAT a desecretizat documente privitoare la campania lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale - se confirmă ceea ce jurnaliștii de investigație scriau de câteva zile: manipularea TikTok cu sprijinul influencerilor și a peste un milion de euro, influențe rusești + intervenția unui actor statal (necunoscut încă)  - CCR decide să anuleze rezultatul primului tur al alegerilor, care îi propulsase în turul 2 pe Elena Lasconi și Călin Georgescu - o luăm de la zero cu campania pentru prezidențiale - n'șpe mii de scenarii despre miza anulării alegerilor (în România nimic nu se întâmplă pe bune în folosul cetățenilor, mereu este o manipulare la mijloc): îndepărtarea lui Georgescu, favorizarea lui Ciolacu, îndepărtarea lui Lasconi....cumva sunt toate valabile pentru n'șpe mii de motive. Rezonez cu toate, las un exemplu - legionari și mercenari furibunzi pe TikTok, cu amenințări groaznice pr...

imagine creată cu AI Până pe 24 noiembrie nu m-am gândit la asta. Dar, după primul tur al alegerilor prezidențiale, gândul ăsta îmi tot dă târcoale.  Memoria mi-a scos la înaintare o amintire cu bunicul meu, din decembrie 1989. Urmăream la televizor imagini cu oamenii care ieșiseră în stradă împotriva regimului comunist...era revoluție, era lui Ceaușescu se termina. L-am întrebat pe tataie ce se întâmplă, dacă e bine sau rău. A zis că nu știe...cred că era confuz și îngrijorat, modul în care funcționase până atunci se prăbușea. Așa mă simt eu din 24 noiembrie încoace. Confuză și îngrijorată. Din 1 decembrie e și mai rău.  Pentru că, la 7 ani, atunci când pica regimul comunist, am primit libertate. Un drept recâștigat cu mult sacrificiu. Al oamenilor care au murit sau cărora le-a murit cineva drag la Revoluție. Eroi! Ironia sorții, copilul meu are 7 ani acum. Și văd că dreptul la libertate, recâștigat în 1989, se joacă la votul din 8 decembrie 2024 pentru alegerea președintelui...

Cred că se poate spune că nefericirea este suma momentelor în care nu zâmbești, nu simți că ai pentru ce să fii recunoscător/recunoscătoare, nu ai sentimente de mulțumire de sine, nu te vezi, nu te apreciezi, nu ești văzut/văzută și nici apreciat/apreciată. Și când ai prea multe astfel de momente în viață  poți spune că te îneci în nefericire.  Probabil ți s-a întâmplat, cel puțin o dată, să înghiți din greșeală apă. Să simți apoi că nu poți să respiri, că te sufoci. Cam așa este cu nefericirea. Creează atacuri de panică, stări de depresie, ridică ziduri în jurul tău și simți că nu-i cale de ieșire. Colacul de salvare poate fi orice/oricine - un prieten apropiat, un job fain, colegi de treabă, propriul copil, partenerul potrivit, o activitate interactivă etc. Important este să-l căutăm.  Un prieten apropiat te va sprijini, te va ține de mână să nu cazi. Un job fain îți va oferi satisfacția că faci ceva cool. Colegii de treabă îți pot ridica nivelul de apreciere profesiona...

În viziunea mea, echipă înseamnă oameni implicați și mobilizați să facă ceva împreună. Valoarea muncii în echipă ține de grija și respectul pe care și-l arată coechipierii. Aceștia pot fi parteneri în cuplu, prieteni, colegi etc.  Mult timp am crezut că a face parte dintr-o echipă înseamnă să duci la bun sfârșit sarcinile care îți revin, indiferent că îți sunt date ori ți le asumi. Acum sunt de părere că sarcinile trebuie discutate și împărțite, rediscutate și reîmpărțite.  Recent am văzut un anunț postat online pe FB, în grupul unei comunități. O doamnă căuta un al doilea job pentru soțul său. Dădea detalii de genul ce și-ar dori soțul ca program și atribuții. Nu m-am putut abține să nu mă întreb: de ce nu scrie direct soțul că-și caută job? De ce a delegat-o pe soție să întrebe în locul lui? Alții care au gândit ca mine au și postat, în comentarii. Cineva a răspuns: ,,poate nu are FB".  Are, am căutat eu😅 Există tendința de a delega pe cineva să facă ce poți și tu. Pra...

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea. ...

  Încerc să-mi fac regulat exercițiile indicate de kinetoterapeut pentru afecțiunile coloanei. Tot journey-ul durează aproximativ o oră. Parcă am mai mult spor dacă văd și un film în acest timp. Dar nu mai pot cu reclamele. Mai mult de 50% sunt la diverse suplimente alimentare. Iar mesajele îmi par de-a dreptul un atac la viață și sănătate. De exemplu, m-a șocat reclama la un supliment ,,recomandat"  pentru simptome de amorțeli și dureri în brațe. Actorii zâmbitori, care nu au nicio treabă cu ce ne doare pe noi și care nici problemele noastre nu le au, ne spun cu zâmbetul pe buze că acel supliment ne va trata toate simptomele. Și asta este tot.  Acum câteva luni am experimentat niște simptome în genul celor expuse în reclamă. Și iată de ce zic că suplimentele nu suplinesc vizita la medic. Am simțit dureri și amorțeli în toată mâna dreaptă. Apoi, parțial și în stânga. Senzații noi, neplăcute. M-am speriat. Așa că m-am programat la un neurolog, pentru consult. Mi-a recomand...

Fotografia asta mă duce cu gândul la o poveste reală de viață. Concluzia, după 20 de ani de căsnicie, a fost: ,,nu mai aveam ce să ne spunem, eram ca doi străini". Feelingul era de mult acolo, confirmarea a venit într-o vacanță petrecută fără copilul pe care îl avea cuplul respectiv.  Recent am ascultat un episod dintr-un podcast : ,,Care este secretul fericirii?". ( Am evitat cuvântul , ,fericire" în titlu, îmi pare că pot fi atât de multe sensuri destul de diferite, spre deosebire de ,,împlinire" ). Concluzia podcastului este că starea noastră de bine are mare legătură cu calitatea relațiilor cu cei din jur - și, surprinzător, accentul nu cade pe relația de cuplu, așa cum m-aș fi așteptat. Ci pe relațiile pe care le ai în general cu oamenii din jur: oameni apropiați care să te asculte fără să te judece; oameni cu care să-ți facă plăcere să lucrezi; oameni cu care să ai legături în comunitatea în care trăiești. Așadar, conexiunile create în timp sunt esențiale. Și...