Dragoste si zambet

Nu m-am gândit să scriu despre ... pandemie, greutăți, jumătăți de adevăr, moarte, suferință. Dar, nouă, acest virus ne-a marcat existența. A devenit parte din viețile noastre și nu poate fi ocolit din povestire. Viața nu a mai fost doar despre copilărie, vacanță și speranțe. Anul trecut, în februarie, ieșeam din presă și făceam pasul către o nouă lume, aceea a ONG-urilor. Nu a fost ușor să mă desprind de ceea ce știam să fac de peste 10 ani. Dar deja trecuse un an de când tata se mutase la noi, să mă ajute cu cea mică. Îi promisesem că, după un an, îl las să se întoarcă acasă la el. Iar micuța mea urma să meargă la grădi. Dar a apărut el, coronavirusul care provoca o boală necunoscută, Covid-19. Nu mi-am făcut griji la început, era departe de noi, tocmai în China. Dar apoi a apărut și în țările vecine, a trecut până și oceanul. Și nu a ocolit România.  Totul se întâmpla cu repeziciune, doar că nu știam ce anume este. Trebuia să ne ferim, doar că nu prea știam cum. Îmi amintesc și ...

  Mi se pare inacceptabil să-mi pierd timpul din cauza unor incompetenți. Nu mai zic de stres. Mai jos, două întâmplări recente👇Dacă treceți și voi prin asta, ajută să vedeți că există soluții. 1. Banca ce te trimite în Biroul de Credite fără să ai habar În urmă cu 8-9 ani am făcut un credit de nevoi personale la o bancă. Era singura agreată de un magazin, de unde voiam să-mi iau mobilă pentru locuința proaspăt achiziționată prin programul Prima Casă. Creditul s-a derulat pe parcursul a doi ani, am achitat și am finalizat împrumutul.  Banca, deși a reziliat ulterior contractul cu magazinul respectiv, a continuat să-mi folosească datele. Mi-a emis un alt card, despre care le-am spus că nu-l doresc, pentru că nu-l voi folosi. Nu am ridicat cardul, nu știu ce au făcut cu el. În urmă cu vreo 4 ani am început să primesc situația soldului aferentă contului meu. Figuram cu o restanță - administrarea unui cont pe care nu-l solicitasem și nu-l folosisem. Deși le-am comunicat, din nou,...

Un părinte își dorește, conștient, ce este mai bun pentru copilul lui. Însă, în subconștient, oare își dorește asta pentru că el consideră că nu a avut parte de ce este mai bun? Dorește să împlinească, prin propriul copil, neîmplinirea care îl macină? Insistă ca visurile lui parțial realizate (ori niciodată) să fie duse la bun sfârșit de către copil? Se teme ca nu cumva copilul să sufere în fața unui eșec, așa cum a suferit el? În subconștient, un părinte își dorește, pentru copilul lui, Bucle de Aur. Este, în felul său, Cristina, o mămică ce trăia într-un orășel norvegian, Woro. Cristina și-a dorit, cum altfel, tot ce este mai bun pentru fetița ei. Și a cerut pentru micuță...păr din aur adevărat. La început, Cristina s-a simțit cea mai fericită mamă de pe pământ. Copilul ei era admirat de toți, atrăgea toate privirile. Toată lumea spunea că este ,,cea mai frumoasă fetiță din lume" datorită părului minunat din aur curat. Dar copilul nu era fericit. ,, Greutatea părului o silea pe ...

Sunt foarte mândră de mine! Am făcut recent un experiment și am descoperit că nu mai sufăr de claustrofobie, cel puțin nu când dorm la cort. Teama aceasta mă urmărește din copilărie, de când am fost cu ai mei într-o drumeție. Toată noaptea am verificat atunci fermoarul de la cort, să mă asigur că nu rămân blocată.   În urmă cu 2 ani, am zis să fac un compromis. Nu eram pregătită pentru un cort adevărat, așa că am ales să mergem într-un glamping. Dacă vă simțiți claustrofobi, dar totuși vreți să experimentați dormitul la cort, atunci glampingul este locul ideal. Cum mi-e stilul, am făcut super research înainte. Tare mult mi-aș fi dorit ceva pe malul mării, dar la noi nu există un glamping decent (ar fi unul, dar mai incognito, no kids allowed). Așa că am căutat la munte, am verificat așezarea, accesul, facilitățile, obiectivele turistice. Așa am ajuns la Green Camp - Adventure Glamping .  Minunăția asta este în Gura Teghii, zonă în care am ajuns întâmplător și de care ne-a...

A spus-o jurnalistul Inigo Dominguez, așa și-a numit editorialul publicat în martie în cotidianul El Pais. Titlul a devenit viral, mi-a plăcut la nebunie. Nu știu dacă, pentru mine, aș pune problema chiar așa. Pandemia m-a prins într-o perioadă de tranziție, și toate planurile făcute au picat. Am schimbat pe ultima sută de metri un job care m-ar fi expus destul de mult perioada asta, am renunțat să mai înscriu copilul la gradiniță și am trecut la un ritm copleșitor, la care încerc să mă adaptez. Cu siguranță, eram mai liberă și nu știam😊. Izolarea a venit la pachet cu multe emoții. Am simțit frustrare că nu mai găseam spirt, șervețele antibacteriene, soluții cu care obișnuiam să dezinfectez de regulă prin casă. Am simțit indignare că, timp de două săptămâni, nu am reușit să plasez o comandă online la niciun supermarket. Dacă nu aveam prieteni și vecini care să ne lase mâncare la poartă, nu știu ce ne făceam. Noi nu ieșeam pentru că un parlamentar fusese depistat cu Covid-19 ...

Kavala ne-a rămas în suflet. O destinație aleasă din scurt - cu o lună înainte de plecare (!), un oraș despre care nu știam absolut nimic și despre care nici nu am apucat să fac super cercetări,o vacanță în care am bifat peripeții cu emoții. Da, m-aș mai întoarce în Kavala! Traseul Există aeroport în Kavala însă am ales să mergem cu mașina. Am plecat la 7 dimineața din București, nu am prins aglomerație în vămi, la ora 15.30 am ajuns la destinație. A fost pentru prima dată când am făcut un drum lung, de opt ore, cu micuța noastră (2 ani și 4 luni), și s-a descurcat remarcabil. A dormit destul de puțin, în rest s-a bucurat de drum și de compania noastră (am avut câteva jucării de pluș, 2-3 cărticele, am improvizat jocuri, am cântat, am citit). Am făcut un singur popas, de 15 minute. Am plătit o taxă de drum la Podul Prieteniei (România - Bulgaria) de 14 lei (se poate plăti și cu cardul) și una de 2 euro la intrarea în Grecia. Vinieta pentru Bulgaria am achiziționat-o online (htt...

Photo by Katya Austin on Unsplash Eu simt că am o vacanță reușită atunci când reușesc să citesc o carte bună. Trupul mi se relaxează pe-un șezlong, mintea mea aleargă pagină după pagină, tot mai departe. Ce relaxare mai profundă mi-aș putea dori? Recent am citit o carte des recomandată, m-a făcut să râd și să plâng în același timp. Așa mix de sentimente declanșate imprevizibil rar mi-a fost dat să trăiesc. ,,Un bărbat pe nume Ove" este o lecție minunată despre iubire și despre omenie. Despre respect și onestitate. Despre simplitate. ,,Ce o să se aleagă de-o societate în care oamenii nici să facă o cafea sau să scrie nu mai știu ? Ce?" ,,Nu-i poate înțelege pe oamenii care abia așteaptă să iasă la pensie. Cum să aștepți toată viața să devii de prisos? Să umbli fără rost, să ajungi o povară pentru societate, cine visează la așa ceva?" ,,Nu mai e nicio scofală să fii în stare să bați o scândură în podea, să yugrăvești singur sau să pui cauciucurile de iarnă...