Treceți la conținutul principal

Postări

Roma la pas - cum am găsit dragoste și zâmbet în cetatea eternă

arhiva personala În urmă cu vreo patru ani, destinul mi-a plimbat pașii prin Roma. M-am îndrăgostit de oraș, rar mi-a fost dat să simt atât de intens o vacanță. Poate și pentru că el, destinul, mi-a rezervat o mare surpiză. Ca de fiecare dată, am plecat cu temele făcute - ce vizităm, unde mâncăm, mijloace de transport, prețuri etc. Am făcut inclusiv un plan de vizitare, calculând distanțele între obiective, ca să nu ratăm vreunul! Plus documentare despre fiecare...Am avut ceva de muncă dar ne-a prins bine. Așa am descoperit că poți vizita Roma veche fără să folosești celebrele autobuze pentru turiști sau metroul.  Chiar recomand, am descoperit locuri minunate, omise din circuitele recomandate online. Povestea de astăzi este despre un astfel de obiectiv: Santa Scala (Scara Sfântă) SURSA: http://www.panoramio.com/photo/39583471# Se găsește în apropiere de Basilica Sfântul Ioan din Lateran și poate ar fi trecut neobservată dacă nu erau mulți oameni în genunchi, chiar și ...

După un an nebun dar, cu siguranță, de neuitat!

Iar am comis-o, am tras chiulul aproape doi ani! Dar cum prima dragoste nu se uită, m-am întors! Aici rămâne locul meu de suflet, însă mă găsiți și pe Fashionmoms , acolo unde povestesc pe îndelete despre nouă mea ipostază, de mamă a unei fetițe! Ideea de fashion mom nu este doar despre cum să nu te neglijezi după naștere. Dacă ai impresia, în general, că nu ai timp pentru tine, după ce apare un bebe o să te confrunți, pe bune, cu asta! Și totuși, există viață, relaxare, modă, machiaj, dietă, cafele și vacanțe și după naștere! Fashion mom este și despre informare continuă pentru a fi în trend cu tot ce înseamnă creșterea sănătoasă a bebelușului. Sfaturile bunicilor vin cu practici vechi de zeci de ani, contrazise uneori de Organizația Mondială a Sănătății. Dacă acceptăm evoluția în toate, de ce am crește copii ca acum 20-30 de ani? Discuția este amplă, nu ne propunem să tranșăm disputele între bunici, pediatri, specialiști! Vrem să fim însă informate, la modă, fashion! Și blogul ...

Cochetăria, de purtat oriunde

,,Doctorul i-a spus că o așteaptă peste o săptămână. Nu era o intervenție grea, dar îi dădea emoții. Trebuia să se interneze într-un spital de stat, era pentru prima dată, așa că a întrebat despre ,,condiții,,. I s-a spus să nu își aibă așteptări, secția de ginecologie nu era pe lista pentru renovări. Pasul următor a fost să-și facă programare la epilat! A ales seara dinaintea intervenției, voia să arate bine, să nu aibă vreo jenă. Și nici teamă. Pe drum spre spital s-a machiat, așa cum făcea în fiecare dimineață. Doar că acum nu mergea la serviciu, ci la spital. Nu conta, voia să arate bine atunci când se va privi în oglindă. Spitalul nu arăta așa de rău precum își imaginase. Condițiile erau acceptabile, i-a mai venit inima la loc! Când a fost dusă în blocul operator, s-a văzut înconjurată de mai multe persoane. Îi puneau întrebări, răspundea mecanic, știa că va adormi în câteva clipe de la anestezie. Se felicita în sinea ei că s-a epilat, a fost ultimul gând conștient! Când s...

Despre romantism şi obişnuinţă

Era la o pensiune, la capăt de ţară, în vârful munţilor. Tocmai coborâse la micul dejun, când recepţionera i-a dat un buchet cu zeci de trandafiri roşii. - Pentru dumneavostră! Şi i l-a întins emoţionată, cu un zâmbet larg. - Mulţumesc!, i-a răspuns la fel de zâmbitoare, aruncând un ochi pe cartonaşul ascuns printre trandafiri. O urmăream invidioase, oare cine o găsise tocmai acolo, să-i trimită buchetul superb... - Ah, e de la soţul meu, ne-a explicat, fără nicio urmă de emoţie. Ne-a topit toată emoţia când a continuat: - Dar el mereu face gesturi din astea, nu este nimic deosebit! Şi acum cred că bărbatul acela a făcut un gest deosebit pentru ea. Au divorţat între timp, ea s-a recăsătorit , dar nu despre asta este vorba. Şi nici despre buchetul cu 99 de trandafiri. Ci despre cum ajungi să neglijezi gesturile pe care cel de lângă tine le face pentru a-ţi aduce zâmbetul.  Mereu am considerat că  un bileţel ,,uitat,, pe pernă, în care îţi scrie ceva ce te face ...

Educația nu se face la școală

Aveam în plan să scriu despre solidaritate și lipsa ei, dar recent am trecut printr-o experiență neplăcută, care m-a făcut să-mi amintesc despre primul job. Așadar, este vorba despre relații profesionale și colegi. Numai că, din nu știu ce motiv, relațiile de la muncă pot fi oricum, numai profesionale nu. Bunul simț și politețea nu-și au locul la muncă. Imaginează-ți cum este să mergi la birou, să dai ochii cu toată lumea și  bună dimineața și să nu ți se răspundă. Alt exercițiu de imaginație: să atragi atenția unui coordonator asupra faptul că este în eroare și să-ți reproșeze că, dacă a priceput greșit, este vina ta pentru că nu știi să-i explici. Sau că ploua în loc să ningă și bate vântul în loc să înflorească gladiolele! (ultima parte este o metaforă pentru absurdul unor situații care chiar se întâmplă) Primul meu job a fost într-o fabrică. Ca și alți zeci de studenți care se aflau acolo, m-am dus să ,,câștig un ban". Făceam cutii din carton, lipeam  plastice, amb...

Culmile unui drum prin Moldova!

sursa: http://mugurelpatrichi.blogspot.ro/ Am bătut cale lungă ca să ajung la nunta unei prietene. E o vorbă, călătorului îi șade bine cu drumul! Cam așa a fost: soare, peisaje faine, experiențe...cam așa, pe scurt! Culmea vitezei: să mergi cu 60 km/h în localitate și să te depășească mașina de poliție (care nu era în misiune)! Culmea flirtului: să-i semnalezi unuia (în timp ce aștepți să se facă verde la semafor) că are portiera de pe spate deschisă și ăla să-ți zâmbească larg (deși tu ești cu bărbatu' în mașină, la volan) ! Culmea prudenței: să oprești mașina înainte să intri în localitate pentru că după placuță e poliția cu radar și tu ai peste 100 km/h! Culmea divinității: să ai în față o mașină cu "zeu" la plăcuța de înmatriculare iar în spate alta cu..."zei" :)))))

Ce să-i faci unui jurnalist

Mă gândesc ce răspunsuri aș primi dacă aș lansa întrebarea asta. Recent, soția unuia dintre inculpații arestați într-un dosar de corupție mediatizat i-a spus unui reporter de la o televiziune: ,, Să vă ia dracu', sunteți niște nenorociți!", i-a trântit-o șuierând și scrâșnind din dinți. Reporterul i-a replicat: ,, De ce, doamnă, și noi suntem oameni! Nu e vina mea că soțul dumneavoastră a fost arestat, e vina lui". Un reporter care se respectă știe să asculte, fie că este vorba despre interesul său ori al unui amărât care nu mai găsește dreptatea. Acel reporter își va pleca urechea, va cerceta documentele pe care amărâtul le târăște într-o sacoșă și va încerca să scape de povara spovedaniei. Că rezolvare nu are, presa de azi nu oferă timp și spațiu pentru amărâți. Dar amărâtul ăla va avea măcar mulțumirea ascultării: ,,Sunteți singurii care mai pot face ceva, să îi dați jos pe hoți!". O femeie din București a fost evacuată dintr-o casă naționalizată du...