Treceți la conținutul principal

Veselia nu-i in criza

Intre serviciu si casa imi place sa mai fie ceva. E cam trist ca in fiecare zi, dupa 10 ore de munca, sa te refugiezi fix intre peretii micutei locuinte. Si iesitul in oras, daca il faci prea des, se banalizeaza. Asa e la mine, simt nevoia sa schimb des "aromele". E adevarat, nu-mi iese mereu,  de obicei ma condimentez cu un tur de magazine sau un suc.
Acum doua seri, al meu mi-a facut o surpriza: m-a dus la teatru! Da, eu cam trebuie sa fiu dusa, pentru ca fac mai mereu ce trebuie si cam uit sa fac ce-mi place. Asadar, am fost la teatrul "Constantin Tanase", unde au spectacole de varietati. Mai tineti minte emisiunile la care ne uitam de Revelion? Cu scenete comice, cantece, dansuri etc? Cam asta e teatrul de revista. A fost minunat, m-am simtit ca si cum as fi participat la emisiunile la care ma uitam cand eram mica, emisiuni care mi-au ramas la suflet. Recomand spectacolul "Veselia nu-i in criza", asa cum ne-a fost si noua recomandat, te face sa uiti doua ore de tot. Iar sa-i vad pe Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu, Vasile Muraru si Adriana Trandafir jucand a fost un super bonus!
Vreau sa merg din nou la teatru.  Mi-am lansat singura provocarea, acum ramane de vazut ce arome voi alege. Daca nu mai pomenesc nimic aici, e clar ca am pierdut provocarea :)

Comentarii

  1. Ce bine ai facut ca te-ai dus la teatru, mai ales ca ai avut onoarea sa-i vezi jucand pe acesti mari actori ai tarii noastre. Si ar fi pacat sa pierzi provocarea..., astept sa scrii pe blog ce piesa noua ai mai vazut.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.