Treceți la conținutul principal

Din viaţă :) VI

Tot mai des ne este dat să auzim la ştiri că fast foodurile fac ravagii şi în rândul nostru, că ne-am dat la hamburgeri şi cartofi prăjiţi mai ceva ca americanii şi că am cam luat-o pe calea obezităţii. Dar mai este oare de mirare, când mersul la Mac, de exemplu, e devenit o tradiţie în aproape fiecare familie?  De ce să te "chinui" să te joci inteligent cei mici, sa-i pui să facă mişcare cu adevărat, să te tăvăleşti pe iarbă sau prin nisip alături de ei, când este mult, mult mai lejer să-i arunci între nişte bile de plastic colorate sau să se dea pe topogane, în timp ce îndeşi în ei o tonă de calorii sub formă de "masă fericită" ???

În concediu am stat la o cabană din Parcul Naţional Retezat. În curte erau un leagăn de lemn şi câteva jucării de plastic, în rest natură:) Cabanierul ne-a povestit că a venit o familie cu un copil, pentru a petrece câteva zile în aer curat. Oamenii s-au uitat în stânga, s-au uitat în dreapta şi au întrebat: "dar loc de joacă nu aveţi?". Cabanierul s-a cam blocat, le-a arătat leagănul şi...jucăriile. "Dar un topogan, ceva? Copilul este destul de agitat, trebuie să-l ţinem ocupat". Wow! Deci vii la munte, dar cauţi condiţiile din parcurile de oraş...minunat!

Ieri eram în autobuz. La un moment dat, aud: "aşa, mămică, gura mare! muşcă din ea! ştttt, nu mai vorbi, mănâncă". Nu vedeam nimic, doar auzeam, că era aglomeraţie. Dar mă cam enerva să aud într-una: "mănâncă, nu mai vorbi" şi indicaţii: cum să ţină mâncarea, cum să muşte, cum să se şteargă la gură...ce naiba??? La un moment dat, îmi apar în vizor...mama şi fiica. Mama, o femeie cochetă, nu avea altă treabă decât să-şi îndoape fetiţa, de vreo8-9 ani, cu o....şaorma! Deci asta era problema.Şi mă uitam aşa, aiurea, că săraca fetiţă nu avea timp nici să respire din cauza mamei, care nu ştia să spună decât: "şttt, nu vorbi, mănâncă" şi s-o şteargă la gură. Şi totuşi, şaorma????

Comentarii

  1. Am mancat saorma pentru prima data cand am lucrat in mall.... De 3-4 ori am cumparat, iar ultima data am facut alergie la saorma, continea ceva stricat... De atunci nu mi-a mai trebuit saorma sau orice fel de mancare de fast food.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Te-am jignit. Și îmi asum"

  Exercițiu de imaginație: te afli pe stradă, în mers, și vorbești la telefon. Povestești diverse, îți dai cu părerea. Deodată, un necunoscut sau o necunoscută se oprește în dreptul tău și strigă la tine: ,,cretino!"/ ,,marș!"/ ,,ai mintea scurtă!". Cum te-ai simți? Eu m-aș speria în primă fază. M-aș simți amenințată.  Personal, trec printr-o formă de bullying online cum nu am experimentat niciodată. Aproape zilnic sunt abordată de persoane necunoscute care mă critică și mă înjură. Și în afară de a da report și block nu știu ce să fac. Dar, din păcate, boții de la Facebook nu au o problemă cu înjurăturile și atacurile la persoană și nu elimină astfel de comentarii. Cum a început totul? De la un comentariu postat la un reel al Mirelei Retegan, dintr-un podcast cu Mihai Morar și Nicușor Dan. Mirela este fondatoarea Găștii Zurli, Mihai Morar este om de TV și Nicușor Dan este președintele României. Bun! Cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a fost...

Alerg dupa soare :)

Astazi am esuat din nou in incercarea de a-mi schimba culoarea pielii! De o luna fug dupa soare si el de mine! De vina ar fi, inainte de toate, serviciul! Mi-a acaparat tot timpul, asa cum facea odinioara. S-au dus trezitul la pranz, seara in fata televizorului si postarile nocturne pe blog :(  Acum trezirea se da la cel tarziu 7, iar acasa ajung, cel mai devreme, la 7 seara...dar zob. O alta piedica e vremea, normal. Care a complotat cu serviciul meu cel acaparator, astfel incat, atunci cand sunt libera, ploua de rupe, iar cand lucrez e super cald si soare si toata lumea merge la plaja. Weekend-ul trecut a fost un timp perfect pentru bronzat. Stiu asta pentru ca eu am lucrat! Nu-i bai, am fost si eu pe teren cu treaba, dar sa fac material cu canicula! M-a luat si pe mine soarele....pe brate si putin decolteu...cel mai bine se vede daca imi iau un maieut pe mine :D Weekendul asta am fost libera. Abia asteptam, dupa 2 saptamani de rupere. Mi-am facut tot felul de planuri, re...

Ce am primit la 7 ani - update

 Când am scris articolul precedent, pe 4 decembrie, nici nu visam la ce va urma... - CSAT a desecretizat documente privitoare la campania lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale - se confirmă ceea ce jurnaliștii de investigație scriau de câteva zile: manipularea TikTok cu sprijinul influencerilor și a peste un milion de euro, influențe rusești + intervenția unui actor statal (necunoscut încă)  - CCR decide să anuleze rezultatul primului tur al alegerilor, care îi propulsase în turul 2 pe Elena Lasconi și Călin Georgescu - o luăm de la zero cu campania pentru prezidențiale - n'șpe mii de scenarii despre miza anulării alegerilor (în România nimic nu se întâmplă pe bune în folosul cetățenilor, mereu este o manipulare la mijloc): îndepărtarea lui Georgescu, favorizarea lui Ciolacu, îndepărtarea lui Lasconi....cumva sunt toate valabile pentru n'șpe mii de motive. Rezonez cu toate, las un exemplu - legionari și mercenari furibunzi pe TikTok, cu amenințări groaznice pr...