Treceți la conținutul principal

Cadou de aprilie

Pe modelul "oamenii deştepţi răcesc vara" (sau, extrapolând, când se încălzeşte vremea), cred că m-am procopsit din nou cu o viroză. E nasol şi doare, mai ales că sunt la muncă.

Mă gândeam, vorbind cu un coleg din liceu, că ar trebui să fie interzis prin contract să vii la muncă atunci când eşti bolnav. Eşti ameţit, îţi scapă toate din mână, abia te târăşti, simţi că te dor toate şi nu ştii dacă ai dormit strâmb sau ai făcut febră musculară de la stat pe scaun, capul îţi vâjâie, parcă simţi că te ia şi febra, ochii te dor şi eşti "mârâit"? Semn clar să stai acasă, nu să mergi la muncă. Doamne fereşte, dacă îţi contaminezi şi colegii? Că de aia e aşa de populară viroza asta!

Vă mai aduceţi aminte de isteria gripei porcine? Ce vremuri....cum îţi curgea puţin nasul, cum tuşeai, erai făcut pachet, trimis acasă şi interzis la birou cel puţin o săptămână!!

Ei, şi ca şi cum n-ar fi de ajuns că sunt în reluare şi că mă dor toate, am fost la o mică acţiune cu cei de la Garda Financiară. Au mers să verifice un restaurant, au găsit nişte probleme, aşa că s-a cam dus cu cinele liniştite. Numai că un client şi invitaţii lui nu s-au dat duşi cu una, cu două. Ne-au luat la rost, ne-au acuzat că le stricăm petrecerea, apoi s-au pus pe înjurături ca la uşa cortului. Cum era? "Bomboana de pe tort?" Asta am primit şi noi, fix în moalele capului, numai că erau dropsuri. Tari ca piatra, prima dată chiar am crezut că ăia au dat cu pietre. Şi două m-au nimerit. Şi au fost date cu sete.

Comentarii

  1. am vazut beta, m-am amuzat cand am auzit ca "au aruncat cu bomboane in reporteri". era promotie deni, dropsuri pentru dureri de gat

    RăspundețiȘtergere
  2. daaaa...lasa ca atunci cand am ajuns acasa si mi-am dat salul de la gat, a mai picat una. nici nu erau bune!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Alerg dupa soare :)

Astazi am esuat din nou in incercarea de a-mi schimba culoarea pielii! De o luna fug dupa soare si el de mine! De vina ar fi, inainte de toate, serviciul! Mi-a acaparat tot timpul, asa cum facea odinioara. S-au dus trezitul la pranz, seara in fata televizorului si postarile nocturne pe blog :(  Acum trezirea se da la cel tarziu 7, iar acasa ajung, cel mai devreme, la 7 seara...dar zob. O alta piedica e vremea, normal. Care a complotat cu serviciul meu cel acaparator, astfel incat, atunci cand sunt libera, ploua de rupe, iar cand lucrez e super cald si soare si toata lumea merge la plaja. Weekend-ul trecut a fost un timp perfect pentru bronzat. Stiu asta pentru ca eu am lucrat! Nu-i bai, am fost si eu pe teren cu treaba, dar sa fac material cu canicula! M-a luat si pe mine soarele....pe brate si putin decolteu...cel mai bine se vede daca imi iau un maieut pe mine :D Weekendul asta am fost libera. Abia asteptam, dupa 2 saptamani de rupere. Mi-am facut tot felul de planuri, re...

Ce am primit la 7 ani

imagine creată cu AI Până pe 24 noiembrie nu m-am gândit la asta. Dar, după primul tur al alegerilor prezidențiale, gândul ăsta îmi tot dă târcoale.  Memoria mi-a scos la înaintare o amintire cu bunicul meu, din decembrie 1989. Urmăream la televizor imagini cu oamenii care ieșiseră în stradă împotriva regimului comunist...era revoluție, era lui Ceaușescu se termina. L-am întrebat pe tataie ce se întâmplă, dacă e bine sau rău. A zis că nu știe...cred că era confuz și îngrijorat, modul în care funcționase până atunci se prăbușea. Așa mă simt eu din 24 noiembrie încoace. Confuză și îngrijorată. Din 1 decembrie e și mai rău.  Pentru că, la 7 ani, atunci când pica regimul comunist, am primit libertate. Un drept recâștigat cu mult sacrificiu. Al oamenilor care au murit sau cărora le-a murit cineva drag la Revoluție. Eroi! Ironia sorții, copilul meu are 7 ani acum. Și văd că dreptul la libertate, recâștigat în 1989, se joacă la votul din 8 decembrie 2024 pentru alegerea președintelui...

Ce am primit la 7 ani - update

 Când am scris articolul precedent, pe 4 decembrie, nici nu visam la ce va urma... - CSAT a desecretizat documente privitoare la campania lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale - se confirmă ceea ce jurnaliștii de investigație scriau de câteva zile: manipularea TikTok cu sprijinul influencerilor și a peste un milion de euro, influențe rusești + intervenția unui actor statal (necunoscut încă)  - CCR decide să anuleze rezultatul primului tur al alegerilor, care îi propulsase în turul 2 pe Elena Lasconi și Călin Georgescu - o luăm de la zero cu campania pentru prezidențiale - n'șpe mii de scenarii despre miza anulării alegerilor (în România nimic nu se întâmplă pe bune în folosul cetățenilor, mereu este o manipulare la mijloc): îndepărtarea lui Georgescu, favorizarea lui Ciolacu, îndepărtarea lui Lasconi....cumva sunt toate valabile pentru n'șpe mii de motive. Rezonez cu toate, las un exemplu - legionari și mercenari furibunzi pe TikTok, cu amenințări groaznice pr...