Despre limite şi prejudecăţi

Pe 8 martie, realizatorii de la un post de radio s-au gândit să lanseze o temă de discuţii pornind de la rolul femeii în societatea modernă, dacă e discriminată faţă de bărbat, evoluţia profesională etc.

Unul dintre ascultători a spus că are o mică afacere - conduce o firmă şi că a preferat să angajeze mai mult femei, pornind de la ideea că au mai puţine şanse faţă de un bărbat atunci când vine vorba de job. Nu ştiu cum vine asta, dar omu' a vorbit foarte oki şi respectuos şi l-am plăcut! A fost urmat de o doamnă care a spus clar şi răspicat ceva de genu': "eu cred că femeia are două roluri foarte clare: să aibă grijă de familie şi de casă". Hmmm...apoi a explicat de ce nu este de acord ca o femeie să aibă carieră: "eu nu cred că unei femei îi stă bine să concureze cu un bărbat. Bărbatul este cel care trebuie să asigure bunăstarea familiei".

Sinceră să fiu, am mai auzit femei care să spună: "aş fi vrut să fiu bărbat". Dar asta când vine vorba despre circulat pe străzi noaptea, mers în cluburi, fluierături de la şantierişti, ciupituri şi înjurături gingaşe aruncate pe stradă. Dar n-am auzit un bărbat să spună: "aş fi vrut să fiu femeie".

Cred că fiecare are rolul său, pe care singur şi-l stabileşte. De asemenea, fiecare are propriile limite pe care, dacă vrea, poate încerca să şi le depăşească. Nu le condamn pe femeile care aleg familia în locul carierei şi care preferă să stea acasă, să gătească şi să aibă grijă de copii şi care renunţă la o minimă independenţă financiară. Dar mi se pare absurd, pentru vremurile pe care le trăim, să fie condamnate cele care încearcă să "intre în lumea bărbaţilor", adică să aducă bani în casă. Dacă bărbaţii şi-au păstrat "rolul" de a fi susţinători financiari, iată că femeile au ales să-şi extindă atribuţiile: pe lângă cele casnice, au apărut cele profesionale.

Dar despre ce vorbim? Despre o realitate valabilă de zeci de ani, la care există, încă, reticenţă. Atât din partea femeilor, cât şi a bărbaţilor.