Treceți la conținutul principal

Mi-am pus fluturaş în păr, măi!

Acum câteva zile eram în faţa magazinului Unirea, în Bucureşti, trebuia să mă întâlesc cu al meu. Mai exact, eram în drept la McDonald's. Şi cum stăteam eu fix în bătaia soarelui, am văzut un fluturaş maro cu portocaliu. Nimic deosebit, dacă n-aş fi fost în Bucureşti! Ce să caute el pe trotuar la Unirea???

Cum mă minunam eu, am văzut că fluturele s-a aşezat pe părul unui tip şi acolo a rămas! M-a pufnit râsul instant. Şi tipul se tot fâţâia prin dreptul fast-food-ului, cu fluturele în păr. Până la urmă a plecat, fluturaşul a început din nou să planeze. În timpul ăsta, încerca trecătorii. Dacă era băiat, ţup pe părul lui. Se plimba până când omul ieşea din perimetrul Mac. Dacă era tipă, doar o atingea şi se ridica brusc în aer. Cert e că am stat vreo 5 minute şi l-am urmărit. Nici măcar o dată nu s-a plimbat cu vreo fată. Alegea numai băieţi şi se plimba când în stânga, când în dreapta. Nu are rost să vă spun cât de haioşi erau ei, tunşi scurt, cu fluturele prins lateral. Am râs cu lacrimi:))

Când a venit al meu, l-am luat repede din perimetru, să nu se procopsească şi el. I-am povestit despre fluturele gay!!! Mi-a dat o replică la care nici nu mă gândeam: "Dar dacă era femela?"

Deci care era problema fluturaşului?!

Comentarii

  1. Imi amintesc ca in urma cu cateva saptamani am citit pe internet un articol despre homosexualitate. Pe forum existau diverse comentarii dintre care un baiat spunea in gluma: "cred ca eu sunt lesbian, imi plac femeile :))".

    Sincer, mi-ar fi placut si mie sa asist la aceasta scena. Oare nu era un fluture curios? Poate doar incerca si alte capete decat cele ale fetelor:)).

    RăspundețiȘtergere
  2. Sigur ţi-ar fi plăcut! Pe bune, râdeam cu lacrimi, nu mă mai puteam abţine. Probabil din afară arătam ca o nebună care râde singură pe stradă!!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.