Treceți la conținutul principal

Circul PSD, mai important decât Ursul de Argint

Mi-aş fi dorit să văd un breaking news, o alertă, atunci când Florin Şerban a câştigat marele premiu al juriului la Festivalul de la Berlin. Şi poate aş fi văzut, dacă nu era circul PSD, respectiv congresul care a monopolizat toată săptămâna.

Oare ne vom mai aduce aminte de grimasele lui Geoană sau ale lui Ponta? De faptul că unii şi alţii l-au acuzat pe Victor Ponta că a pus la cale un întreg scenariu pentru a-i însufleţi pe cei 1.000 şi ceva de reprezentanţi ai filialelor PSD veniţi la Romexpo, ca să-l voteze? De renunţarea lui Miron Mitrea la cursa pentru şefia PSD? Sau de ţigăncile care au venit să "scape" PSD de blestemul flăcării violet? De huiduielile adresate lui Vanghelie?

Hmmm, nu prea cred. A fost un congres cu circ şi nu-i de mirare, la o aşa adunare pestriţă.

Dar să revenim la Florin Şerban. Regizorul a câştigat regizorul Marele Premiu al Juriului (Ursul de Argint) şi premiul Alfred Bauer pentru creativitate în film, cu pelicula "Eu, când vreau să fluier, fluier”. Are 35 de ani şi sâmbătă a făcut senzaţie la Berlin.


Filmul are la bază piesa de teatru cu acelaşi nume a Andreei Valean şi se concentrează pe povestea unui tănăr dintr-un penitenciar, care se îndrăgosteşte de o studentă la psihologie şi încearcă să evadeze cu câteva zile înainte de eliberare.



România a fost în atenţia criticilor de la Berlin, cu această ocazie....şi a fost de bine!

Felicitări, Florin Şerban!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.