Treceți la conținutul principal

Ce mă enervează?


Vânzătoarele din unele magazine cu haine sau accesorii, de exemplu, care nu fac altceva decât să mă agaseze.

Recunosc, prefer să intru în magazin fără să am vreun contact cu vânzătoarea, decât dacă am nevoie de ajutor şi am chef să i-l cer. În rest, nu simt nevoia să o salut când intru sau când ies din magazin, să fac conversaţie etc. Plus că am obiceiul să stau să mă uit aiurea, la orice obiect, fără să îmi trebuiască, fără să am intenţia să-l cumpăr, e doar un mod de-al meu de a mă relaxa.

Ei bine, când intru într-un magazin, trebuie să răspund la salut. În regulă, nu mor din asta. Dar urmează tortura! Nu apuc să mă uit la ceva că hop, apare una din vânzătoare: "vă pot ajuta cu ceva?", aud fie dinspre umărul stâng, fie dinspre cel drept. Îmi fabric urgent un zâmbet şi invariabilul răspuns: "nu, mulţumesc. dacă e ceva, vă anunţ eu". Încerc să-mi reiau obiceiul de a mă holba, dar cine mai poate???? Îi văd umbra deplasându-se odată cu mine! Mă urmăreşte, frate! Fac un pas, face şi ea, stau, stă şi ea. Asta jur că nu voi înţelege niciodată. Cum naiba să se plimbe după mine prin magazin??? Şi nu e faza că i-ar fi teamă că fur ceva, doar au naibii sisteme de supraveghere, bodyguarzi etc. În fine. Partea nasoală e că nu îţi mai permiţi să te uiţi în voie, trebuie să te comporţi ca şi cum şti exact ce cauţi. La cea mai mică ezitare, o auzi iar cu vocea aia mieroasă şi insuportabilă: "căutaţi ceva anume? vreţi să vă ajut?". Măi, dacă n-aş deosebi culorile, poate aş înţelege. Dacă aş vrea să găsesc o stradă, aş înţelege. Dacă aş vrea să aleg o prăjitură fără să o gust, aş înţelege. Dar frate, mă uit la nişte haine sau la nişte bijuterii, lasă-mă să aleg ce-mi place, să caut eu, că nu's retard.

A, bine, ar fi o explicaţie dacă nu cauţi pentru tine. Oricum nu scapi de întrebarea: "căutaţi pentru dumneavoastră sau pentru cineva anume?". Slabe şanse să apuci să te uiţi la ceva fără să-i dai raportul, slabe! Sper că abordările astea nu le învaţă la un training specializat, ci la nişte pregătiri cretine.

Bun, ai lămurit-o că te uiţi pentru tine sau pentru cineva şi parcă te mai slăbeşte din ochi. În cazul în care ai rezistat eroic fără să ieşi din magazin de cum ai intrat şi fără să-i dai una, ajungi la casă. Acolo, alta dornică de conversaţie, te întreabă "rămâne atât?" sau "numai atât?". Uneori îmi vine să le spun că da, care-i problema, trebuie să iau mai mult? Ar trebui să-mi fie ruşine cu cât am luat? Mă mulţumesc cu puţin, care ar fi ideea, după mintea lor??? Dar fabric iar zâmbetul ăla şi spun : "atât, mulţumesc". Aia nu se lasă uşor: "nu vreţi să asortaţi la cerceii aceştia o brăţară? sau un colier? avem şi broşe, aţi văzut, vreţi să probaţi?" / "nu vreţi să asortaţi la această bluză sacoul x, cămaşa z? avem reduceri, aţi văzut? ". În sinea mea urlu: "NUUUU, NU VREAU.............(că dacă voiam îmi luam, nu aşteptam să-mi spui tu, în ********************)".

Na că mă enervez numai când scriu despre asta.

Cum deja ştie pentru cine cumperi, continuă cu "avem punguţe de cadouri, doriţi una? vă costă atât". Îi spui că nu/ da, după caz şi ai scăpat.

Doar după ce saluţi când ieşi din magazin şi mulţumeşti pentru că ţi-a urat "să le poarte/ sa le porţi sănătos".

Comentarii

  1. Moaaaaama e perfect!
    Tu stii ca din cauza asta mai mereu imi iau haine nepotrivite?
    Adica stii, ca ma vezi?Oricum, chiar asa atacat cum esti tu n-am fost niciodata, dar sunt de acord cand intru in magazin sa nu-mi spuna nimeni nimic, nimic ...............ssssssssssssst!
    Denise, bine scris!ssssssssst!

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) ideea e să le dai vânzătoarelor reject din prima, să pui piciorul în prag şi să le spui clar că, dacă ai nevoie de ajutor, o să-l ceri. unele renunţă să te bată la cap, dar rămân "umbrele"! din cauza celor din urmă, de multe ori, nu zăbovesc nici măcar un minut în magazinele respective!

    RăspundețiȘtergere
  3. Denisa, cei din vanzari sunt instruiti in felul asta. Nu ai ce le face, crede-ma, stiu ce spun! Si acum imi amintesc primul meu servici:( Apropo, daca ai nevoie sa-ti faci ochelari, sti unde sa suni:)) Macar sti ca primesti o informatie corecta, fara sa incerce sa te abureasca! Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga mea, alesul ochelarilor e o treabă serioasă, eu am apelat la vânzătoare (care avea o pregătire serioasă, era evident) când mi-am ales ochelarii de soare. Mă refeream strict la cele care au treabă cu hainele, accesoriile etc. Cred că n-avem nevoie de ele ca să ştim că purtăm S/M/L sau 36/37/38 sau că ne place roşu, galben etc, nu?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai