Ce mă enervează?

Vânzătoarele din unele magazine cu haine sau accesorii, de exemplu, care nu fac altceva decât să mă agaseze.

Recunosc, prefer să intru în magazin fără să am vreun contact cu vânzătoarea, decât dacă am nevoie de ajutor şi am chef să i-l cer. În rest, nu simt nevoia să o salut când intru sau când ies din magazin, să fac conversaţie etc. Plus că am obiceiul să stau să mă uit aiurea, la orice obiect, fără să îmi trebuiască, fără să am intenţia să-l cumpăr, e doar un mod de-al meu de a mă relaxa.

Ei bine, când intru într-un magazin, trebuie să răspund la salut. În regulă, nu mor din asta. Dar urmează tortura! Nu apuc să mă uit la ceva că hop, apare una din vânzătoare: "vă pot ajuta cu ceva?", aud fie dinspre umărul stâng, fie dinspre cel drept. Îmi fabric urgent un zâmbet şi invariabilul răspuns: "nu, mulţumesc. dacă e ceva, vă anunţ eu". Încerc să-mi reiau obiceiul de a mă holba, dar cine mai poate???? Îi văd umbra deplasându-se odată cu mine! Mă urmăreşte, frate! Fac un pas, face şi ea, stau, stă şi ea. Asta jur că nu voi înţelege niciodată. Cum naiba să se plimbe după mine prin magazin??? Şi nu e faza că i-ar fi teamă că fur ceva, doar au naibii sisteme de supraveghere, bodyguarzi etc. În fine. Partea nasoală e că nu îţi mai permiţi să te uiţi în voie, trebuie să te comporţi ca şi cum şti exact ce cauţi. La cea mai mică ezitare, o auzi iar cu vocea aia mieroasă şi insuportabilă: "căutaţi ceva anume? vreţi să vă ajut?". Măi, dacă n-aş deosebi culorile, poate aş înţelege. Dacă aş vrea să găsesc o stradă, aş înţelege. Dacă aş vrea să aleg o prăjitură fără să o gust, aş înţelege. Dar frate, mă uit la nişte haine sau la nişte bijuterii, lasă-mă să aleg ce-mi place, să caut eu, că nu's retard.

A, bine, ar fi o explicaţie dacă nu cauţi pentru tine. Oricum nu scapi de întrebarea: "căutaţi pentru dumneavoastră sau pentru cineva anume?". Slabe şanse să apuci să te uiţi la ceva fără să-i dai raportul, slabe! Sper că abordările astea nu le învaţă la un training specializat, ci la nişte pregătiri cretine.

Bun, ai lămurit-o că te uiţi pentru tine sau pentru cineva şi parcă te mai slăbeşte din ochi. În cazul în care ai rezistat eroic fără să ieşi din magazin de cum ai intrat şi fără să-i dai una, ajungi la casă. Acolo, alta dornică de conversaţie, te întreabă "rămâne atât?" sau "numai atât?". Uneori îmi vine să le spun că da, care-i problema, trebuie să iau mai mult? Ar trebui să-mi fie ruşine cu cât am luat? Mă mulţumesc cu puţin, care ar fi ideea, după mintea lor??? Dar fabric iar zâmbetul ăla şi spun : "atât, mulţumesc". Aia nu se lasă uşor: "nu vreţi să asortaţi la cerceii aceştia o brăţară? sau un colier? avem şi broşe, aţi văzut, vreţi să probaţi?" / "nu vreţi să asortaţi la această bluză sacoul x, cămaşa z? avem reduceri, aţi văzut? ". În sinea mea urlu: "NUUUU, NU VREAU.............(că dacă voiam îmi luam, nu aşteptam să-mi spui tu, în ********************)".

Na că mă enervez numai când scriu despre asta.

Cum deja ştie pentru cine cumperi, continuă cu "avem punguţe de cadouri, doriţi una? vă costă atât". Îi spui că nu/ da, după caz şi ai scăpat.

Doar după ce saluţi când ieşi din magazin şi mulţumeşti pentru că ţi-a urat "să le poarte/ sa le porţi sănătos".