Treceți la conținutul principal

Dilemă

Aşadar, dilemă: el şi ea formează un cuplu de ceva timp. Îşi doresc, pentru început, să-şi ia o maşinuţă la mâna a doua, pe care s-o plătescă şi s-o folosească împreună. După săptămâni de planuri, ideea începe să prindă contur. El face research de maşini, bănci, se hotărăşte la o maşină şi la o bancă şi aşteaptă.....creditul.

El şi ea seara, acasă, linişte şi voie bună. Până când ea spune: "Vaiii, abia aştept să ne luăm maşină şi să mă plimb cu fetele prin oraş!" sau ceva de genul.

El ripostează: "Să crezi tu, până nu mă convingi pe mine, nu pui mâna pe volan".

Ea rămâne şocată. E adevărat, niciunul nu are experienţă mare în şofat, dar......ea i-a spus de foarte multe ori că vrea să ia din nou ore, pentru a se reobişnui.

Urmează replici multe şi dure. Ea nu înţelege de ce ar avea nevoie de aprobarea lui pentru a conduce, doar vor plăti amândoi maşina. El nu înţelege de ce ea s-a supărat pentru nişte vorbe....îndreptăţite, de altfel, în opinia lui. "De ce te superi???? Nici eu nu sunt expert, dar întâi trebuie să am încredere în tine că poţi conduce".

Ea e tot şocată, nu avea de gând să se arunce la volan din prima. "Dar e maşina amândurora, dacă o lovesc, plătesc eu, nu-i problemă. Am nevoie să-mi spună instructorul că mă descurc, nu tu".

Replica lui, după multe alte discuţii: "Eu am căutat maşina, eu fac creditul, în principiu e maşina mea". Ea îi doreşte să nu mai obţină creditul.

Variante pentru "rezolvarea" maşinii:

1) ea acceptă să conducă numai după ce el îşi va da consimţământul
2) ea îşi bagă picioarele în maşina lor, "în principiu" a lui şi va încerca să-şi ia una prin propriile forţe
3) el realizează că a gafat într-un mare stil
4) alte variante ????

Comentarii

  1. HMMM! Sincer, nu-mi place cum a pus el problema. Eu mi-as lua propria masina, iar el sa se spele cu a lui pe cap. Pana la urma urmei, daca nu s-au casatorit inca, atunci cand vor fi sot si sotie, el tot la fel va face! El crede ca daca e barbat, atunci are mereu dreptate! Cred ca l-a mintit cineva! Bafta! Sper sa se rezolve totul cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. El are o mare problema! Vrea s-o conduca doar el, atunci s-o plateasca doar el. Ea e fraiera daca cedeaza.

    RăspundețiȘtergere
  3. dilema e de actualitate....el a întors-o, susţine că vrea doar să se asigure că ea e stăpână pe situaţie înainte de a pleca singură cu maşina prin oraş. ea e suspicioasă...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

,,Te-am jignit. Și îmi asum"

  Exercițiu de imaginație: te afli pe stradă, în mers, și vorbești la telefon. Povestești diverse, îți dai cu părerea. Deodată, un necunoscut sau o necunoscută se oprește în dreptul tău și strigă la tine: ,,cretino!"/ ,,marș!"/ ,,ai mintea scurtă!". Cum te-ai simți? Eu m-aș speria în primă fază. M-aș simți amenințată.  Personal, trec printr-o formă de bullying online cum nu am experimentat niciodată. Aproape zilnic sunt abordată de persoane necunoscute care mă critică și mă înjură. Și în afară de a da report și block nu știu ce să fac. Dar, din păcate, boții de la Facebook nu au o problemă cu înjurăturile și atacurile la persoană și nu elimină astfel de comentarii. Cum a început totul? De la un comentariu postat la un reel al Mirelei Retegan, dintr-un podcast cu Mihai Morar și Nicușor Dan. Mirela este fondatoarea Găștii Zurli, Mihai Morar este om de TV și Nicușor Dan este președintele României. Bun! Cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a fost...

Nu am mai mâncat o merdenea de doi ani

Photo by Roman Kraft on Unsplash   La asta mă gândeam astăzi când, moartă de foame, am trecut prin fața unei patiserii. Am aruncat o privire către vitrina în care erau erau expuse capriciile dependenței mele:  merdenele, pateuri cu branză/ciuperci, ștrudele cu mere și cu brânză dulce și tsafide, cornulețe cu rahar, gogoși, covrigi, baghete cu cașcaval...Într-o secundă m-am văzut cum, în urmă cu doi ani, îmi alcătuiam zilnic meniul de la patiserie. Tot într-o secundă am revăzut câteva fotografii în care aproape nu mă mai recunosc, aveam cu 11 kg în plus.  E nasol când ai un serviciu din ăla de nu ai timp nici 30 de minute să mănânci și tu ca omul. Te sună mereu cineva sau îți scrie pe what's up,  ai ceva de urmărit, de ascultat, de transmis, ai pe cineva de alergat, se răcește ciorba! Singurul moment ,,safe" e în mașină, când trebuie să ajungi din punctul A în punctul B, așa că te reorientezi: renunți la ciorbă și-ți iei o merdenea-două și o gogoașă. Eu,...

Ce am primit la 7 ani - update

 Când am scris articolul precedent, pe 4 decembrie, nici nu visam la ce va urma... - CSAT a desecretizat documente privitoare la campania lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale - se confirmă ceea ce jurnaliștii de investigație scriau de câteva zile: manipularea TikTok cu sprijinul influencerilor și a peste un milion de euro, influențe rusești + intervenția unui actor statal (necunoscut încă)  - CCR decide să anuleze rezultatul primului tur al alegerilor, care îi propulsase în turul 2 pe Elena Lasconi și Călin Georgescu - o luăm de la zero cu campania pentru prezidențiale - n'șpe mii de scenarii despre miza anulării alegerilor (în România nimic nu se întâmplă pe bune în folosul cetățenilor, mereu este o manipulare la mijloc): îndepărtarea lui Georgescu, favorizarea lui Ciolacu, îndepărtarea lui Lasconi....cumva sunt toate valabile pentru n'șpe mii de motive. Rezonez cu toate, las un exemplu - legionari și mercenari furibunzi pe TikTok, cu amenințări groaznice pr...